Vaticanul atacă dur viziunea geopolitică „apocaliptică” a lui Stephen Bannon, strategul-şef al administraţiei Trump

Vaticanul atacă dur viziunea geopolitică „apocaliptică” a lui Stephen Bannon, strategul-şef al administraţiei Trump

Papa Francis şi Donald Trump, la întâlnirea din mai 2017/ Foto: 2017

Două voci importante, apropiate Papei Francis, l-au atacat direct pe Stephen Bannon, principalul consilier politic al preşedintelui Trump, susţinând că acesta este un „promotor al unei viziuni geopolitice apocaliptice”, într-un articol ce deplânge alunecarea spre fundamentalism a multor conservatori catolici din Statele Unite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Antonio Spadaro şi Marcelo Figueroa sunt autorii articolului de aproape 3,000 de cuvinte publicat de Civilta Cattolica ce critică apropierea votanţilor catolici americani de dreapta creştină evanghelică. Deşi probleme precum avortul, căsătoriile gay şi libertăţile religioase plasează membrii Bisericii Catolice de peste Atlantic mai aproape de Partidul Republican, poziţiile deschise asumate de Papa Francis în privinţa drepturilor imigranţilor şi a încălzirii globale l-au plasat pe acesta în opoziţie cu preşedintele Trump.

„Aceia ce se declară a fi catolici se exprimă acum în moduri ce, până recent, erau străine tradiţiei lor şi folosind tonuri mult mai apropiate de cele ale evanghelicilor”, scriu cei doi autori. Aceştia notează că scopurile comune ale celor două grupuri sunt concentrate pe problemele sociale precum avortul şi căsătoriile persoanelor de acelaşi sex şi că aceştia adăpostesc „un vis nostalgic cu privire la un tip de stat teocratic”.

„Cu toate acestea, aspectul cel mai periculos al acestui ecumenism ciudat poate fi atribuit viziunii sale xenofobe şi anti-islam ce urmăreşte construirea de ziduri şi deportări purificatoare”, au adăugat autorii.

Tonul grav al acestui articol sugerează o îngrijorarea serioasă în interiorul Vaticanului cu privire la direcţia politicii Statelor Unite sub conducerea preşedintelui Donald Trump.

Eseul celor doi preoţi exprimă o nelinişte în cadrul conducerii Bisericii Catolice cu privire la viziunea maniheană asupra lumii, împărţită simplist în bine şi rău. „Astăzi, preşedintele Trump duce o luptă împotriva unei entităţi generice colective ce ar reprezenta răul sau chiar răul absolut. Uneori tonurile folosite de susţinătorii săi în anumite momente capătă înţelesuri ce pot fi definite ca epice”, se afirmă în articol. 

Stephen Bannon, care este catolic, este indicat în mod clar ca principalul membru al administraţiei Trump ce promovează această agendă fundamentalistă. Viziunea politică a acestuia este catalogată ca fiind „apocaliptică”, „cu nimic diferită de cea care inspiră fundamentalismul islamic”.

Ceea ce îi îngrijorează pe autorii articolului este acest ton, adoptat de mulţi membrii ai bisericii Catolice, de „stigmatizare a duşmanilor politici ce sunt adeseori demonizaţi”.

„Multitudinea de ameninţări asupra a ceea ce ei percep a fi modul de viaţă american a inclus spiritele moderniste, mişcările pentru drepturile minorităţilor de culoare, mişcarea hippy, comunismul, feminismul şi aşa mai departe. Iar astăzi această ameninţare este reprezentată de către imigranţi şi musulmani. O astfel de viziune pune ideea cuceririi şi apărării tărâmului promis deasupra unei viziuni inclusive, pline de dragoste a lui Iisus din Evanghelii”, susţin Spadaro şi Figueroa, autorii articolului.

„În acest context strategia pentru succesul politic devine una conflictuală, de exagerare a dezordinilor şi de agitare a sufletelor oamenilor prin promovarea unor scenarii alarmante dincolo de orice realism”, concluzionează cei doi membrii ai Vaticanului.

Unii comentatori conservatori catolici au caracterizat articolul ca „fără precedent în natura atacului direct asupra Statelor Unite şi a administraţiei curente”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: