Cum să ai consum mic cu o maşină electrică – sfaturi utile VIDEO

Cum să ai consum mic cu o maşină electrică – sfaturi utile VIDEO

Chiar dacă pare simplu la prima vedere, conducerea eficientă a unei maşini electrice presupune cunoaşterea în detaliu a tehnologiei acesteia şi a modului cum poate fi ea exploatată.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cele ce urmează am explicat o serie de situaţii în care consumul unei maşini electrice, a unui plug-in hibrid sau a unui full-hibrid poate fi scăzut sau optimizat. De la recuperarea energieie cinetice de la frânare şi ce este ea şi până la setarea modului în care maşina recuperează această energie am încercat să explic cum este mai bine pentru utilizator ca valorile de consum să fie cât mai reduse.

De asemenea, am explicat parţial influenţa frigului şi cum gestionează maşinile electrice temperaturile joase, impactul fiind major asupra consumului de energie electrică. Dacă ai informaţii care pot completa acest video, te rog să le laşi în cometarii, unde putem extinde subiectul.

Chiar dacă mulţi dintre voi cunosc aceste lucruri, este important ca şi cei care sunt la început de drum în ceea ce priveşte electromobilitatea să afle şi să pună în aplicare aceste sfaturi.

VIDEO Sfaturi utile despre cum poţi obţine un consum mic cu o maşină electrică

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările