Dacia va prezenta la salonul de la Paris noile modele Sandero, Sandero Stepway, Logan şi Logan MCV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacia intră în normalitate. La patru ani de la debutul noilor generaţii Sandero, Sandero Stepway, Logan şi Logan MCV, constructorul de la Mioveni va prezenta la Salonul de la Paris o restilizare a gamei. Este vorba despre un facelift firesc primit de orice model la jumătatea carierei. Modificările sunt atât estetice cât şi de echipare.

În ceea ce priveşte evoluţiile de design, partea frontală a fost redesenată şi conferă un adevărat aer de familie fiecăruia dintre cele patru modele. Bara de protecţie, calandrul şi proiectoarele de ceata reuşesc sa reafirme robusteţea atât de apreciată de către clienţii acestor autovehicule. Noile lumini de zi, ce vor utiliza tehnologia LED, se remarcă printr-un un aspect mai elaborat şi mai modern. Ele integrează 4 blocuri optice dreptunghiulare ce formează noua semnătură luminoasă a mărcii Dacia. Partea din spate a fost la rândul său restilizată în acelaşi spirit al modernităţii şi al atenţiei pentru detalii.

La interior, modificările vizează tot ceea ce este important pentru confortul la volan al şoferului şi pasagerilor : echipamente, tapiţerie, ergonomie, spaţii de depozitare.

În plus, ediţia din această toamnă a Salonului Auto de la Paris va însemna pentru Dacia o oportunitate de a sărbători alături de clienţii mărcii un nou an record în termen de vânzări.

Rămâne de văzut dacă Dacia va aduce la Paris şi un preview al viitoarei generaţii Dacia Duster ce va fi lansată anul viitor.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite