VIDEO CNN a întrerupt transmisia de la lansarea candidaturii lui Trump din cauza unei scandări jignitoare

VIDEO CNN a întrerupt transmisia de la lansarea candidaturii lui Trump din cauza unei scandări jignitoare

Captură YouTube

Donald Trump şi-a continuat lupta cu presa critică la adresa lui în cadrul lansării campaniei pentru realegerea la Casa Albă. Vizat de o scandare jignitoare a suporterilor preşedintelui american prezenţi în Amway Center din Orlando, statul Florida, postul de televiziune CNN a întrerupt transmisia şi a boicotat restul discursului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trump s-a lansat în cursa pentru al doilea mandat la Casa Albă cu temele din campania anterioară: imigraţia ilegală, presa şi contracandidata sa democrată din campania din 2016, Hillary Clinton.

„Atât tmp cât păstrăm aceeaşi echipă, vom avea succes. Viitorul nu a arătat nicicând mai bine”, a spus preşedintele american, promiţând apoi să menţină „America măreaţă“.

Trump s-a folosit de discursul său pentru a ataca democraţii, acuzându-i că „încearcă să distrugă ţara“, dar şi presa. Potrivit lui, presa care îl critică este de fapt emiţătoare de ştiri false.

La un moment dat, suporterii săi prezenţi în sală au început să scandeze „CNN sucks“. În acel moment, CNN a întrerupt transmisia şi nu a mai revenit la restul discursului susţinut de Donald Trump.

Pe parcursul discursului, care a durat mai bine de o oră, liderul de la Casa Albă a mai declarat că economia americană este puternică datorită politicilor sale, a subliniat că în ultima vreme a pus presiune asupra Chinei în ceea ce priveşte comerţul şi a adăugat că îşi propune să lanseze o misiune pe Marte.

Florida este un stat esenţial la alegerile prezidenţiale şi a fost decisiv la alegerile din 2000, atunci confruntându-se George W. Bush şi Al Gore. Trump a învins-o pe Hillary Clinton în 2016 în Florida cu o diferenţă de doar 1,2%, deschizând astfel drumul spre Casa Albă. 

Conform unui sondaj al Universităţii Quinnipiac, Trump ar pierde alegerile în acest moment în faţa a şase dintre candidaţii din cursa internă a Partidului Democrat. Aceştia sunt Joe Biden (53% - 40%), Bernie Sanders (51% - 42%), Kamala Harris (49% - 41%), Elizabeth Warren (49% - 42%), Pete Buttigieg (47% - 42%) şi Cory Booker (47% - 42%).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: