Veşti proaste: Vaccinul COVID-19 nu va veni în 2020. Americanii explică de ce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toată planeta şi-a pus speranţele în ceea ce mulţi consideră descoperirea care va duce, finalmente, la stingerea pandemiei. Din păcate, aşteptarea se prelungeşte.

Dacă oamenii de rând, mai ales cei aflaţi în categoria de risc, privesc apariţia vaccinului ca pe o chestiune de viaţă şi de moarte, în schimb, pentru Donald Trump această lovitură medicală are o cu totul altă semnificaţie.

Actualul preşedinte american a sperat mereu că, venind cu vaccinul în mână, în faţa publicului, înaintea alegerilor de la 3 noiembrie, îşi va asigura un nou mandat de 4 ani. Probabil, de aceea, administraţia Trump a pompat sume astronomice în conturile companiilor farmaceutice din Statele Unite, cerându-le să furnizeze un vaccin pentru COVID-19, în timp record. Spre exemplu, doar compania Moderna a primit fonduri totale de peste 950 de milioane de dolari, să urgenteze cercetările.

Doar că, potrivit datelor obţinute de CNN şi confirmate de specialiştii din domeniu, vaccinul pentru COVID-19 nu numai că nu va exista până la data de 3 noiembrie, dar aproape sigur nu va apărea pe piaţă, decât după primele luni din 2021! 

„Exclus! Pur şi simplu, exclus“, a comentat doctorul Peter Hotez, specialist în vaccinuri, pentru sursa citată, atunci când a fost întrebat dacă vom avea vaccinul, până la data de 3 noiembrie, când sunt programate alegerile prezidenţiale din SUA.

Iar cifrele obţinute de CNN confirmă verdictul dat de Peter Hotez. Compania Moderna, despre care s-a tot spus că are proiectul cel mai promiţător, în ceea ce priveşte dezvoltarea vaccinului, a început faza a treia a testărilor, de curând. În această etapă, 30.000 de voluntari vor primi două doze, la un interval de 28 de zile. 

Imagine indisponibilă

Doar că, până vineri, Moderna injectase doar 4.536 de voluntari, cu prima lor doză. Iar asta în condiţiile în care etapa a 3-a a testărilor a început în dimineaţa zilei de 27 iulie. E clar că, dacă vor continua administrarea dozelor în acest ritm, cei de la Moderna nu-şi vor atinge targetul de 30.000 de voluntari, până în septembrie. Dar şi dacă obiectivul companiei va fi atins până în septembrie, oricum, vaccinul nu va fi disponibil până în ziua alegerilor. E o realitate confirmată de experţii care se ocupă de boli virale.

„Nu văd cum e posibil să fie un vaccin pe piaţă, până la 3 noiembrie“, a declarat doctorul Paul Offit, un alt specialist în vaccinuri, în cadrul Spitalului din Philadelphia.

Şi o socoteală simplă confirmă ce spune Offit. Vaccinul la care lucrează cei de la Moderna trebuie să fie administrat în două doze injectate la un interval de 28 de zile. Astfel, voluntarii care îşi vor primi prima doză la finalul lunii septembrie, nu o pot primi pe a doua decât spre finalul lunii octombrie. După care, potrivit explicaţiilor oferite de doctorul Offit, aceşti voluntari trebuie să aştepte două săptămâni, pentru a vedea dacă vaccinul oferă protecţia necesară.

donald trump cu masca pentru prima data. FOTO EPA

Planul lui Trump de a obţine vaccinul salvator până în ziua alegerilor s-a dus pe apa sâmbetei

„Acest scenariu ne duce, în mod clar, după data de 3 noiembrie“, a concluzionat Paul Offit. 

Şi, oricum, după ce toţi cei 30.000 de voluntari studiaţi de Moderna îşi vor primi cele două doze la un interval de 28 de zile, cercetătorii companiei trebuie să mai aştepte o perioadă, pentru a vedea cine se îmbolnăveşte cu COVID-19 şi cine dezvoltă imunitate. Jumătate dintre participanţii în studiu vor primi vaccinul la care lucrează Moderna şi jumătate dintre ei vor primi două doze placebo, fără niciun efect.

Hotez şi Offit, cei doi specialişti în vaccinuri chestionaţi de CNN, au estimat că e posibil ca Moderna să poată furniza un vaccin pentru COVID-19, în primele luni din 2021.

Dacă acest scenariu se va adeveri, foarte probabil, vaccinul companiei va ajunge în România, abia în a doua jumătate a anului viitor, ceea ce înseamnă că viaţa ar putea reveni la normal, în cel mai bun caz, în toamna anului viitor.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite