Li-Ion sub capotă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Porsche este primul producător de automobile din lume care oferă o baterie de acumulatori cu tehnologie litiu-ion. Cu o greutate sub 6 kilograme, noua baterie este cu peste 10 kilograme mai uşor decât o baterie de acumulatori tradiţională.

Date fiind caracteristicile lor specifice, bateriile cu greutate redusă oferă multe avantaje, însă capacitatea lor de pornire este scăzută în cazul temperaturilor sub 0˚C. Bateria de acumulatori se livrează separat la predarea autoturismului către client, putând fi montată în sezonul cald, ca alternativă la bateria obişnuită.

Punctele de fixare, conexiunile electrice şi domeniul de tensiune sunt perfect compatibile, permiţând astfel înlocuirea simplă şi rapidă a bateriei standard cu plumb cu bateria uşoară.

Cu o capacitate nominală de 18 Ah, bateria cu litiu-ion oferă un nivel de putere şi performanţă superioare celor asigurate de o baterie cu plumb de 60 Ah. În cazul unei baterii convenţionale, este utilizată doar 30 % din capacitatea totală.

Graţie caracteristicilor şi a stabilităţii mari a electroliţilor, bateria cu litiu-ion utilizează aproape 100 % din capacitatea totală. De asemenea, puterea bateriei de acumulatori cu litiu-ion în întreg intervalul său util de încărcare este clar superioară.

Un alt avantaj al bateriei de acumulatori cu litiu-ion este acela că permite un număr considerabil mai mare de cicluri de încărcare şi respectiv descărcare decât bateriile cu plumb. De asemenea, efectul de autodescărcare este mai redus, iar durata de utilizare a bateriei este mai mare.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite