Ca un făcut, dintr-o dată, agenda fiecărui pământean pare a coincide cu aceea a fiecărui demnitar înalt, asta pentru că  este comună îngrijorarea reală privind evoluţia pandemiei care pune la grea încercare civilizaţia ce încă luminează Planeta Albastră. 

Din Asia vin veşti mai bune, dar propagandiştii europeni îşi trag de urechi cetăţenii mai bine informaţi decât ei, că în China este autoritarism, totalitarism, comunism - ceea ce nimeni nu contestă - uitând cu premeditare că în pofida tuturor prezicerilor negative, această ţară a reuşit, place sau nu, stoparea Coronavirusului, orientându-se acum spre ajutorarea europenilor, de pildă a italienilor, prin trimiterea succesivă de medici şi materiale medicale. 

Un moft, ar zice jupân Trahanache, personaj din mereu actuala piesă „O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale, soţul vulcanicei Zoe, amândoi fiind regăsibili şi azi, cu alte chipuri, nume şi funcţii, în ierarhia societăţii mioritice, dojenită când discret, când vizibil, să nu creadă altceva decât oferă distribuitorii ştampilaţi ai stabilităţii dorite în inima Europei şi peste Ocean, dar luată la mişto de cei obişnuiţi să ia în derâdere pe cei cu pretenţiile prefectului Ştefan Tipătescu, l'amant de Zoe Trahanache, cu care, totuşi, nu pleca peste hotare şi nici nu a adus de acolo virusul la modă. 

Totuşi, dincolo de cascada de ştiri uluitoare privind răspândirea pandemiei este greu de crezut că în timp ce Chinei i-au trebuit trei luni, ca să reducă masiv efectele Coronavirusului, Statelor Unite le-ar fi necesare şapte luni, iar Uniunii Europene... doi ani. Despre decesul de facto al celei din urmă vorbind unele voci publice dâmboviţene, ca urmare a închiderii graniţelor naţionale şi transformării acestora - cum este cazul Poloniei - în adevărate redute de pământ ridicate de geniştii militari, cu buldozerele, ca în teatrele de operaţiuni militare des invocate în ultimele două decenii, respectiv afgan şi irakian. 

Înainte de Coronavirus a fost virusat sud-estul NATO, cu migranţi trimişi acolo de cel mai mare vânzător de iluzii geopolitice, cel de la Ankara, care l-a tratat ca un supus, în propriul sediu, adică noul edificiu al NATO, chiar pe secretarul general Jens Stoltenberg, ce a răspuns uluitor de blând la impertinenţa otomană a lui Erdogan, o aroganţă pe care acesta a reiterat-o şi la sediul Uniunii Europene, unde a discutat cu înalţi oficiali, a acceptat imortalizări fotografice, dar a plecat în pofida regulilor de protocol stabilite pentru finalizarea publică a unui asemenea eveniment. 

Allāhu ʾakbarᵘ / Dumnezeu este măreţ! - cum ar zice alţi pământeni, numai că aici este vorba de un semen cu pretenţii de sultan, care se numeşte Recep Tayyip Erdoğan.

Formula de dialog interesant, pe micul ecran, este o plapumă prea scurtă faţă de problemele care nu mai pot fi acoperite în relaţia dintre Ankara şi Bruxelles – a afirmat dr. Liviu Mureşan, preşedintele Fundaţiei Eurisc, la 6TV – deoarece Turcia a depăşit limita unei conduite normale, atât în cadrul NATO, cât şi ca partener al Uniunii Europene. 

Evaluând conduita preşedintelui turc, dr. Mureşan a mărturisit că este încercat de tristeţe, deoarece a cunoscut de-a lungul anilor valoarea interlocutorilor turci, atât din zona civilă, cât şi din cea militară, cu prilejul numeroaselor evenimente internaţionale la care a luat parte, sau le-a organizat, fie în Turcia, fie în România, fie în terţe ţări, prin participarea la forme de pregătire anti-teroriste, în centrul de excelenţă al NATO - dar toate acestea par a fi acum dintr-o altă perioadă. 

Dr. Marius Văcărelu a emis ipoteza conform căreia Recep Tayyip Erdoğan trăieşte mai mult în paradigma islamică – cu toate cerinţele sale, foarte ambiţioase - şi după aceea într-o paradigmă a instrumentării, care se face prin faptul că el este liderul Turciei. 

Acea formulă - în care Idlibul este considerat cheia întregii situaţii din Siria, din Orientul Mijlociu – este mult depăşită şi care, din punct de vedere militar nu se justifică, prin ceea ce se aplică acolo, mai ales că după ani de suferinţă, milioane de sirieni au în prezent soarta decisă în funcţie de poziţia, pe tabla de şah geopolitic, a Federaţiei Ruse, a Turciei şi a autorităţilor de la Damasc – observa preşedintele Fundaţiei Eurisc. 

HARTA 16

Hartă militară cu situaţia din 16.03.2020 a dispunerii dispozitivelor militare ale diferitelor părţi interesate în controlul nordului Siriei, acolo unde primele patrulări comune ruso-turce au început pe 15 martie. Sursa: Southfront.org.

NATO nu arată bine, în acest moment – a afirmat dr. Liviu Mureşan - şi semnalul care se dă peste Ocean este acela că Alianţa a ajuns într-o etapă în care trebuie să se reinventeze, dacă doreşte să fie sprijinită de actuala administraţie prezidenţială americană şi de aceea care va rezulta după alegeri.

1340

Iată, mai sus, expresiile grafice ale viziunilor diferite existente peste Ocean şi în inima Europei, privind modul în care aliaţii ar trebui să acţioneze în ipotetice situaţii de criză internaţională. Sursa: https://www.pewresearch.org/global/2020/03/09/americans-and-germans-differ-in-their-views-of-each-other-and-the-world/ 

Din păcate sunt prea multe momente în care cei mari se întâlnesc şi aceste întâlniri – prea frecvente, în opinia profesorului Văcărelu – pun în discuţie aspectele de interes mediatic şi electoral şi mai puţin pe cele vizând interesele unui stat membru – de pildă al NATO, cum este Turcia - şi de cele mai multe ori impietează asupra unei articulări a unei viziuni geopolitice generale.

Nu trebuie trecută cu vederea o vulnerabilitate majoră a Uniunii Europene – atenţiona dr. Mureşan –, care este problema fluxurilor de refugiaţi, una de fond, deoarece UE, cu structurile succesive de conducere a dovedit incapacitatea de a elabora o strategie a comunităţii democrate europene faţă de acest val de populaţie care este la început, deoarece ceea ce a fost în 2015 s-ar putea repeta anul acesta, într-o formulă extrem de complicată, şi pe fundalul generat de Coronavirus.

Ceea ce a dorit preşedintele Erdogan, prin întâlnirile sale de la Bruxelles, a fost să încerce să scoată castanele din foc, cu mâna altuia – remarca ironic dr. Marius Văcărelu – dar preşedintele turc nu înţelege că ţările europene au conduceri flasce. 

Este o mare problemă pe care o au oamenii politici în secolul 21, faptul că globalizarea a dus şi la...globalizarea bibliotecilor, implicit la globalizarea cunoştinţelor, ceea ce duce la conştietizarea a cât mai multor exemple istorice, atât în sens pozitiv, cât şi în sens negativ, dar toate naţiunile îşi proiectează viitorul în raport de liderii mari pe care îi au, la un moment dat, conducători ce au adus un profit, material, teritorial, economic, şi nu lideri care nu izbutesc să obţină rezultate – afirma geopoliticianul Văcărelu. 

Pe de altă parte este adevărat că Siria a fost un poligon pentru a testa echipamentele militare ruse, dar şi a altor ţări, precum Turcia, de-a lungul anilor – semnala preşedintele Fundaţiei Eurisc -, dar complicat este faptul că pe teren există puncte de sprijin care sunt adevărate capcane, precum acele puncte de observaţie ale armatei turce din zona Idlib, ce au un număr mic de militari, dar pot fi ţinte pentru atacuri efectuate de adversari. 

Turcia a reuşit totuşi să ajungă un hub/nod energetic pentru resursele ruse – observa profesorul Văcărelu -, în situaţia în care noi conducte au fost construite şi funcţionează pe teritoriul turc, acestea reuşind să înlocuiască o parte din ceea ce tranzita teritoriul Ucrainei, iar prin conectarea Bulgariei şi Serbiei se face livrarea de petrol şi gaze prin zona de sud a Europei, ceea ce oferă Ankarei – după cum recunoaşte presa de la Moscova – un avantaj destul de important, într-o situaţie negativă, neplăcută, conflictuală. 

Vorbind despre teoria liderului şi despre educaţia acestuia să nu uităm că "şeful statului turc este considerat analfabet economic de către Bloomberg, legat de studiile sale există anumite dubii că are studii universitare, iar pe de altă parte sistemul pe care el l-a adus la putere este unul susţinut de un anumit tip de oameni, iar epurarea făcută din 2016 încoace a făcut ca anumite structuri guvernamentale să îşi piardă experţii" - a concluzionat dr. Marius Văcărelu -, ceea ce a slăbit puterea Turciei, dar pe persoană fizică, deoarece liderul când vrea să fie unic trebuie să ştie că în fiecare eroare pe care o face îşi trage nu numai cariera proprie în jos, ci şi ţara pe care o conduce. 

Turcia poate avea cele mai otomane intenţii – ironiza situaţia actuală dr. Mureşan – dar trebuie să ţină cont de patru mari jucători în zona vizată: 

1.SUA, prin relaţiile speciale pe care le-au avut, pe plan bilateral, cât şi în cadrul NATO, cu Turcia; 

2.Israelul, care are acum nişte probleme de ordin intern, deci este mai mult în defensivă, aplicând lovituri punctuale în Siria, acolo unde sunt tabere de insurgenţi islamici şi depozite de armamament; 

3.Iranul, care a avut un început de an cu pierderea liderului Gărzii Revoluţionare Islamice, dar asta nu înseamnă că Teheranul renunţă să aibă un cuvânt de spus în dosarul sirian şi o ieşire la Marea Mediterană; 

4.China, care are o atenţie extrem de mare, din punct de vedere economic, dar nu numai, deci şi militar, faţă de Orientul Mijlociu, Beijingul vorbind de zeci şi sute de miliarde de dolari atunci când îşi face proiecte şi doreşte să se implice în zona respectivă. 

La nivelul Uniunii Europene, din păcate nu există un Consiliu de Securitate – atrăgea atenţia preşedintele Fundaţiei Eurisc -, nu funcţionează o agenţie europeană de informaţii, care să permită cogularea unei baze de date şi identificarea acestor refugiaţi, care se declară sirieni, când practic mulţi dintre ei provin din numeroase alte ţări. 

Nu va fi pace în zonă, concluziona scurt şi pragmatic dr. Liviu Mureşan. 

Asta şi pentru că, aşa cum ne învaţă un proverb sirian:

"Când leii sunt departe, cântă hienele... "