Ziua şi înfrângerea pentru Trump. Curtea Supremă din Pennsylvania respinge cererea de invalidare a 2,5 milioane de voturi

Ziua şi înfrângerea pentru Trump. Curtea Supremă din Pennsylvania respinge cererea de invalidare a 2,5 milioane de voturi

Donald Trump FOTO EPA-EFE

Curtea Supremă din Pennsylvania a respins, sâmbătă, în unanimitate o solicitare făcută de Partidul Republican pentru invalidarea a peste 2,5 milioane de voturi trimise prin poştă la alegerile din 3 noiembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Judecătorii Curţii Supreme din Pennsylvania au decis cu unanimitate de voturi că republicani au contestat mult prea târziu reglementările votului prin corespondenţă adoptate în 2019, la mai bine de un an de când legea a intrat deja în vigoare, notează The Guardian

Aliaţii lui Trump ceruseră Curţii să invalideze toate voturile prin corespondenţă sau să delege legislativului din Pennsylvania, unde există o majoritate republicană, sarcina de a stabili lista de reprezentanţi ai statului în Colegiul Electoral. Judecătorul David Wrecht, în redactarea motivaţiei hotărârii, a arătat că această cerinţă ar trece peste o lege de aproape un secol, prin care electorii sunt determinaţi de votul popular din stat, nu de legislativ.
 
Judecătorii au observat şi cerinţa absurdă a solicitării făcute de republicani, care ar fi însemnat pur şi simplu răsturnarea retroactivă a unui întreg scrutin. „Au eşuat să arate că măcar un singur vot exprimat prin corespondenţă a fost trimis în mod fraudulos sau a fost numărat în mod fraudulos”, a arătat Wrecht.
 
Decizia Curţii Supreme din Pennsylvania este doar cea mai recentă hotărâre din sistemul judiciar al Statelor Unite care respinge în termeni duri eforturile echipei lui Donald Trump de a contesta rezultatul alegerilor prezidenţiale. Vineri, o curte federală de apel a respins acuzaţiile echipei de avocaţi ai lui Trump conform cărora alegerile din Pennsylvania au fost fraudate, un judecător spunând în motivarea hotărârii că argumentele acestora nu sunt sprijinite de nicio dovadă şi că „la fel ca monstrul lui Frankenstein, au fost lipite împreună la întâmplare”. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările