Razele lui şi razele ei se întâlnesc, se întrepătrund, dar, până la urmă, bilanţul e clar: razele lui le înghit pe ale ei şi o pătrund, până la insolaţie.

Şi totuşi, o concluzie rămâne: omul radiază şi el! Patru pasageri ai unui automobil radiază în aerul din habitaclu, aflat, de exemplu, la 20 de grade Celsius, tot atât cât 7 becuri de 100 de watt (C. Stan: Termodinamica Automobilului, Editura Matrixrom, Bucureşti, 2017).  

Şi automobilul? Câmpuri electrice, câmpuri magnetice, radiaţiile electromagnetice emană din circuite, din fire, din ecrane, din senzori, din supape electromagnetice, din telefon.

Omul are nevoie de toate acestea la bord: internet, telefon, televizor, muzică adaptabilă automat chefului momentan, semnale pentru ce vrea să facă, pentru ce a uitat şi pentru ce nu ştia până acum că i-ar prinde bine.

Conducere autonomă, se înţelege de la sine. Dar, oare, mai ştie omul încotro voia să o apuce? Omul ăsta trebuie să aibă totul în minte, mintea lui poate comanda direct toate funcţiile care trebuiesc executate de automobil.

La maşinile de până acum avea nevoie de mâini, de picioare, de ceva forţă şi de reflexe sănătoase.

Braţele formează pârghii, care, mişcate cu ajutorul muşchilor pentru apăsarea pedalelor, acţionarea manetelor sau învârtirea volanului, generează forţe.

Pedalele, manetele şi volanul trebuie să fie deplasate cu forţele generate pe distanţele prevăzute. Aşa apare lucrul mecanic, care e cerut de la şofer. Important este, bineînţeles şi timpul în care are loc fiecare deplasare menţionată. Lucrul mecanic raportat la timp înseamnă putere: cu cât mai scurt timpul de acţiune pentru un lucru dat, cu atât mai mare puterea. Care putere? Cea a muşchilor, sau cea de decizie?

De aici începe interacţiunea cu automobilului, compatibilitatea relaţiei şi susceptibilitatea şoferului.
Oamenii sunt mai înalţi sau mai scunzi, mai bine legaţi sau mai costelivi, mai olteni sau mai ardeleni. Oamenii râd la soare, adică radiază ceva din energia lor internă, care se materializează în căldură. La unii se vede, la alţii nu.

În universul nostru totul radiază – soarele, pământul, omul, televizorul, telefonul, tableta. Câmpuri electrice, câmpuri magnetice, unde te uiţi, numai unde.

Mai întâi soarele: radiaţia lui se propagă prin unde electromagnetice care acoperă întregul spectru de frecvenţă cunoscut sau încă necunoscut, dar, în relaţia cu pământul, cu o intensitate mai mare pe o anumită bandă de frecvenţe, cea a undelor care ne luminează şi ne încălzesc. La asta suntem foarte permeabili.

Altfel, suntem mai mult sau mai puţin susceptibili de a suporta anumite frecvente şi intensităţi. Pe frecvenţe mai înalte vin ultravioletele, pe care le mai suportăm, apoi razele Röntgen, care ni se administrează în doze foarte scurte la doctor, pentru că la expunere mai lungă au efect cancerigen. Să nu mai vorbim de frecvenţele şi mai înalte, raze gama şi raze cosmice.

În cealaltă direcţie, a frecventelor mai scăzute, ne bucurăm mai întâi de infraroşii, cam pe la 50.000 de Gigahertz la solariu, ca să facem vecinii geloşi că am fi fost prin Caraibe. Undele electromagnetice emise de aparatele electrice şi electronice în general, dar şi de sistemele din automobile, au frecvenţe mult mai joase, care apar pe la 10 Gigahertz pentru sisteme telematice, coborând până la aproximativ 0,001 Gigahertz în smartphone, radio şi televizor.

Din această perspectivă se pune problema compatibilităţii electromagnetice între om şi sistemele electrice/electronice.

În articolul trecut menţionasem faptul că într-un câmp magnetic apar linii de forţă care pot fi induse în sisteme vecine, producând şi forţe generatoare de mişcări nedorite. Indus înseamnă că liniile de forţă trec printr-o suprafaţă, într-un mănunchi că de cabluri mai dens sau mai lejer. Densitatea mănunchiului de linii de forţă a fost introdusă de Tesla (da, cel al cărui nume îl poartă automobilul electric aruncat în spaţiu de excentricul miliardar american) ca unitate de măsură a inducţiei. Cu cât inducţia e mai mare, cu atât aceasta generează forţe mai mari în materiale magnetizabile.

Suprafaţa unui televizor radiază, de exemplu, 0,5 Minitesla, cea a unui fon 2,5! Liniile de înaltă tensiune emit unde la valori mult mai scăzute, la fel şi telefoanele mobile.

Corpul uman e susceptibil atât la frecvenţă şi intensitatea radiaţiilor, transformate împreună în căldură, cât şi la inducţie, care poate genera forţe. Această susceptibilitate se poate manifesta prin încălzirea implantatelor metalice sau prin perturbarea funcţionarii stimulatoarelor cardiace.

Pentru ţesuturile corpului uman sunt fixate prin norme naţionale sau internaţionale  limite de inducţie, cam la valoarea emisiei unui televizor. Studii de specialitate nu exclud influenţe ale câmpurilor magnetice asupra activităţii şi a reproducţiei celulelor, dat fiind că prin celulele din ţesuturile corpului uman circulă un curent un electric de aproximativ 0,000000000001 amperi.

După ţesuturile din corp şi implantatele metalice sau electromecanice urmează în mod firesc întrebarea: creierul poate fi influenţat de asemenea câmpuri magnetice?

Să începem cu începutul, aşadar cu baza tehnică: prin celulele nervilor activi circulă un curent cam de 10 ori mai intens decât cel prin celulele ţesuturilor.

Şi acum să trecem direct la sfârşit, adică la anumite simptome care pot avea legături cu aceste câmpuri:

Studii de specialitate arată că sensibilitatea oamenilor la radiaţiile electromagnetice se poate manifesta în insomnii sau somn neliniştit, în lipsă de concentrare, în stări de nervozitate şi în aritmie.
Stabilirea cauzalităţii între început şi sfârşit e treaba specialiştilor în domeniu.

O consolare ne rămâne, totuşi, într-un fel: aparatele electronice la bordul automobilului pot fi afectate de câmpuri electromagnetice chiar la valori infime, care nu influenţează în niciun fel celulele corpului uman. Într-un fel e, aşadar, bine, dar în alt fel? Cum este influenţată circulaţia de informaţii în creier? Aparatele din automobil le putem capsula sau izola.



Creierul? Poate câmpurile magnetice, cel puţin cele descrise aici, nu-l afectează. Să nu neglijăm însă o proprietate fundamentală a undelor electromagnetice: ele transmit energie, dar şi informaţie! Informaţia receptată poate activa surse interne de energie, dar poate atrage şi energie din sisteme înconjurătoare. Această formă de schimb energetic este culmea vampirismului (C. Stan: Dracfried, Editura Coresi, Bucureşti, 2017).

Să nu neglijăm o proprietate fundamentală a undelor electromagnetice: ele transmit energie, dar şi informaţie! Informaţia receptată poate activa surse interne de energie dar poate atrage şi energie din sisteme înconjurătoare.

În automobilul viitorului, care va fi autonom, puterea de decizie ne va rămâne, poate, intactă. Înainte efectuăm acţiunile la bord cu mâinile şi cu picioarele, ajutate de creier. Mai nou, dăm comenzi prin voce sau prin gesturi. În viitor vom comanda totul prin gânduri, telepatic. Şi muşchii? Se vor atrofia.

Aerul pompat în plămâni, cu el şi izurile de iasomie, vibraţia muşchilor, freamătul inimii, foamea de pâine, de carne şi de viaţă? Totul, în afară de creierul atotstăpân se atrofiază. La ce bun?

Angel radios, nu vrei, totuşi, s-o iei pe jos?