Pentru a rămâne în formă trebuie să parcurgem, aşadar, cam 5,6 kilometri pe zi. Da, dar energia consumată în această formă de lucru mecanic trebuie să vină de undeva!

Să începem cu doamnele, pentru că arată frumos, şi dumnealor, dar şi calculul. Unei doamne i se recomandă o ingerare energetică de 1 kilocalorie pe oră, pentru fiecare kilogram al corpului. Dacă silueta doamnei se ţine cu 65 de kilograme, îi vor fi necesare 1560 de kilocalorii pe zi. La domni metabolismul funcţionează ceva mai altfel, drept care dumnealor le este recomandată o ingurgitare de energie de 2400 de kilocalorii zilnic, la tineri cu vreo sută mai mult, la domnii mai trecuţi cu patru sute de kilocalorii mai puţin. Recomandările sunt valabile în cazul unei activităţi fizice ponderate, viaţa între birou, maşină şi sufragerie.

Un sportiv de performanţă, mare consumator de energie, are şi o aspiraţie pe măsură: un campion mondial de haltere, care a fost obiectul unor analize în domeniu, ajunge la 6000 până la 8000 de kilocalorii asimilate zilnic! 8000 de kilocalorii înseamnă (considerând că o kilocalorie corespunde la 4,184 kilojoule, care este unitatea actuală internaţională de măsură a energiei) 33.500 de kilojoule.

Ca automobilişti, vom încerca instantaneu să asociem această valoare cu energia din benzina noastră. Un litru de benzină conţine, în medie, ţinând cont de variaţiile de compoziţie şi densitate, o energie de 32.000 de kilojoule.

Campionul mondial de haltere ar putea, în fond, funcţiona cu un litru de benzină zilnic, unuia ca noi i-ar ajunge chiar o litră. Dar nu funcţionează, pentru că este şi chestie de gust.

Automobilului îi place, în schimb, benzina. Un consum mediu de 7 litri la suta de kilometri înseamnă peste 220.000 de kilojoule, adică de aproape 7 ori mai mult decât în cazul halterofilului. Bineînţeles că între energia înmagazinată în benzină şi cea care ajunge la roată, ca lucru mecanic, trebuie să socotim toate pierderile exprimate prin randamente şi sintetizate în produsul acestora. La o trecere a energiei benzinei de la rezervor la roată fără nicio pierdere am avea o relaţie mai paşnică: maşina ar consuma pe suta de kilometri doar de două ori mai mult decât halterofilul care trage o zi întreagă de fiare. Dar, cum am menţionat mai sus, exemplul rămâne la nivel teoretic, pentru că halterofilul nu vrea să bea benzină.

Haideţi să trecem la etanol, sufletul ţuicii şi al coniacului. Energia etanolului este mai mică decât cea a benzinei din cauza conţinutului de oxigen care îl diminuează pe cel de hidrocarburi, fiind însă absolut avantajos în procesul de ardere. Etanolul conţine o energie cu puţin peste 24.000 de kilojoule pe litru.

Un om obişnuit şi-ar putea asigura cele 2400 de kilocalorii pe zi cu ceva mai puţin de o jumătate de litru de etanol. Aţi zice că exemplul nu este deloc teoretic, cunoaştem destui împătimiţi. Doar că etanol înseamnă 100% alcool, probanţii ar muri în timpul experimentului.

E mai bine să diluăm substanţa, o aducem la 40%, adică facem un gin, un rom, un coniac, o vodcă. Sau, mai românesc tradiţional, o ţuică bună, nici prea Zetea, dar nici prea de Piteşti. Consumul ar ajunge în acest caz, ţinând cont de scăderea conţinutului energetic corespunzătoare diluării etanolului pur, la un litru pe zi. Ceea ce nu mai e chiar un exemplu teoretic, nu-i aşa?

Doar că cele 2400 de kilocalorii ingerate zilnic nu ne sunt necesare doar pentru cei 5,6 kilometri de mers pe jos recomandaţi de doctor. Toate organele care lucrează au nevoie de energie, mai întâi sub formă de lucru mecanic, pentru muşchi, pentru pompa din circuitul sanguin care este inima, pentru pompa de aer formată de plămâni, pentru malaxorul care este stomacul, pentru ficat, care este laboratorul chimic. Dar în special pentru creier, care este camera de ardere, transformând energia primită – aproximativ 20% din totalul kilocaloriilor, adică dublu faţă de inimă! -  în fluxuri şi schimburi de informaţie precum şi în acumulare de date. În plus, corpul emană energie, pe lângă materii solide şi fluide şi sub formă de căldură, în medie, la temperatura camerei, aproape 300 de kilojoule pe oră, principalul radiator fiind, bineînţeles, tot capul.

La temperaturile ambientale de prin Siberia, cei 300 de kilojoule emanaţi se dublează sau triplează rapid, ceea ce constituie, poate, o explicaţie pentru cantităţile vârtoase de energie lichidă concentrată care sunt sorbite de mulţi oameni de pe acele meleaguri.

Să vedem însă câtă energie ne costă, de fapt, mersul pe jos, adică cei 8000 de paşi pe zi: la o greutate corporală de 75 de kilograme, cu o lungime de pas de 70 de centimetri, cei 8000 de paşi înseamnă, conform rezultatelor analitice şi experimentale ale mai multor studii, în medie, 280 de kilocalorii din raţia zilnică de 2400 de kilocalorii, adică 11,6%.

Din litrul de ţuică reprezentând energia recomandabilă pe zi, celor 8000 de paşi le corespund 0,116 litri, adică două ţoiuri umplute ras.

Bineînţeles că energia din două ţoiuri de ţuică ar putea fi asigurată alternativ şi de doi papanaşi (200g), sau de o cutie de rahat cu nucă (100g), sau chiar de o legătură foarte mare de morcovi (1 kilogram), doar că mersul ar deveni, în aceste cazuri, ceva mai anevoios.

Şi dacă ne gândim că maşina consumă 7 litri de benzină la suta de kilometri! Păi dacă am face suta asta pe jos ne-am mulţumi cu exact doi litri de ţuică. Problemă rămâne însă, ca şi în cazul automobilului, produsul randamentelor între sticlă de ţuică şi picioare, care trece prin modulele reale, cum ar fi stomacul, sângele, inima, şi prin unele virtuale, cum ar fi caii verzi pe pereţi, elefanţii roz prin văzduh sau nevestele cu făcăleţ, apărând dublate în pragul uşii.

Aşadar, renunţăm la cei 100 de kilometri pe jos, rămânem la 5,6, cum ne-a recomandat doamna doctor.

Vă urez să savuraţi cu plăcere, înainte sau după mersul zilnic pe jos, atât de necesara bioenergie lichidă binefăcătoare şi binemirositoare! Noroc şi sănătate!