Care sunt cele mai scumpe supermaşini prezente în Salonul Auto de la Geneva şi care e Maşina Anului 2018 INFOGRAFIE

Care sunt cele mai scumpe supermaşini prezente în Salonul Auto de la Geneva şi care e Maşina Anului 2018 INFOGRAFIE

Bugatti Chiron Sport va avea un preţ cuprins între 2,6 şi 3 milioane $

Începând de joi, maşini parcă desprinse din visurile automobiliştilor vor putea fi văzute la Salonul Auto de la Geneva, organizat la centrul Palexpo şi deschis publicului între 8 şi 18 martie 2018.

Acest interval a fost precedat de două zile rezervate presei, în cursul cărora cronicarii de specialitate au ajuns la concluzia că, indiferent cât de pretenţioşi au ajuns producătorii de automobile în legătură cu locul şi momentul în care să-şi prezinte noutăţile, ei sfârşesc inevitabil la Salonul de la Geneva. 
 
Mai mult decât atât: în timp ce saloanele din Los Angeles şi New York se concentrează intens pe maşini autonome sau electrice, cel din Geneva rămâne scena cea mai importantă pentru lansarea automobilelor fabuloase, scumpe, pe care oricine visează să le conducă.
 
Printre „bijuteriile coroanei“ se numără o extensie a seriei McLaren Senna (ale cărei 500 de exemplare de 1 milion $ s-au vândut dinainte) cu ediţia „Carbon Theme“, care va costa 1,25 milioane $.
 
McLaren Senna FOTO AFP 
 
Hennessey aduce noul Venom F5, un bolid de lux cu 1.600 CP, la 1,6 milioane $, dar maşina cea mai scumpă vine de la rivalii lor, Bugatti. 
 
E vorba de modelul Bugatti Chiron Sport, cu o putere de 1.500 CP şi o viteză maximă de 420 km/h, la un preţ de 2,6 milioane $. De zece ori mai ieftin este noul Ferrari 488 Pista, care, cu 710 CP, atinge 340 km/h, dar costă „doar“ puţin peste 250.000 $. 
 
Sunt aşteptate cu sufletul la gură şi alte modele scumpe, cum sunt noul Range Rover Coupe, cu două uşi, dar şi pasul următor al conceptului BMW Z4. Nu în ultimul rând, pe lista de preţuri mari îşi face loc maşinuţa zburătoare Liberty, pentru care olandezii de la PAL-V cer 600.000 $.
 
Volvo XC40 FOTO AFP
 
Însă titlul de „Maşina Anului 2018 în Europa“ a revenit unui model mai „pământean“, Volvo XC40, care s-a impus cu 325 de voturi în faţa urmăritorilor săi, Seat Ibiza (242 voturi) şi BMW seria 5 (226 voturi).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările