William Barr, confirmat în funcţie de Senat, noul secretar al Justiţiei americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
William Barr FOTO EPA-EFE
William Barr FOTO EPA-EFE

Senatul Statelor Unite l-a confirmat joi în postul de secretar al Justiţiei - cu 54 de voturi la 45 - pe William Barr, nominalizat în funcţie de Donald Trump, relatează Reuters.

Barr urmează să supervizeze ancheta coordonată de către procurorul special Robert Mueller cu privire la o posibilă complicitate între echipa de campanie a lui Trump şi Rusia înaintea alegerilor prezidenţiale americane din 2016.

În audierile sale în Senat, acest veteran al politicii americane, care a deţinut această funcţie din 1991 în 1993, în timpul preşedinţiei lui George Bush- tatăl, s-a angajat să protejeze ancheta procurorului Mueller.

”În mandatul meu, Bob (Mueller) va fi autorizat să-şi ducă activitatea la sfârşit. În calitate de attorney general, credinţa mea va fi în statu de drept, Constituţie şi poporul american”, a scris el într-o declaraţie prealabilă procedurii de confirmare a nominalizării.

Însă senatoarea democrată Dianne Feinstein a declarat, în timpul audierilor, că se teme că William Barr ar putea să caute ”să tragă concluzii înainte să cunoască faptele”, după ce acesta a redactat anul trecut un document de 19 pagini în care critica modul în care Mueller îşi desfăşura investigaţiile.

Numeroşi senatori democraţi se tem de asemenea că noul secretar al Justiţiei ar putea să refuze publicarea integrală a concluziilor anchetei procurorului Mueller.

Barr nu s-a angajat, într-adevăr, să autorizeze difuzarea întregului raport şi a spus că nu poate că nu va avea dreptul să dezvăluie identitatea unor oameni care ar putea scăpa de proceduri judiciare.

Acest punct îi îngrijorează pe democraţi, care apreciază că interpretarea largă a lui Barr a puterilor executive ar putea să-l determine să ”cenzureze” părţi ale raportului lui Mueller.

”Ancheta rusă”, lansată în primăvara lui 2017, este în prezent supervizată de către Rod Rosenstein, numărul doi la Departamentul Justiţiei, după ce Trump l-a destituit în noiembrie pe primul său secretar al Justiţiei, care s-a recuzat în dosarul rus, recunoscând că a omis să dezvăluie un contact cu oficiali ruşi în timpul campaniei.

William Barr urma să depună jurământul joi, în Biroul Oval, la Casa Albă, în prezenţa preşedintelui Curţii Supreme John Roberts, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Departamentului Justiţiei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite