Va reuşi Biden acolo unde a eşuat Obama, şi anume să impună agenda progresiştilor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden Foto AFP
Joe Biden Foto AFP

„Poate reuşi Joe Biden acolo unde Barack Obama a eşuat?, întreabă David Sirota într-un editorial publicat în Newsweek. Progresiştii au acum oportunitatea rară de a-şi implementa agenda, dar pentru asta nu ar mai trebui să dea înapoi ca în trecut, având în vedere că Biden continuă să transmită mesaje contradictorii.

America are nevoie acută de transformare, însă Biden semnalizează o dorinţă de împăciuire în ceea ce-i priveşte pe republicani. Intenţiilor acestora de distrugere a mandatului său el le răspunde cu o mişcare conciliantă, contrar a ceea ce ar fi nevoie pentru împlinirea unor promisiuni de transformare.

Mizele sunt mai mari ca oricând: unul din o mie de americani a murit într-o pandemie letală căreia nu i se întrevede vreun sfârşit. Oficial, economia e încă pe picioare, însă milioane de americani riscă evacuarea, falimentul şi foamea. Până şi democraţia americană este sub un asediu fără precedent din partea unei mişcări a insurgenţilor, încurajată de un preşedinte în funcţie şi de loialiştii săi din Congres.

Viitorul e confuz pe fondul unui război cultural şi politic, dar şi al ameninţării reale a unui conflict civil. Este clar însă că Biden se află la răscruce de drumuri şi nu e sigur pe ce cale s-o apuce. Are următoarea alternativă: să îl urmeze pe fostul său preşedinte, Barack Obama, care a urmat drumul bipartizanatului, bunei înţelegeri şi compromisului în privinţa puterii corporative sau să-l urmeze pe Franklin Delano Roosevelt, care s-a bătut cu oligarhia, s-a opus fascismului şi căruia nu i-a păsat de ura bogaţilor.

Ce nu poate face Biden este să meargă în ambele direcţii. Lecţia administraţiei Obama este că poţi avea ori împăciuire, ori progres transformativ, dar nu pe ambele.Obama a câştigat în 2008 în ciuda faptului că a fost etichetat socialist ce vrea redistribuirea veniturilor, preluând scaunul prezidenţial într-un climat similar de dezbinare şi sărăcie. Americanii sufereau urmele psihice ale războiului din Irak şi economia era făcută bucăţi de o criză financiară care a distrus mii de vieţi. A fost propriul său moment FDR - dar nu a profitat de el pentru o tranzacţie care să reechilibreze relaţia dintre muncă şi capital, ci a preferat să susţină statu quo-ul.

De exemplu:

  • a sprijinit programul de împrumuturi bancare al predecesorului său, dar l-a oprit în numele reducerii deficitului, mai degrabă să-l redirecţioneze ca ajutor pentru cei cu credite imobiliare;
  • a acordat stimulente financiare dar prea mici pentru o redresare economică;
  • a promis să facă o schimbare faţă de administraţia Bush care a încercat să privatizeze serviciile sociale, apoi şi-a format o comisie pentru a reduce programul;
  • a militat pentru o versiune mai liberală a reformei republicane în sănătate, însă s-a ţinut departe de o luptă mai frontală pentru o opţiune de asigurare de stat sau pentru un plan naţional de asigurare;
  • a spus că va deveni mai dur cu Wall Street, dar administraţia sa a refuzat să urmărească în justiţie directorii de bănci, să forţeze instituţiile finaciare să accepte pierderile aferente creditelor ipotecare şi să rupă lanţurile mari de bănci.

Obama s-a bucurat de adoraţia votanţilor liberali şi de consimţământul supus al progresiştilor din Congres, care, nu de puţine ori, s-au abţinut de la o confruntare cu Casa Albă democrată chiar şi atunci când administraţia Obama le strivea agenda. Căutând constant un teren comun cu partidul republican, Obama probabil aştepta un răspuns prietenos pe măsură, dar a primit în schimb puţine voturi în Congres şi prea puţină laudă. Apoi republicanii l-au bătut măr în alegerile primare şi s-a ruinat cu totul posibilitatea pentru schimbări radicale.

Obama avea să scrie ulterior că a evitat sancţionarea Wall Street, întrucât asta ar fi „presupus o violentare a ordinii sociale”.

Această veneraţie pentru status quo şi consideraţia pentru Wall Street, după criza financiară din 2009 şi  prăbuşirea imobiliară, a contribuit, în cele din urmă, la crearea condiţiilor pentru ascensiunea lui Trump. Într-o treime din comitatele care au mers de la Obama la Trump a existat o creştere a rezidenţilor cu ipoteci mai mari decât preţul pieţei în 2016, potrivit unui studiu al centrului pentru Progres American.

Potrivit lui Bernard Grofman, profesor la Universitatea California-Irvine Trump nu ar fi ajuns preşedinte dacă democraţii ar fi rămas partidul clasei muncitoare, întrucât Obama a răspuns crizei acordând împrumuturi creditorilor şi instituţiilor financiare şi nu celor care îşi pierdeau casele.

Nu e clar dacă Biden a învăţat o lecţie de la Obama.

El pare să fie înclinat în direcţii contradictorii, şi anume uneori să se îndepărteze de linia de control bugetar şi să promoveze extinderea serviciilor sociale şi ideea unor cecuri post-pandemie de 2.000 de dolari, declarând recent: „ar trebui să investim în cheltuieli bugetare pentru a genera creştere economică”.

În alte momente însă, a făcut opusul: după ce iniţial a îndemnat parlamentarii democraţi să aprobe un plan de stimulare a economiei fără cecuri, la opt zile după insurecţia de la Capitoliu, care a rupt partidul Republican, l-a resuscitat şi premiat, semnalând că - chiar şi când nu are nevoie de voturi republicane - mai degrabă ar parafa o înţelegere cu ei în privinţa primului său plan de stimulente decât să apeleze la tactici legislative mai dure şi să treacă astfel o lege mai robustă doar cu ajutor democrat.

El a dat de înţeles că, odată ce va pleca Trump, liderii republicani vor avea o „epifanie” şi deodată vor fi capabili să înveţe să lucreze împreună cu republicanii. De asemenea, Biden nu ar fi interesat să investigheze acţiunile administraţiei Trump, insistând în continuare că „avem nevoie de un partid republican” şi, recent, lansând promisiunea: „Nu îi voi pune niciodată la colţ în mod public” pe legiuitorii republicani.

Vestea bună e că progresiştii sunt mai bine poziţionaţi pentru a duce a această luptă după multă vreme. Aripa corporatistă a Partidului Democrat rămâne puternică prin prisma legăturilor cu surse puternice financiare, însă sondajele arată că a pierdut concursul de idei. Mulţi americani vor schimbare la nivel mare, iar progresivii sunt fortificaţi de o bază de finanţare, o mai bună infrastructură politică şi lideri cu renume.

În Camera Reprezentanţilor, Grupul progresiv are zeci de membri şi îşi recompune regulile pentru a fi un bloc mai coeziv de votanţi astfel încât să acumuleze mai multă putere într-o cameră împărţită strâns.

Deja grupul condus de  Alexandria Ocasio-Cortez a convins liderii democraţi să reformeze regulile bugetare, astfel încât să le fie mai uşor să treacă iniţiative de referinţă precum Noul Acord Ecologic şi Medicare for all (asigurare medicală pentru toţi)

În Senat, progresistul Sherrod Brown va conduce Comitetul pentru Bănci şi se va afla în poziţia de a repune pe masă ideea ruperii marilor bănci. Recent, a semnalat o dorinţă pentru acţiune agresivă când a spus: „Wall Street nu va ajunge să stăpânească întreaga economie”.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite