VIDEO Momentul în care 6 poliţişti trag o ploaie de gloanţe asupra unui tânăr care dormea în maşina sa, în California

VIDEO Momentul în care 6 poliţişti trag o ploaie de gloanţe asupra unui tânăr care dormea în maşina sa, în California

Poliţia din oraşul american Vallejo, California, a făcut publice imaginile cu momentul în care Willie McCoy, un rapper în vârstă de 20 de ani, a fost împuşcat mortal de 6 poliţişti, în timp de dormea în maşina sa parcată lângă un fast-food, relatează The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

În imagini se vede cum tânărul îşi mută mâna pentru a-şi scărpina umărul, înainte ca şase ofiţeri să deschidă focul. Filmuleţul sprijină acuzaţiile lansate de familia victimei, care, după ce a vizionat imaginile la începutul lunii martie, a declarat că poliţiştii „l-au executat“ în timp ce băiatul dormea. 
 
Incidentul a avut loc pe 6 februarie 2019, însă înregistrarea de 30 de minute a fost dată publicităţii vineri, în urma presiunilor din spaţiul public.
 
În video se vede că McCoy doarme, fără să fie conştient că poliţiştii ţin armele îndreptate spre capul său, după ce au remarcat că are o armă în poală. Ofiţerii nu au încercat să-l trezească pe tânăr sau să-i vorbească în cele câteva minute cât ţine filmarea. 
 
Unul dintre ofiţeri spune, la un moment dat, „îl trag din maşină şi îi ard o mamă de bătaie“.
 
În timp ce poliţiştii încearcă să se decidă cum să procedeze, băiatul îşi mişcă mâna pentru a se scărpina, dar pare în continuare adormit, iar câteva secunde mai târziu 6 ofiţeri încep să tragă asupra lui. 
 
Oficialii poliţiei Vallejo au încetinit înregistrarea video în ultimele secunde, înaintea împuşcăturilor, şi au adăugat mesajul „mâna se îndrepta spre arma din poală“. 
 
Fratele mai mare al lui Willie a declarat pentru The Guardian că se bucura că publicul poate vedea, în sfârşit, imaginile, dar că nu este încrezător că asta îi va face dreptate. „Există o mie de videoclipuri pe YouTube care arată greşelile poliţiei, fie că este vorba de bătăi sau de ucideri“, a spus el. 
 
Poliţia din Vallejo susţine că acţiunea ofiţerilor a fost în legitimă apărare, întrucât cei 6 ofiţeri au tras pentru că „se temeau pentru propria siguranţă“. Doi dintre poliţişti au început să tragă imediat cum au ajuns la locul împuşcăturilor, ca întăriri, scrie The Guardian. 
 
După ce focurile de armă încetează, poliţiştii continuă să ţină arma îndreptată spre şofer şi strigă „ţine mâinile la vedere, ridică mâinile!“, deşi tânărul (foto jos) pare deja mort, având aproximativ 25 de gloanţe în faţă, gât, piept şi în braţe. 
 
 
„Nu au încercat o clipă să fie paşinici sau să detensioneze situaţia. Nu, aici e vorba de a fi mare şi tare: «dacă mişcă, îl omor»“, a declarat avocatul familiei. 
 
Poliţia a dat publicităţii şi apelul la 911 al unui angajat Taco Bell, fast-food-ul în parcarea  căruia se afla maşina lui Willie McCoy, care nu a raportat vreo ameninţare din partea şoferului, ci faptul că un bărbat „care nu răspunde“ se află în autoturism: „I-au bătut deja câteva persoane în geam, nu ştiu ce se întâmplă“, a spus bărbatul care a alertat poliţia. 
 
Familia tânărului a declarat că acest caz trebuia tratat ca pe o urgenţă medicală. 
 
Unul dintre ofiţerii implicaţi în incident este deja judecat după ce a împuşcat mortal un bărbat neînarmat, fiind deschis împotriva sa un proces pentru utilizarea excesivă de forţă, iar un altul a fost dat în judecată într-un caz de brutalitate a poliţiei. 
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările