Doi giganţi auto vor colabora pentru a construi maşini electrice, rivalizând cu FiatChrysler şi Renault

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi giganţi din domeniul auto au anunţat miercuri că vor colabora în vederea dezvoltării, în comun, a unor unităţi electrice de ultimă generaţie, astfel încât să poate satisface într-un mod mai eficient nevoile clienţilor prin scurtarea timpului de dezvoltare şi prin aducerea mai rapidă a vehiculelor şi a tehnologiilor de ultima generaţie.

Grupul BMW şi Jaguar Land Rover au confirmat miercuri că-şi vor uni forţele pentru a dezvolta unităţile electrice de generaţie următoare, cu atât mai mult cu cât împărtăşesc aceeaşi viziune strategică asupra tehnologiilor de propulsie ecologice şi orientate către viitor. 

Începând cu anul viitor, BMW Group va introduce cea de-a cincea generaţie ("Gen 5") a tehnologiei sale eDrive, cu BMW iX3 Sports Activity Vehicle. Unitatea de acţionare electrică Gen 5 va fi sistemul de propulsie pe care se vor baza evoluţiile ulterioare lansate împreună cu Jaguar Land Rover.

"Industria automobilelor trece printr-o transformare abruptă. Vedem colaborarea ca o cheie a succesului, de asemenea în domeniul electrificării. Cu Jaguar Land Rover, am găsit un partener ale cărui cerinţe pentru viitoarea generaţie de unităţi electrice de acţionare se potrivesc în mod semnificativ cu a noastră. Împreună, avem posibilitatea de a satisface mai eficient nevoile clienţilor prin scurtarea timpului de dezvoltare şi prin aducerea mai rapidă a vehiculelor şi a tehnologiilor de ultima generaţie ", a declarat Klaus Fröhlich, membru al Consiliului de conducere al BMW AG, într-un comunicat.

BMW şi Jaguar Land Rover au declarat că-şi vor eficientiza costurile prin dezvoltarea, planificarea producţiei şi achiziţionarea în comun a componentelor maşinilor electrice. Ambele companii vor produce motoare electrice în propriile fabrici de producţie, a spus BMW.

Pactul BMW Jaguar Land Rover apare pe piaţă ca rival al parteneriatului FiatChrysler şi Renault care au creat o alianţă în valoare de 35 de miliarde de dolari.

Auto



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite