SUA: Zece persoane au murit şi alte 32 sunt rănite după un accident între un autobuz şcolar şi un camion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece persoane au murit şi alte 32 sunt rănite în urma unui accident produs joi între camion şi un autobuz şcolar pe o şosea din statul american California, în urma impactului având loc o explozie, relatează agenţia Reuters.

Un camion a intrat, joi, într-un autobuz şcolar care transporta elevi de la un liceu din nordul Californiei. 32 de elevi au fost transportaţi de urgenţă la un spital din apropiere, în timp ce numărul persoanelor care au decedat la locul accidentului este minim zece, printre acestea fiind şi cinci elevi, potrivit Reuters.

Fran Clader, purtătorul de cuvânt al California Highway Patrol, a afirmat că şoferul camionului FedEx a pierdut controlul vehiculului, lovind o maşină şi apoi autobuzul şcolar. Potrivit acestuia, în autobuz se aflau liceeni şi alţi pasageri care mergeau la Universitatea de stat Humboldt pentru un tur al şcolii.

„Am apucat să aud doar zgomotul impactului. Atunci am ştiut că avem mari probleme” a declarat Steven Clavijo, un elev de 18 ani al Liceului West Ranch, din Santa Clarita, care era în autobuz în momentul producerii accidentului, informează Fox News.

Un alt elev aflat în autobuzul lovit a afirmat că în urma impactului studenţii conştienţi aflaţi în partea din spate a autovehiculului s-a străduit să spargă geamurile pentru a putea să scape din calea flăcărilor izbucnite, potrivit aceleiaşi surse.

Accidentul s-a produs în apropierea localităţii Orland, la 150 de kilometri nord de Sacramento. Centrul medical Shasta a afirmat că a primit doi răniţi, unul fiind în stare stabilă, iar celălalt este supus unor teste suplimentare, iar centrul medical Enloe a confirmat că a primit nouă răniţi. De asemenea, centrul medical Mercy a anunţat că a primit alte cinci persoane rănite, dar care sunt în prezent într-o stare bună.

Guvernatorul Californiei Jerry Brown a transmis condoleanţe rudelor şi prietenilor celor care şi-au pierdut viaţa în accident, dar a mulţumit, în acelaşi timp intervenţiei rapide a echipajelor de urgenţă medicale. 

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite