FOTO Porsche 718 Cayman GTS 4.0 şi 718 Boxster GTS 4.0

0
Publicat:
Ultima actualizare:
porsche 718 cayman/boxster gts 4.0

Porsche adaugă două modele sportive cu specificaţii deosebite în gama sa de maşini sport cu motor central: 718 Cayman GTS 4.0 şi 718 Boxster GTS 4.0.

Noile automobile cu două locuri sunt echipate cu acelaşi motor boxer de patru litri, şase cilindri, 400 CP, folosit pe 718 Spyder şi 718 Cayman GT4. În combinaţie cu sistemul de transmisie manuală în şase trepte şi sistemul de evacuare sport, acesta livrează o experienţă de condus deosebită. Sprintul de la 0 la 100 km/h se realizează în 4,5 secunde, iar automobilul poate atinge o viteză maximă de 293 km/h. Datorită suspensiei Porsche Active Suspension Management (PASM) din dotarea standard, garda la sol în cazul ambelor modele este coborâtă cu 20 de milimetri, precum şi sistemului Porsche Torque Vectoring (PTV) cu diferenţial spate mecanic cu alunecare limitată, noua generaţie de GTS realizează un echilibru remarcabil între manevrabilitatea dinamică şi confortul zilnic. Pachetul standard Sport Chrono dispune şi de aplicaţia Porsche Track Precision. 

GALERIE FOTO

718 Cayman GTS 4.0 va fi disponibil în România, cu echiparea specifică ţării, la un preţ de 86.360,68 EUR cu tot cu TVA, în timp ce 718 Boxster GTS 4.0 va avea un preţ de 88.390,82 EUR. Ambele modele vor fi disponibile de la sfârşitul lunii martie 2020.

porsche 718 cayman/boxster gts 4.0

La fel ca în cazul 718 Spyder şi 718 Cayman GT4, puternicul motor de patru litri este caracterizat de o eficienţă excepţională. Controlul adaptiv al cilindrilor care opreşte alternativ unul dintre cele două blocuri de cilindri la sarcini mici, dar şi injecţia directă de combustibil cu injectoare piezo şi un sistem de admisie variabil, contribuie la o eficienţa ridicată. Motorul GTS impresionează prin rezerva de putere şi prin viteza de reacţie. Ajunge rapid la 7.800 rpm şi, datorită sistemului standard de evacuare sport cu control dinamic al amortizorului, se bucură de avantajele acustice ale sunetului bogat al motorului boxer în şase cilindri. Modelele 718 GTS 4.0 adoptă sistemul de evacuare sport cu două ţevi de eşapament şi filtru integrat de particule de benzină de la 718 Spyder şi 718 Cayman GT4. Prin designul său de tip şa, acesta lasă loc secţiunii negre contrastante din spate care a fost special dezvoltată pentru modelele GTS.

porsche 718 cayman/boxster gts 4.0

Modelele sunt echipate cu jante din aliaj uşor de 20 inci în negru satinat încălţate cu anvelopele de înaltă performanţă (235/35 ZR 20 în faţă şi 265/35 ZR 20 în spate). Sistemul îmbunătăţit de frânare dispune de discuri cu perforaţii încrucişate şi etriere roşii. Sistemul Porsche Ceramic Composite Brake (PCCB) este disponibil opţional.

Detaliile întunecate şi contrastante reflectă statutul deosebit de sportiv al maşinilor GTS şi se aplică la nivelul buzei spoilerului, al admisiei de aer complet neagră a şorţului frontal Sport Design, al farurilor de ceaţă faţă, al stopurilor spate şi al barei de protecţie posterioare redesenate. În interior, materialul Alcantara® întunecat creează o atmosferă sportivă, elegantă. Materialul este utilizat pe panourile centrale ale scaunelor standard, Sport Seats Plus, precum şi pe marginile volanului, pe consola centrală, la schimbătorul de viteze şi pe cotierele de pe ambele uşi. În 718 Cayman GTS 4.0, acesta acoperă de asemenea stâlpii A şi căptuşeşte plafonul. În pachetul interior opţional, GTS adaugă o altă culoare de accent: Carmine Red sau Chalk. Aceasta scoate în evidenţă tahometrul, centurile de siguranţă, toate cusăturile decorative, inclusiv emblema brodată GTS de pe tetiere şi inscripţionarea Porsche de pe covoraşele cu margini negre. Finisajele de pe bord, precum şi cele de pe consola centrală sunt realizate din carbon.

porsche 718 cayman/boxster gts 4.0

Modelele 718 GTS 4.0 dispun în dotarea standard de sistemul de infotainment Porsche Communication Management (PCM) cu ecran tactil de şapte inci, de înaltă rezoluţie şi de pachetul Sport Chrono, inclusiv aplicaţia îmbunătăţită Track Precision. Această aplicaţie de smartphone, creată iniţial pentru automobilele din motorsport, afişează şi înregistrează datele referitoare la performanţă pe display-ul PCM, cât timp maşina este utilizată în regim de curse, pentru a fi analizate ulterior. Modulul de navigaţie online, cu informaţii despre trafic în timp real, control vocal şi Porsche Connect sunt disponibile ca opţiuni. Sistemul de sunet Surround BOSE® şi Burmester High-End Surround Sound System sunt, de asemenea, opţionale.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite