Washingtonul reia un program de finanţare menit stimulării achiziţiilor de arme americane în locul celor ruseşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În scopul contracarării Rusiei şi Chinei, Statele Unite extind un plan dezvoltat pe vremuri pentru înarmarea ţărilor din fostul Pact de la Varşovia.

Administraţia de la Washington reia  în formă extinsă programul European Recapitalization Incentive Program, prin care a oferit bani fostelor membre ale Pactului de la Varşovia pentru a cumpăra arme americane şi a-şi înlocui astfel arsenalul sovietic, scrie Business Insider.

Însă noul plan nu vizează doar armele ruseşti, ci şi pe cele chineze.

Departamentul de Stat şi Pentagonul colaborează îndeaproape pentru punerea în aplicare a acestui program, notează sursa citată.

„Scopul este să-i ajutam pe partenerii noştri să iasă din lanţul rusesc de aprovizionare şi logistică, fapt care a permis companiilor şi personalului din Rusia să aibă acces la baze militare ale aliaţilor din NATO sau la baze ale partenerilor noştri militari“, a subliniat un diplomat american pentru Defense One.

Anul trecut, Departamentul american de Stat a inclus în acest program şase ţări din Europa, şi anume Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia de Nord, Slovacia şi Grecia. Washingtonul a alocat 190 de milioane de dolari pentru ca statele respective să cumpere arme americane, precizează Business Insider.

Dacă programul va avea succes, Statele Unite îl vor extinde dincolo de Europa de Est.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite