Limuzina întotdeauna devotată e parte din tine, simte ca tine şi dintr-odată are atâta putere cum nu ai bănuit până acum, atâta dinamica şi graţie, ca o felină. Da-mi-ar Domnul acum serpentinele din Tirol, cu Pacificul alături.

Dar cum să mai vezi Pacificul alături, chiar dacă Domnul ţi l-ar da, când privirea ta nu mai cuprinde 180-200 de grade, ci numai realitatea cam aburită pe drept înainte, ca într-un tunel. Pomul de lângă realitatea asta, din acest miez de noapte, nu l-a plantat Domnul astăzi, ci era acolo de optzeci de ani. În clipita în care limuzina ta s-a îndreptat val vârtej spre el, tu ai mai avut timp să crezi că sunt doi. Idioata de limuzină n-a mai vrut să pună frână în stilul comandat mereu de tine, ca la curse. Pentru că pedala aştepta o comandă mai rapidă, dar drumul dintre creierul şi talpa ta devenise mult prea lung. Blestematul de pom n-a păţit nimic, pentru că are rezilienţă.

Rezilienţa pomului: deformare elastică la un impact, cu revenire extrem de rapidă în starea iniţială şi returnarea energiei primite

Când botul de fier l-a lovit ca o ghiulea, pomul a dat imperceptibil înapoi, absorbind toată energia intrusului fără să-şi pericliteze scoarţa. Dar în secvenţa următoare, într-o miime de secundă, i-a dat agresorului toată energia înapoi.

Atâta energie într-un timp infinit mai scurt decât la primire înseamnă putere, o putere indescriptibilă, la care botul de fier şi tot ce era în spatele lui nu a mai avut timp să reacţioneze elastic, ci numai plastic, adică prin deformare, ca sub o imensă presă de turtit maşini.

Energia de impact returnată unui agresor într-un timp infinit mai scurt decât la primire creşte într-atât puterea ripostei, încât o agresorul nu mai poate reacţiona elastic, ci doar plastic, deformându-se. Rezilienţa poate fi materială, dar şi spirituală.

Bunii tăi prieteni cu care te ţineai de beţii şi toate fetele cu care te iubisei au înfipt a doua zi în faţa pomului o cruce de lemn cu o frumoasă poză de-a ta, lângă ea multe, multe buchete de flori colorate, împrospătate la început zilnic, apoi săptămânal, mai târziu doar de Paşte şi Crăciun, până când, într-o zi, florile s-au ofilit şi crucea a dispărut.

Beat mort la volan? La tine s-a împlinit din păcate. Alţii, beţi morţi, au ajuns cu volanul acasă, nevătămaţi. 56% din tinerii între 18-24 de ani din Europa au recunoscut că au condus măcar o dată sub influenţa alcoolului. Drogurile le lăsăm aici deoparte. Mulţi au avut şansa să supravieţuiască. Printre supravieţuitorii europeni de toate vârstele există şi cazuri notorii:

  • o şoferiţă suedeză care a intrat într-un garaj prin poarta închisă – cu alcoolemie de 4,6 la mie.
  • un francez de 37 de ani care a intrat cu maşina în şanţul unei şosele – cu alcoolemie de 10 (!) la mie
  • un şofer de camion din Lituania, oprit dimineaţa pe o autostradă, pe unde circulau şi atâtea maşinuţe compacte, cu 7,27 la mie
  • un şofer de maşină de gunoi, pe străzile unui oraş, pe unde mergeau bătrâni şi copii, cu 4,77 la mie.

În Statele Unite, în pofida controalelor severe, este arestat în fiecare săptămână un şofer de autobuz pentru elevi pentru conducere sub influenţa alcoolului.

La nivel mondial, 10,9% din accidentele mortale în traficul rutier survin din cauza alcoolului la volan. Medierile din statistici pot fi folosite pentru a elabora măsuri generale de combatere a fenomenului. Dacă diferenţiem rezultatele ajungem la situaţii care ne pot da mult de gândit: procentul de accidente mortale în Europa de Est, adică şi în România, dar şi în Asia Centrală, este de 18,2% – adică aproape dublu decât media mondială. Înseamnă că alţii nu beau deloc sau beau cu măsură şi nu fac accidente? V-ar veni să credeţi că într-una din ţările cu cele mai bune vinuri şi spirtoase din lume – Barolo, Brunello di Montalcino, Barbaresco, Grappa di Amarone, Campari, Cinzano – procentajul ajunge abia la 2,3%?

Şi dacă tot ne referim la cele 18,2% dintre accidentele mortale provocate de şofatul sub influenţa alcoolului, să nu uităm că România deţine tragicul record al celor mai multe accidente rutiere mortale din Europa, împreună cu Bulgaria, după cum am menţionat în articolul trecut, Automobilul şi viaţa.

România deţine tragicul record al celor mai multe accidente rutiere mortale din Europa, dintre care peste 18% - iarăşi un record - provocate de conducerea automobilelor sub influenţa alcoolului.

Şi nu putem face chiar nimic? Ba cum să nu, putem face multe lucruri.

Hai să denaturăm ţuica, la fel ca pe spirtul medicinal, apoi nu i-o mai dăm conducătorului, ci motorului, prin injecţie directă, în porţii mici pe ciclu, aşa cum scriam în articolul Diesel cel cu şapte vieţi. Şi chiar nu mai intrăm în pom după asta? Ba da, dar din cauza unui alt fel de ceaţă pe creier, din inaniţie creată prin prohibiţie!

Deci nu asta e metoda. În Statele Unite sunt folosite de mai mulţi ani sisteme de măsurare a alcoolemiei la bord, în autobuzele pentru elevi, în camioane, în flote de automobile ale unor companii sau în maşinile private ale şoferilor care au fost condamnaţi deja o dată pentru condus sub influenţa alcoolului. Şi nu se poate evita o asemenea măsurătoare la bord? Un studiu efectuat în 2015 în Michigan arată că doar 0,5% din aparatele de acest fel au fost demontate şi numai 1,2% manipulate. Vrea cineva să aibă de-a face cu un judecător sau cu un şerif în America?

Comunitatea Europeană lucrează în prezent la o legislaţie privind instalarea de aparate de măsură a alcoolemiei la bordul tuturor vehiculelor rutiere nou produse în Europa, care sunt folosite în transportul de mărfuri şi persoane sau în cadrul întreprinderilor.  

Vor ajunge şi în maşinile private? În mod sigur.

Există deja un program internaţional, DADSS – Driver Alcohol Detection System for Safety (sistem de control al alcoolemiei şoferului pentru siguranţă), care reuneşte specialişti şi cercetători din companii producătoare de automobile, universităţi şi autorităţi pentru monitorizarea siguranţei traficului. Aceste sisteme pot fi integrate în sistemele moderne de siguranţă activă şi pasivă de la bordul automobilelor, aşa cum au fost descrise în articolul Automobilul şi viaţa.

Sistem de măsurare a alcoolemiei printr-un senzor în volan, integrat în sistemul central de siguranţă activă şi pasivă în automobil

În general, sunt folosite două metode de detecţie a alcoolemiei şoferului la bord:

  • emisia de raze infraroşii spre gura şoferului şi înregistrarea spectrului razelor reflectate cu o cameră. Razele reflectate au proprietăţi care depind de concentraţia componentelor gazoase expirate de şofer – dioxid de carbon, azot, oxigen şi alcool – care absorb părţi din energia razelor primite, pe frecvenţe diferite.
     
  • atingerea unui senzor plasat pe volan, pe cheie, pe maneta schimbătorului de viteze sau pe cheia de contact. Măsurătoarea se efectuează tot pe bază de raze infraroşii, prin spectroscopie, analog cazului precedent.

Un exemplu de asemenea sistem este Sober Steering, bazat pe un senzor minuscul plasat pe volan. Sistemul cere, înainte de pornirea motorului, dar şi în timpul conducerii, la intervale regulate, atingerea cu palma a senzorului. Dacă este atins înainte de intenţionata pornire, detectând o limită nepermisă de alcool, atunci motorul nu intră în funcţiune. În timpul cursei, o alcoolemie detectată ca fiind peste limita nu duce, bineînţeles, la oprirea motorului sau la blocarea vehiculului, din motive de siguranţă a traficului. În schimb, este alertat prin SMS sau printr-un mesaj acustic, şeful companiei, soacra sau copilul şi, până la urmă, poliţia, vehiculul fiind monitorizat continuu prin GPS.

Universitatea din San Diego, California, a dezvoltat un fel de plasture aplicabil pe una din suprafeţele de la bord deja menţionate, care, cu un scurt impuls electric, stimulează transpiraţia prin pielea palmei. O enzimă conţinută de acest plasture reacţionează la concentraţia de alcool, rezultatul fiind transformat în curent, într-un circuit electric. Procedeul se poate aplica şi pentru măsurarea concentraţiei altor substanţe chimice, de exemplu a diverselor droguri.

Camioanele mai noi de la Volvo şi Scania au montate la bord, în serie, aparate Alcoguard, în care se suflă similar celor cu care este înzestrată poliţia, funcţionând însă pe un principiu ultramodern: pila de combustie. Între etanolul din gazul suflat, pe de o parte, şi un flux de aer atmosferic pe cealaltă, are loc un schimb de protoni, ceea ce duce la generarea de curent electric, care poate fi măsurat foarte exact.

Şi totuşi, cât putem fi de siguri că un asemenea sistem nu poate fi înşelat? Au fost detectate şi asemenea lucruri. Pompa de bicicletă în loc de gură. Doar ce aparatul măsoară şi presiunea, ba chiar şi undele de presiune ale aerului, temperatura şi umiditatea, care sunt diferite de la gazul expirat din plămânii unui om la aerul dintr-o pompă. Şi dacă suflă pasagerul din dreapta? Atunci acesta devine conştient că este şofat de un om beat. Sau de copilul de pe bancheta din spate? Îl învăţăm să mintă de mic? Copilul nu uită!

Şi laţul se strânge din ce în ce mai tare: alcoolemia se poate mai nou măsura şi din afara habitaclului!

Aţi dat-o în bară, chefliilor! A apărut radarul de alcool, pe lângă cel de viteză. Tot aşa, montat pe un stâlp, la marginea carosabilului! O rază laser traversează strada, trecând prin habitaclu.

O parte din energia razei, pe frecvenţa de absorbţie a etanolului, rămâne în habitaclu, lipsa fiind detectată de aparatul de recepţie de pe cealaltă parte a străzii. Cu cât e mai mare concentraţia de alcool în cabină, cu atât mai multă energie este absorbită. Precizia de măsură este sub 0,1 la mie! Şi dacă nu a băut şoferul, ci însoţitorii? Asta poate fi controlat de echipajul de poliţie care stă câteva sute de metri mai în faţă şi care, prin aparat, a primit doar alerta.

Unii oameni sunt mult prea grăbiţi să ajungă la tejgheaua cu tărie

Aşadar, dacă vrei să bei când eşti cu maşina, du-te cu ea la bodegă, dar las-o acolo!