VIDEO SUA, sub asaltul iernii. Ninsorile au făcut cel puţin 13 victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sud-vestul Statelor Unite afectate de ninsori şi ploaie îngheţată
Sud-vestul Statelor Unite afectate de ninsori şi ploaie îngheţată

Cel puţin 13 persoane au murit în cinci state din sud-vestul Statelor Unite, afectate de ninsori şi de ploile îngheţate, cu câteva zile înainte de una dintre cele mai importante sărbători din această ţară, a anunţat presa americană, citată de AFP.

Furtuna de zăpadă va continua, îndreptându-se spre est, în cursul următoarelor zile, în contextul în care zeci de milioane de americani vor trebui să plece la drum de Ziua Recunoştinţei, sărbătorită joi.

Imagini din zona afectată de furtună arată straturi groase de gheaţă pe trotuare şi ţurţuri în copaci.

Ninsori abundente vor cădea în Munţii Apalaşi şi în New England (nord-estul Statelor Unite) până miercuri, o zi în care numeroşi americani pleacă în vacanţă, potrivit meteorologilor de la Accuweather.com.

Mai la sud, ploi puternice ar putea afecta circulaţia rutieră şi traficul aerian, au precizat ei.

Asociaţia americană a automobiliştilor a avertizat că peste 43 de milioane de persoane vor circula cu maşinile înainte de Ziua Recunoştinţei, o sărbătoare celebrată în mod tradiţional în familie.

Pentru moment, drumurile îngheţate şi inundaţiile au creat deja condiţii periculoase în Oklahoma, Texas, California, New Mexico şi Arizona.

Patru persoane au murit în accidente separate produse în Oklahoma, iar alte patru în două accidente în Texas. O fetiţă de patru ani şi-a pierdut viaţa atunci când maşina în care se afla s-a răsturnat în New Mexico, potrivit postului de televiziune NBC, care a citat surse din cadrul poliţiei şi serviciilor de salvare.

În California, primul stat afectat de furtună săptămâna trecută, o persoană a fost ucisă de cabluri electrice căzute la pământ. De asemenea, o femeie a murit atunci când un copac a căzut peste maşina sa, în timp ce o altă persoană a decedat într-un accident de circulaţie, potrivit NBC.

În Arizona, un bărbat a fost luat de apele râului Santa Cruz, în urma inundaţiilor. Trupul său neînsufleţit său a fost găsit vineri.

 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite