Bolt a primit aprobarea tehnică din partea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

Bolt a primit aprobarea tehnică din partea 

Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

Ca urmare a introducerii noii legislaţii, care intră în vigoare de la 1 noiembrie 2019, toate companiile de ride-hailing au obligaţia să obţină un aviz tehnic pentru a putea continua să-şi desfăşoare activitatea în România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Având în vedere condiţiile specifice de funcţionare ale companiilor de ride-hailing, mai multe ţări au introdus o legislaţie specială sau proceduri de licenţiere pentru a reglementa atât activitatea platformelor online, cât şi pe cea şoferilor care le folosesc, fie pentru microîntreprinderile proprii, fie prin intermediul firmelor de flote. În toate ţările în care compania este prezentă, Bolt a luat prompt toate măsurile necesare pentru a se conforma legislaţiei locale şi a continuat să răspundă cât mai bine nevoilor utilizatorilor finali.

Bolt, principala platformă europeană de transport la cerere, a confirmat că a obţinut de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale avizul tehnic, necesar în condiţiile legii.

„Ne bucurăm să vedem că eforturile noastre de a respecta noul cadru legislativ din România au dat roade şi acum am primit avizul tehnic din partea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale”, a spus Mădălin Beţivoiu, Public Policy Manager Bolt România. „Acest lucru ne permite să ne concentrăm acum pe sprijinirea partenerilor noştri de afaceri (flote şi companii individuale), care, la rândul lor, trebuie să treacă printr-un proces de licenţiere şi autorizare pentru a-şi putea continua activitatea după 1 noiembrie”.

„Experienţa noastră în alte ţări indică faptul că noul proces legislativ poate genera, pe termen scurt, o scădere a numărului de maşini disponibile pentru utilizatori şi o îngreunare a activităţii şoferilor până când aceştia se vor conforma în totalitate noilor cerinţe. Vom fi aici nu numai pentru a ajuta, ci şi pentru a-i motiva să-şi înfiinţeze companii individuale sau să se alăture operatorilor de flote”, a completat Mădălin Beţivoiu. ”Compania a iniţiat o campanie promoţională care stimulează şi informează şoferii care doresc să se alăture reţelei de parteneri Bolt înainte de 1 noiembrie. Marele premiu al campaniei este o maşină Ford Focus ST-Line Business, pe blogul Bolt fiind toate detaliile”.

Toţi şoferii care au îndeplinite condiţiile de funcţionare legală conform noului cadru legislativ care intră în vigoare de la 1 noiembrie pot intra în reţeaua de parteneri Bolt în maximum 24 de ore.

Bolt, cunoscută anterior ca Taxify, este cea mai mare platformă europeană de transport, care are drept scop să facă mobilitatea urbană mai uşoară, rapidă şi convenabilă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: