VIDEO Când nu îţi vezi lungul nasului: Ivanka Trump, pusă într-o situaţie delicată de preşedinţia franceză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivanka Trumpa, alături de tatăl ei Donald (în centru) şi alţi şase lideri mondiali FOTO EPA-EFE
Ivanka Trumpa, alături de tatăl ei Donald (în centru) şi alţi şase lideri mondiali FOTO EPA-EFE

Un filmuleţ publicat pe contul de Instagram al Palatului Elysee a pus-o într-o situaţie delicată pe Ivanka Trump, fiica preferată a liderului de la Casa Albă.

Donald Trump şi-a luat fiica cea mare, Ivanka, în ultimul său turneu asiatic, care a avut loc în weekendul trecut la Osaka, în Japonia, cu prilejul summitului G20, şi în Peninsula Coreeană. Fără un rol clar definit la Casa Albă, Ivanka Trump, în vârstă de 37 de ani, a făcut parte din delegaţie în calitate de consilieră pe teme politice. Dacă un consilier rămâne în general în afara cadrului principal, nu a fost cazul şi fiicei lui Trump. A avut o vizibilitate mai mare chiar decât cea a lui John Bolton, influentul consilier pe probleme de securitate naţională. Ivanka a apărut în toate fotografiile oficiale şi la toate marile întâlniri ale tatălui ei, mai ales la cele cu Vladimir Putin şi Xi Jinping. Mai mult, l-a însoţit pe Donald Trump în zona demilitarizată dintre cele două Corei şi a luat cuvântul la baza aeriană Osan, din Coreea de Sud. Soţul ei, Jared Kushner, a fost şi el prezent, dar a păstrat discreţia.

Un filmuleţ publicat pe contul de Instagram al preşedinţiei franceze a pus-o într-o situaţie delicată peste Atlantic, unde Donald Trump este acuzat de nepotism.

În filmuleţ, Ivanka poate fi văzută în mijlocul unei discuţii cu patru figuri mari la nivel mondial: preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul canadian Justin Trudeau, premierul britanic Theresa May şi directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI) Christine Lagarde. Dacă Macron, Trudeau şi May par să-i accepte intervenţiile în timpul discuţiei, Lagarde nu îşi ascunde iritarea.

„Niciodată până acum un copil de preşedinte nu a avut această proximitate, această influenţă şi acest simţ al marketingului pentru a-şi face un astfel de spaţiu într-o administraţie“, scrie CNN.

John Kirby, purtător de cuvânt al diplomaţiei americane sub administraţia Barack Obama, spune că acest turneu ridică „întrebări legitime“ cu privire la împărţirea responsabilităţilor la vârful statului. Neremunerată şi numită fără aprobarea Congresului, Ivanka Trump scapă oricărui control politic. Statele Unite din era Trump au devenit „un fel de monarhie constituţională“, denunţă în „Washington Post“ Christopher R. Hill, un fost ambasador în Coreea de Sud.

Sub hashtagul #UnwantedIvanka, numeroşi internauţi au criticat şi ironizat prezenţa fiicei preşedintelui american în turneul asiatic.

Ivanka Trump pusa alaturi de Churchill

Întoarcere în timp imaginată de un internaut - Ivanka Trump, alături de Winston Churchill, Franklin Delano Roosevelt şi Iosif Visarionovici Stalin la Conferinţa de la Ialta, din 4-11 februarie 1945

Chestionat de France Info, Palatul Elysée a încercat să dezamorseze polemica. Preşedinţia franceză afirmă că nu l-a publicat pentru a o pune într-o lumină proastă pe Ivanka Trump.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite