Într-un asemenea context, evident tensionat, 63,9% dintre ucraineni ar vota pentru intrarea ţării lor, în NATO, dacă un referendum, pe această temă, ar fi organizat la finele acestei săptămâni.

În plus, din cauza... binelui adus de ocupaţia rusă, a peninsulei Crimeea, 10.000 de tătari care au locuit acolo au plecat unde au văzut cu ochii. 

Şi cum aliaţii noştri, de la Budapesta, ştiu să se facă frate cu Ivan Turbincă, până mai revin, ca turişti, în Transilvania,  reprezentanţi ai partidului de tristă celebritate, Jobbik, au fost invitaţi să facă un...pelerinaj, mă rog, o vizită, în Crimeea.

Şi pentru că pescarii de pe Dâmboviţa cântă, aproape la unison, versurile lui Adrian Păunescu, respectiv "Să fie pace în lume!", preşedintele Ucrainei a anunţat, fiind echipat în ţinută de campanie, că militarii ucraineni nu vor părăsi înălţimile din preajma oraşului Mariupol. 

De atâta pace, prezentă şi viitoare, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat pe 3 august 2015, că Forţele Aerospaţiale ale Federaţiei Ruse au fost întărite cu structuri adecvate din armata rusă. 

O decizie care oferă naţiunii ruse, conform oficialului menţionat, "calea optimă, de îmbunătăţire a sistemului de apărare aerospaţială a ţării". Doar Rusia se va confrunta curând cu marţienii, nu-i aşa?

Prin urmare, Forţele Aerospaţiale ale imperiului slav răsăritean vor include acum forţele aeriene, forţele de apărare antiaeriană, anti-rachetă şi cele cu destinaţie spaţială. Pax vobiscum. 

Într-un asemenea climat de pace, prietenie şi coexistenţă paşnică între popoare, pe pământ, pe mare, pe cerul tot mai senin şi în spaţiul cosmic am invitat la un dialog pe Jim Sack şi Alexandru Grumaz, pentru a contura efecte dezirabile ale sosirii noului ambasador american la Bucureşti.

JIM SACK: 

                                    CRED CĂ ROMÂNIA ŞI SUA VOR FI PRIETENI FOARTE BUNI

*Am avut ocazia de a îl urmări - pe viitorul ambasador al SUA, în România, pe timpul audierilor de confirmare, toţi trei am avut ocazia de a vorbi cu noii săi subordonaţi de la ambasadă şi impresia mea este că acesta reprezintă o nouă şi pozitivă revigorare a relaţiilor dintre România si SUA. El a fost foarte pozitiv referitor la relaţiile cu România, pe parcursul discuţiilor pe care le-a avut cu trei senatori, din Comitetul pentru Relaţii Externe al SUA, a vorbit despre România ca fiind un aliat ferm, un prieten vechi, şi a folosit termeni foarte luminoşi în descrierea respectului pe care îl poartă românilor şi în ceea ce speră ca va putea îndeplini pe timpul mandatului său, că doreşte să întărească legăturile dintre SUA şi România.

Noi trei am avut recent ocazia de a discuta cu tineri care îl vor ajuta în activitatea sa aici, doi tineri foarte bine pregătiţi, foarte inteligenţi, cu o foarte bună educaţie şi hotărâţi să întărească, să apropie relaţiile dintre SUA şi România. Domnul Hans Klemm, nominalizat pentru poziţia de ambasador al SUA în România, s-a referit la România ca la un partener strategic, de primă importanţă, şi a punctat cele două ameninţări la adresa României. Una o ştim deja, este Rusia, a fost foarte explicit despre acest lucru. A vorbit despre anexarea ilegală a Crimeei, a vorbit despre problemele din Donbas, şi a vorbit - aşa cum generalul mi-a amintit aseară în cursul întâlnirii noastre -, a vorbit despre Maskirovka, procesul de dezinformare-manipulare propagandistică pe care ruşii îl practică impotriva Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Poloniei, României, Germaniei, tuturor cu care au ceva de împărţit. În mod esenţial, ei nu sunt demni de încredere. Alt comentariu pe care l-a făcut, cealaltă ameninţare despre care a vorbit, la adresa independenţei economice a României, creşterii economice, prosperităţii românilor este corupţia. Şi a vorbit pe larg despre asta şi cum guvernul SUA va colabora cu instituţiile Dvs., ca să întărească statul de drept aici, astfel încât fiecare român sa fie sigur că guvernul român lucrează pentru cetăţenii săi, nu pentru mici grupuri de persoane, mai interesate de propriul interes, decât de interesul general al cetăţenilor români.

De asemenea a vorbit, pe larg şi repetat, despre companiile americane, care lucrează cu cele româneşti pentru a dezvolta independenţa Dvs. Energetică, astfel încât să nu fiţi prizonierii Gazprom sau să fiţi afectaţi de şocuri energetice provenite din piaţa internaţională, astfel încât românii să fie liberi să decidă în privinţa politicii lor externe, fără ca să aibă sentimentul că cineva va trage funia, ori de câte ori România are opinii diferite. Prin urmare, am ascultat comentariile Domniei Sale şi am observat ca a fost un diplomat foarte precaut în ceea ce a afirmat. A vorbit despre neînţelegerile, din cursul relaţiilor istorice ale Rusiei şi României, a fost un mod delicat de a spune că de-a lungul unor sute de ani, românii şi ruşii nu au avut relaţii bune, au luptat... *Au împărtăşit numeroase experienţe nefericite, din cauza agresiunii Rusiei, nu îmi amintesc vreo situaţie in istorie în care să fi existat vreo agresiune, din partea României. Deci, acesta este un subiect despre care a discutat şi a dorit să se ştie că americanii cunosc situaţia, că românii la rândul lor ştiu perfect că noi avem militari aici, că noi avem echipamente militare aici, că avem unităţi de aviaţie aici, că avem un centru de operaţiuni în România, şi că guvernul SUA este decis să susţină coloneii şi generalii români în eforturile dvs. pentru prezervarea libertăţii cetăţenilor români şi prosperităţii poporului român. Dvs. şi cu mine am discutat despre aceste lucruri şi aş dori să transmit oricărui român, care mă ascultă că, în cei 20 de ani în care am tot venit aici, în România, mai mult de 25 de ani de când tot vin pe aici, am constatat o îmbunătăţire spectaculoasă a calităţii vieţii, a arhitecturii, a stilului vestimentar, a maşinilor, în privinţa curăţeniei oraşelor, în frumuseţea satelor, am fost norocos să le văd cum se schimbă şi am fost surprins să constat progresul rapid pe care românii l-au făcut în îmbunătăţirea propriilor vieţi.

Aşa că am un mare respect pentru ambasadorul nominalizat Klemm, el a parcurs studiile aceleiaşi universităţi unde am fost şi eu, Universitatea din Indiana, Institutul de Studii Ruse şi Est-Europene, care este foarte prestigios în SUA, este originar din Michigan, un stat foarte apropiat de locul unde eu locuiesc. Noi, în acea zonă, suntem oameni foarte stabili, precauţi, profunzi, cărora le ia mult să se enerveze, dar vă garantez că, dacă dl. ambasador Klemm vede că există riscul unei agresiuni ruseşti la adresa României, Washingtonul va afla imediat ce se întâmplă, de la el. Cei doi adjuncţi ai săi, pe care i-am întâlnit, cei doi tineri foarte, foarte inteligenţi, absolvenţi ai unor universităţi prestigioase, cu un bagaj educaţional foarte bun, cu experienţa dobândită în multe alte ambasade din lume, în diverse situaţii diplomatice, amândoi lucrează pentru Departamentul de Stat, de ani buni, deşi sunt tineri, şi cu toate acestea lucrează de mulţi ani pentru această organizaţie, şi în virtutea conversaţiei noastre... poate Dvs. aveţi alte păreri decât mine şi Dl. general poate are alte observaţii ... eu sunt convins că sunt inteligenţi, interesaţi şi determinaţi să construiască relaţia dintre instituţiile Dvs. şi instituţiile noastre, tinerii voştri, studenţii voştri, dentiştii, doctorii voştri, agricultorii voştri, orice organizaţie care activează în spaţiul public, ei vor fi interesaţi să le facă legătura cu ai noştri...de exemplu „Clubul Militar”, legătura dintre clubul Dvs. şi cluburi similare din SUA, în scopul schimbului de idei, şi construirea unor relaţii mai strânse, mai apropiate, pentru că, aşa cum noi toţi ştim, atunci când românii şi americanii se adună laolaltă, românii şi româncele frumoase şi americanii şi americancele frumoase, familiile noastre devin tot mai apropiate şi asta face mai dificil de uitat pentru americani că voi nu sunteţi numai aliaţii noştri, ci ne sunteţi rude, de asemenea. * Părerea mea este că sunt mulţi senatori în SUA, care sprijină puternic România şi care vor lucra în această direcţie, de a încerca să realizeze prezentarea formală, dintre preşedintele Obama şi preşedintele Iohannis, şi acesta va fi scopul dlui ambasador Klemm, sunt sigur ca va fi confirmat pentru acest post de către Senat, aşa ca acesta va fi un obiectiv.

Nu am nici un dubiu în legătura cu aceasta. Întrebarea este dacă vor exista ocazii şi, asa cum spune dl. general, preşedintele Iohannis va fi în New York, cu ocazia Adunării Generale a ONU, aşa că există posibilitatea ca cei doi să aibă discuţii acolo. *Despre stabilitatea României, ambasadorul Klem a vorbit despre cum România este una dintre cele mai puternice, cele mai crescânde economii din estul Europei, care trebuie susţinută să îşi continue creşterea, în comentariile d-lui Klemm a fost inserată ideea că americanii doresc să facă mai multe afaceri în România, că firmele americane ar dori să facă afaceri în domeniul infrastructurilor, căilor ferate, transportului de petrol şi gaze, rafinăriilor... cred că ce dorea să spună este că mediul de afaceri american este dornic să investească în România şi aceasta va fi cea de-a doua activitate a sa... prima sa activitate va fi aceea de a construi relaţia între SUA şi România... *Apărarea şi controlul Mării Negre depind de România şi de parteneriatul militar cu SUA, şi vor fi de asemenea nave turceşti şi probabil britanice sau ale altor state NATO, dar impresia mea este că dacă va exista vreodată un conflict real cu ruşii primul contact va fi în aer. Şi, aşa cum am observat recent, forţele aeriene ruseşti nu rezistă foarte bine la stres, au probleme, avioanele lor nu sunt întreţinute foarte bine. *Dar nu cred că vor apuca să ajungă prea aproape de România, înainte de a fi interceptate de către avioanele de vânătoare ale NATO. Aceasta este părerea mea, că vom afla foarte rapid dacă se pregătesc să se mişte sau nu, aşa că va fi o apărare foarte puternică. Spaţiul aerian va fi controlat de către SUA şi de celelalte forţe aeriene ale NATO. Spaţiul aerian va fi controlat de noi. Aşa că nu sunt aşa de îngrijorat pentru apărarea României în această privinţă, şi cred că ruşii ştiu asta, că pot să facă o fanfaronadă, că pot să facă aşa - nu vreau să ating microfonul -, dar că nu pot avea succes în a ataca şi apoi păstra România. Ce vor putea face? Nu vor putea ataca acest loc. Poate că vor putea face ce au făcut în Georgia, să mute gardul 100 de metri?... *Pentru că acum un an, politica externă a preşedintelui Obama era considerată a fi un eşec şi acum are un succes după altul. Cred că Obama învaţă şi va fi la capacitate maximă, în ziua în care va părăsi Casa Albă. Şi relaţiile României cu America vor fi la nivel maxim. Dacă Vladimir Putin doreşte să provoace SUA, în ultimul an al administraţiei Obama cred că se va găsi într-o situaţie foarte grea. Foarte simplu. *Mă ingrijorează situaţia din Donbas şi revenim la acest concept, că Putin face lucruri pe ascuns, tăcute şi noi toţi nu le vom observa, ne vom uita în altă direcţie, şi atunci va fi momentul în care va ataca. Nu sunt însă sigur, pentru că preţul petrolului a mai scăzut, economia Rusiei este incă în dificultate, rubla nu este prea puternică, a fost nevoit să concedieze zeci de mii de angajaţi din Ministerul de Interne, sunt foarte mulţi ruşi care au început să spună că asta e, avem o problemă. Aşa că problema este următoarea: va ataca pentru a scăpa de ruşii din spatele lui sau nu mai are capacitatea de a mai ataca? Am mai discutat despre asta.

Discuţia este următoarea: a cucerit Crimeea, acum ce face cu Crimeea? Este o povară economică pentru poporul rus, acelaşi lucru în Donbas, are toţi acei tineri care luptă acolo, în trupele rebele care nu-l ascultă, nu-i răspund la telefon, care au devenit rebeli în rândul rebelilor, deci el a pierdut o parte din capacitatea de control în Crimeea, a pierdut o parte din control în Donbas, care au devenit poveri pentru ruşi. Aşa că... este un cleptocrat. *Şi în Rusia există o cleptocraţie, amintiţi-vă că în imperiul otoman mereu avansau atunci când furau de pe unde mai cucereau, un imperiu bazat pe o armată, care era de fapt o adunătură de hoţi, aşa că pe măsura ce furau, pe atât puteau împărţi între ei, ei... este acelaşi lucru cu cleptocraţia din Rusia, pe măsura ce avansează, pe atâta fură şi pe atâta pot împărţi între ei. Aşa că... Mă ingrijorează situaţia din Ucraina. *Cred că România şi SUA vor fi prieteni foarte buni. 

ALEXANDRU GRUMAZ:

                            NU ESTE SUFICIENTĂ RELAŢIA MILITARĂ CU STATELE UNITE

*A fost o perioadă de doi ani şi jumătate, în care pe arena politică americană au existat şi există o serie de divergenţe, între cele două principale partide, republican şi democrat. Acestea au blocat asemenea numiri, nu numai în România, dar şi în alte state europene, cât şi din alte zone ale globului.* Viitorul ambasador al SUA în România are o cunoaştere perfectă a situaţiei din estul NATO. * Cine a intervenit în zona asta, după agresiunea Rusiei şi anexarea peninsulei Crimeea? America. Forţele Americane sunt la Baza de la Mihail Kogălniceanu, va fi scutul de la Deveselu. Practic cei care au făcut primul pas, în această zonă au fost americanii.

* Parteneriatul Strategic pe care îl avem cu SUA, cel cu Polonia, sunt două lucruri extrem de importante.* La care ar trebui să adaug un lucru pe care România l-a neglijat, relaţia foarte bună cu Germania, pe care noi nu o avem la ora actuală. Noi nu am făcut paşi importanţi pe această relaţie. * Şi sincer vorbind nici relaţia cu americanii nu este una dintre cele mai fericite.

* Dacă avem o relaţie militară foarte bună, dacă avem o desfăşurare de baze americane în zona asta, de mici dimensiuni, nu de nivelul bazelor din timpul Războiului Rece, de mici dimensiuni, dar foarte importante, este un lucru cert, dar relaţia economică trebuie îmbunătăţită. Şi aici trebuie să apară această predictibilitate, pe care administraţia românească trebuie să o dea evenimentelor. * Oare ce doreşte administraţia de la Bucureşti să facă? * Plus de asta impredictibilitatea unor membri ai guvernului…* Nu este suficientă relaţia militară, care este foarte bună şi foarte important, în condiţiile de criză. Dar avem nevoie de o relaţie economică puternică, cu SUA. * Şi domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis este o necunoscută pentru americani, şi probabil că va trebui să facă, în următoarea perioadă, nişte lucruri care să îi consolideze credibilitatea,mai ales că pleacă, în toamnă, la Adunarea Generală a ONU şi ar putea atunci să aibă o întâlnire cu preşedintele Obama. * România este o ţară mare, în această zonă, cu deschidere la Marea Neagră. Iar Marea Neagră este un obiectiv strategic de importanţă capitală. * Ce se va întâmpla dacă va apărea un conflict între NATO şi Rusia?...Nu ştim. * Turcia nu are o strategie clară la Marea Neagră.

* Cine este aici cel mai stabil şi de încredere pilon de securitate, în afară de Polonia, situată mai la nord? România. Şi atunci predictibilitatea noastră este esenţială. *Avem o bună experienţă în a produce elicoptere de atac Cobra. *Avem capacităţi care pot încă produce trabsportoare blindate, bune, dar ne trebuie tehnologie nouă, într-adevăr. *Agresiunea Rusiei, în Ucraina, nu face altceva decât să impulsioneze această dorinţă a ţărilor din estul NATO, de a achiziţiona echipamente cu care să poată răspunde unei astfel de acţiuni. *Având a doua armată din NATO, unde a luptat Turcia în afara graniţelor?... *Să-i urăm domnului viitor ambasador al Statelor Unite în România, să aibă o colaborare fructuoasă cu administraţia prezidenţială, dar şi cu cea de la Palatul Victoria.

_____________________________________________________________________

În aceeaşi emisiune, VALORI EUROATLANTICE, în care, în partea întâi au fost evaluate deziderate generate de sosirea la post a ambasadorului SUA, în România, în partea a doua a fost pusă sub lupa unui dialog franc tocmai libertatea de a rămâne sănătos versus inamicul public nr 1. = teama multor semeni de operaţie. Interlocutor a fost un conaţional al cărui bisturiu taie cu precizia unui diamant, un chirurg celebru nu numai la Spitalul de Urgenţă Floreasca, ci şi în ţară, dar şi peste hotare, unde este invitat la forumuri ştiinţifice relevante pentru cei care îmbracă halatele albe pentru a reda speranţa celor aflaţi în suferinţă. Câteva din gândurile ex-ministrului Mircea Beuran sunt de interes general. 

MIRCEA BEURAN: 

                                  SUNTEM UN LABORATOR DE CERCETARE PENTRU MULTE LUCRURI...

*Să nu-i spui pacientului adevărul înseamnă că dai acestuia nişte resurse, ca el să nu se mobilizeze, să lupte pentru sănătatea lui.*Când îi spui adevărul este a doua ipostază. * Nu poţi să priveşti rece niciun pacient.*Eu cred că fără o disciplină riguroasă, serviciile cu un potenţial chirurgical mare, în conduita unei secţii, a unei clinici, nu se pot face. * Din nefericire, ducem lipsă de o educaţie sanitară generală, de la grădiniţă, până la mai mari, nu se cunoasc lucruri elementare. * Prefer să discut, cu pacienţii, care au probleme de sănătate, între 7 la 7.30, când lucrurile se aranjează între cele două servicii, cel de noapte şi cel care intră în program. * În spatele celor 35 de ani de medicină de urgenţă, chirurgie de urgenţă, şi capacităţile pe care le-am explorat la simpozioane, mese rotunde, întâlniri bilateral, intervenţii chirurgicale comune cu personalităţi din lumea europeană şi americană, lucrurile s-au structurat în ceea ce spuneaţi, această precizie. Mai mult, în serviciul de chirurgie noi avem zilnic 30 la 35 de intervenţii chirurgicale, asta înseamnă o medie de 9000, până la 10.000 de intervenţii pe an, şi facem o chirugie diversă, facem clasicul învăţat iniţial, apoi am abordat chirurgia laparoscopică şi am trecut şi la chirurgia cu suport robotic.* De câte ori vezi un bolnav trebuie să înţelegi întâi biologia lui, iar pe aceasta ce boală s-a grefat. Şi aici este cheia succesului. Nu poţi să te limitezi la ce ştii despre boală. Trebuie să o integrezi în particularitatea fiecărui individ. Şi de cele mai multe ori aici sunt lucrurile pe care le câştig în dialogul cu pacientul. Pentru că după o discuţie care este relativ scurtă, 10 sau 15 minute, dar în care eu întreb punctele forte din biologia unui om şi văd ce patologie are, ce tratamente face, ce complicaţii a avut sau nu a avut şi apoi boala pentru care a fost trimis la chirurg, de aici se pot face foarte repede nişte conexiuni şi să poţi să decizi paşii următori.* Eu le spun colegilor mei că munca aceasta, în urgenţă, nu îţi lasă timpul să sedimentezi anumite lucruri, pentru că am avea foarte multe elemente de comunicat, dar este o bandă rulantă care funcţionează permanent. Vă daţi seama, 30-35 de operaţii într-o zi constituie o activitate de mare responsabilitate şi care angajează spitalul la cheltuieli foarte mari. * Acest exod al medicilor nu înseamnă şi o împlinire a tuturor. * O mare majoritate a lor ar dori să se întoarcă, dacă ar găsi condiţii similare acasă – tehonologiile moderne şi salarizarea. * Poate spun cu strângere de inimă, suntem un laborator de cercetare, pentru multe lucruri. * Medicina nu poate să lucreze atât de descentralizată, cât vrea să pară. * Niciodată, din ce crede pacientul, nu i se întâmplă chiar tot. * În primul rând ar trebui revizuită partea aceasta de prevenţie. Dar, cheltuielile cele mai mari noi le punem acolo unde trebuie să facem terapie. Al doilea lucru ar fi să păstrăm Institutul „Cantacuzino.” Este un institut strategic. Al treilea lucru ar fi să revizuim puţim sistemul acesta de asigurări, în care partea de acut să fie altfel văzută.