Washington by night cu familia Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cele 18 luni de când s-a mutat la Casa Albă, cuplul prezidenţial american şi-a format un itinerariu personalizat al locurilor frecventate „în timpul liber“. Cină cu prietenii, plimbări cu fetele, sport, vizite la galerii de pictură sunt câteva dintre modalităţile în care se relaxează cuplul Obama.

Fie că se răsfaţă cu delicatese culinare în localuri „trendy" din cartierul Penn Quarter, fie că ies cu amicii în pub-uri deloc sofisticate, fie că merg cu fiicele lor Malia şi Sasha la un concert la Kennedy Center, Barack şi Michelle Obama şi-au „desenat" o hartă a destinaţiilor preferate în care ajung în puţinele momente de relaxare pe care le au la dispoziţie.

Unul dintre localurile în care se duc de obicei pentru o „cină romantică" este luxosul restaurant „Michel Richard Citronelle" din Georgetown care, prin rafinamentul decorului, aminteşte de unele restaurante-salon de cinci stele de pe Madison Avenue din New York. Revista „Conde Nast Traveler" consideră că „Michel Richard Citronelle" este „unul dintre cele mai incitante restaurante din lume", ce are darul de a-şi face clienţii vip să se simtă în siguranţă, protejaţi de orice priviri indiscrete.

Sub nume fals

În acest local luxos obişnuia şi Bill Gates să-şi organizeze petrecerile private, fiind atras, printre altele, de vesela din porţelan fin semnată simplu şi cu bun-gust „Michel" şi de meniul alcătuit de bucătari aduşi din regiunea mediteraneană.

Soţii Obama mai au o preferinţă atunci când vine vorba de o cină în doi: restaurantul „Nora", pe Florida Avenue, care se laudă cu hrana exclusiv „bio" pe care o oferă vip-urilor ce-i trec pragul. Proprietarul vietnamez al localului, Cuong Vo, a mărturisit unui reporter că masa pentru soţii Obama este întotdeauna rezervată sub un nume fals, cu speranţa că ei vor reuşi să petreacă o seară liniştită. Şi mai ales ferită de privirile iscoditoare ale presei. Obama are o slăbiciune culinară recunoscută public: hot dog afumat şi picant, pe care-l mănâncă într-un local extrem de popular de pe U Street, „Ben's Chili Bowl".

Grătarul pe care este pregătită delicatesa datează din 1958, când locatarul numărul unu de la Casa Albă era Dwight Eisenhower, iar garanţia pentru savoarea deosebită a hot dog-ului preparat acolo este dată tocmai de vechimea „ustensilelor".Cel puţin aşa susţin proprietarii, urmaşii cunoscutului (în zonă) Ben Ali. Micul restaurant tip fast food este frecventat de tineri, bătrâni, afro-americani, asiatici şi albi deopotrivă.

Ca un simbol, pereţii săi par să povesteacă parcursul modern al Americii, de la Martin Luther King la Barack Obama. Dacă Obama a făcut o scurtă „escală" în acest local cu doar 10 zile înainte de ceremonia de învestitură, a fost pentru că a vrut să demonstreze că are multe lucruri în comun cu Washingtonul de pe vremea lui King. Şi nu s-a sfiit să arate acest simbol sofisticatului cuplu prezidenţial francez, Nicolas şi Clara Bruni Sarkozy. În vizită oficială la Washington la sfârşitul lui martie, cei doi au făcut deliciul presei când s-au răsfăţat cu un tradiţional hot dog afumat la „Ben's Chili Bowl".

Hrană şi artă

Soţilor Obama le place să se plimbe cu fetele într-un cartier care uneşte în mod fericit muzeele cu localurile cu specific etnic. O asemenea sinteză se regăseşte în clădirea muzeului presei „Newseum", de pe Pennsylvania Avenue, la al cărei parter se află restaurantul „Wolfgang Puck". Evident, proprietarul acestuia cunoaşte pe dinafară preferinţele celor mai importanţi clienţi ai săi.

Michelle Obama, adeptă a „mâncării sănătoase" (ea susţine că prea mulţi americani suferă de obezitate), este şi o mare amatoare de preparate cu specific etnic, cum ar fi bucătăria indoneziană. Dar se opreşte cu aceeaşi plăcere, împreună cu Malia şi Sasha, în sălile muzeului interactiv dedicat în exclusivitate mass media, ce şi-a deschis porţile în aprilie 2008.

America profundă

Mare amator de hamburger, Barack Obama n-a ezitat să-i propună acest fel tradiţional şi preşedintelui rus Dmitri Medvedev cu ocazia vizitei pe care acesta a făcut-o în iunie la Washington. „Puternicii lumii" au mâncat (şi) cartofi prăjiţi în localul fără pretenţii numit „Ray's Hell Burger".

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite