Anunţul, cu toată imprevizibilitatea şi relevanţa sa la nivel global, a fost urmat de demisia Şefului Pentagonului, James Mattis, cel mai titrat membru al administraţiei Trump şi cel mai echilibrat, o garanţie internaţională a îndiguirii lui Trump în spaţiul evitării erorilor majore. Nu a ţinut, şi lumea a intrat în trepidaţie, odată ce Trump a fost precedat şi urmat de nenumăraţi membri serioşi ai administraţiei şi de o pleiadă de civili şi generali din Pentagon, o adevărată calamitate pentru postura de forţă a Americii.

Elefantul în magazinul de porţelanuri

Într-ale politicii externe, de securitate şi apărare, Donald Trump se comportă ca un elefant într-un magazin cu porţelanuri. E de ajuns să se învârtă de jur împrejur şi sparge tot, toate fundamentele, toate susţinerile, legăturile cu aliaţi, angajamente, orice. Imprevizibil cu propria măreţie a Americii pe care o anunţa public, Donald Trump are, probabil, relevanţă la nivelul economiei şi marilor afaceri, dar sigur „înţelegerea unui copil de şcoală generală în politică externă“, cum scrie Bob Woodward în cartea sa Fear: Trump at the White House, atribuind citatul lui James Mattis, Secretarul Apărării, după o discuţie absurdă în Guvern despre de ce ar trebui America să susţină Coreea de Sud.

Într-adevăr, retragerea totală şi rapidă din Siria – oricât de puţin rapidă s-ar dovedi ea în final – e un semnal major de slăbiciune, derută, lipsă de strategie şi improvizaţie ad hoc a preşedintelui Trump, care nu mai poate fi contracarat nici de consilieri avizaţi, nici de administraţia sa. E o dovadă pură de adhocraţie, acţiune cu improvizaţie deplină, sub stindardul faptului că Trump a câştigat alegerile, deci se face cum vrea el, nu cum recomandă consilierii, strategiile, planificările, angajamentele sau aliaţii săi. „Facem cum spun eu“ a devenit noul slogan de la Casa Albă şi noul mod de a funcţiona al Americii, indiferent de costuri. Şi indiferent de motive. Şi indiferent cât câştigă rivalii şi competitorii săi globali, Rusia cu preponderenţă, din asemenea acţiuni intempestive.

Retragerea din Siria e un dezastru şi am văzut imediat resurgenţa Stat Islamic şi atacurile sale.

Ce contează că, la baza unei asemenea decizii, e o ceartă cu un consilier sau un ministru al său care încerca să-i arate realitatea şi consecinţele. Pentru a arăta cine-i mai tare în administraţie, a se sublinia independenţa şi lupta cu statul profund, deep state, se face exact invers decât sunt recomandările. Pentru că la nivelul politicii interne trebuie să arăţi forţă şi determinare, voinţă şi încăpăţânare, sacrifici orice, de la oameni buni la poziţii strategice şi responsabilităţi globale.

Retragerea din Siria e un dezastru şi am văzut imediat resurgenţa Stat Islamic şi atacurile sale. Nu-i vorba, şi Al Qaeda s-a refăcut şi ameninţă cu atacuri cu explozibile şi drone împotriva avioanelor de linie în Occident. O avertizează securitatea britanică, o spun experţii americani şi cei de jur împrejurul lumii. Ea dovedeşte lipsă de consecvenţă, fuga de responsabilităţi asumate, renunţarea la rolul de echilibru asumat în regiune, la prezenţa ce marchează participarea la decizii şi influenţă inclusiv asupra forţelor ce combat în continuare Stat Islamic, departe de a fi eliminat şi înfrânt, ca şi responsabilitatea în antrenarea Forţelor Democratice Siriene, majoritar kurde, care combat ISIS şi au lăsat sute de morţi în acest război.

Abandonarea posturii de echilibru creează dificultăţi şi la Manbij, acolo unde trupele americane patrulează, în oraşul majoritar kurd, cu forţele turce. Riscă să creeze dificultăţi şi în relaţia kurdo-turcă, acolo unde doar prezenţa americană duce la evitarea apariţiei unui nou front, a unor atacuri necugetate kurde asupra trupelor turce şi a unei invazii majore turce în nordul Siriei, cu ţintă directă asupra kurzilor. O acţiune ce ar duce la eliminarea celor mai bine pregătite trupe din Siria pentru a face faţă unor atacuri majore.

S-a vorbit aici despre nevoia de a reface legăturile cu aliatul turc. Un pas mare, făcut deja de către SUA. Ajută şi la extragerea Ankarei lui Erdogan din spaţiul negocierilor în format Astana, cu Iranul şi Rusia. Dar şi la echilibrarea formatelor de negocieri prin apariţia celui al Turcia cu Franţa, Germania şi Rusia, şi relansarea formatului de pace Geneva, sub egidă ONU, cu crearea unei constituţii siriene într-o adunare constituantă echilibrată, reprezentativă şi cuprinzătoare de 150 de membri, 50 sirieni loialişti, 50 ai opoziţiei şi 50 desemnaţi de ONU din diaspora. Acum acest plan poate fi subminat iar Rusia, deja prezentă pe teren în forme ofensive, care vrea să preia toată aşezarea şi controlul în Orientul Mijlociu prin acest pas. Cui ajută?


Soldaţi americani FOTO Getty Images

Retragerea din Afganistan: boys go home, dar unde?

Cât despre retragerea din Afganistan, e echivalentă cu o trădare a propriilor interese, fiind anunţată când SUA negocia cu talibanii în Emiratele Arabe Unite. Acum aceştia ştiu că SUA vrea să se retragă, deci îşi modifică sensibil perspectivele. Nu întâmplător atacul major la adresa clădirii guvernului din Kabul imediat după anunţ. Câteva ore atacatorii talibani au încercat să preia clădirea. Iată consecinţele deciziilor improvizate şi ale voinţei prost înţelese, aplicate fără cap şi fără a ţine cont de analize şi de consilieri.

Retragerea din Afganistan are loc la scurt timp după ce au apărut acuzaţii publice la adresa Rusiei pentru furnizarea de arme talibanilor. Nu cred că Rusia vrea să preia responsabiltiatea în Afganistan. A făcut-o Uniunea Sovietică şi a ieşit cu coada între picioare, iar Rusia lui Putin nu are resurse pentru o asemenea întreprindere. Ca de obicei, Rusia se bagă în toate teatrele de operaţii pentru a submina acţiunile de pacificare în care nu e parte sau soluţiile ce avantajează rivalul său major, SUA. De aceea această adevărată orbire strategică la Casa Albă e de neînţeles. E ceea ce face Rusia şi în Afganistan, ignorând că dansează cu Talibanii, tot mai radicalizaţi, care sunt combinaţi adeseori cu Al Qaeda şi elementele teroriste, într-o zonă în care Daesh – autointitulat Stat Islamic a câştigat poziţii majore şi din care ameninţă lumea.

În plus, decizia SUA anunţată atât de intempestiv şi necoordonat cu aliaţii de către Preşedintele Donald Trump anunţă o revenire a soldaţilor americani acasă – o promisiune de campanie pe care o făcuse şi Barack Obama – dar subliniază şi o retragere spre izolaţionism a SUA, una din marile consecinţe ale programului Trump anunţat iniţial, cu lipsa de înţelegere a faptului că Măreţia Americii ţine şi de rolul internaţional asumat şi jucat constant.

Ce încredere mai pot avea aliaţii în Administraţia Trump după un asemenea mesaj?

Ideea că e momentul să mai lupte şi alţii în teatrele de operaţiuni internaţionale nu are nimic de a face cu retragerea intempestivă. Orice asemenea planificare se face în timp, sunt negocieri cu aliaţii privind preluarea responsabilităţilor, completarea numărului de trupe şi asumarea împărtăşită a tuturor angajamentelor asumate. Deci un efort de negociere şi planificare comună, aliată, nu o mişcare bruscă şi negândită, unilaterală, de părăsirea a terenului pur şi simplu. Cu anunţ public al preşedintelui Trump în prag de Crăciun, cu un impact major asupra lumii întregi pe care a băgat-o în fibrilaţie de dragul preluării titlurilor de jur împrejurul lumii.

Ce încredere mai pot avea aliaţii în Administraţia Trump după un asemenea mesaj? Dacă se retrage din Siria şi Afganistan, înseamnă că mâine Trump se retrage şi din Europa? După ce abandonează Siria Rusiei, Iranului, poate Turciei, va face la fel cu Ucraina? Singura veste bună, dacă poate exista una, este faptul că Marele Târg, gândit de Moscova şi temut de Kiev, privind un schimb Siria pentru Ucraina, nu mai are loc. Ucraina nu va fi abandonată pentru Siria pentru că ultimul anunţ rade unu din cei doi termeni ai târgului, Siria, în timp ce SUA şi Marea Britanie, am văzut-o săptămâna trecută, sunt implicate în finanţarea marinei militare ucrainene şi a apărării Ucrainei. Dar poate şi aici acest trend nu va dura?


James Mattis FOTO EPA-EFE

Demisia echilibrului şi a profesionalismului din administraţia Trump

Peste toate, demisia lui James Mattis, care anunţase, responsabil, că va pleca la final de februarie, dându-i timp Preşedintelui să-i găsească un înlocuitor, este mesajul cel mai înfricoşător. Mattis spera un înlocuitor de profilul, greutatea şi relevanţa sa pentru trupe. Care să reprezinte şi să apere poziţiile militarilor americani prezenţi în teatre de operaţiuni. Ei bine, în aceeaşi pornire vindicativă, Preşedintele Donald Trump l-a măturat pe Mattis chiar a doua zi, numindu-l pe adjunctul său Patrick Shanahan interimar, un corporatist ajuns în top la Boeing, fără nici o experienţă în politica externă sau în contraterorism. Dar care va face cum vrea Trump. Cum Mattis a fost imediat urmat la demisie de reprezentantul SUA pentru contraterorism, Brett McGurk, trimisul SUA în Coaliţia împotriva ISIS, situaţia pare catastrofală, cel puţin la nivelul expertizei în materie.

Demisia/demiterea lui James Mattis şi a celor care l-au precedat de puţin sau l-au urmat, din toată administraţia americană, cu preponderenţă de la Pentagon, nu anunţă deloc vremuri bune. Din contra, avem de a face cu o demitere şi eradicare a profesionalismului, expertizei reale şi independente, a echilibrului şi bunului simţ din administraţia americană. O cădere în improvizaţie şi necunoaştere, în care doar voinţa contează şi voturile care au dat un Preşedinte American la Casa Albă. Un adhocrat pentru care nu contează trecutul şi relaţiile cu aliaţii, angajamente şi expertiză, strategii şi planificări, ci doar propria voinţă şi improvizaţia de moment pentru prim planul în presă.

Preşedintele American anunţă revenirea militarilor americani acasă. Ce urmează să facă aceştia? Care va fi rolul şi adaptarea lor la viaţa civilă? O parte sigur trebuie lăsaţi la vatră, dar asta înseamnă distrugerea lor. Studii multiple asupra veteranilor americani şi trupelor arată cam care e impactul unor asemenea retrageri cu pompă şi a lăsării la vatră. Asociaţiile veteranilor arată faptul că peste 300.000 de veterani sunt pe străzi în SUA iar alte 1,2 milioane riscă să-şi piardă şi ei casele, majoritatea rămânând fără familii. Două treimi dintre ei au peste 3 ani sub arme în teatre de operaţii.

Demisia/demiterea lui James Mattis şi a celor care l-au precedat de puţin sau l-au urmat, din toată administraţia americană, cu preponderenţă de la Pentagon, nu anunţă deloc vremuri bune.

Nu mai vorbim despre capacitatea redusă de reintegrare în viaţa civilă a militarilor veniţi din teatre de operaţiuni unde au stat mai mulţi ani la rând. Şi nu vorbim aici nici despre capacitatea de a reface o forţă combatantă de acest nivel în viitor, dacă vei avea nevoie de ea, în condiţiile în care capacitatea de recrutare e din ce în ce mai redusă, iar soldatul electronic, non uman, încă nu a fost pus la punct pentru a prelua responsabilităţile trupelor umane.

Pentru orice specialist american în domeniul militar, e o adevărată preocupare modalitatea de integrare a militarilor în societatea americană, ce să faci cu ei odată aduşi acasă, similar cu cea a dislocării forţei peste hotare, la distanţă strategică şi menţinerea liniilor de aprovizionare, întreprindere în care SUA are singura capacitate globală reală pe multiple teatre. O experimentează acum Rusia, în format redus, în Siria, cu enorm de multe probleme şi costuri greu de suportat.


FOTO EPA-EFE

Populismul şi adhocraţia în prim plan peste tot în lume

Într-adevăr, Statele Unite par tot mai mult dirijate de politica bunului plac al Preşedintelui Trump. Figurile importante şi de echilibru ale administraţiei, care-i dădeau consistenţă şi stabilitate, credibilitate externă şi încrederea aliaţilor de pe toate meridianele, au dispărut una câte una, iar dintre posibilii succesori serioşi şi credibili ai republicanilor, majoritatea fac parte din grupul care nu vrea să lucreze niciodată cu Trump. Rezultatul este improvizaţia, neprofesionalismul şi promovarea unor lideri proveniţi cu preponderenţă din companii mari, dar fără experienţă în zonele administrative în care pătrund.

Statele Unite par tot mai mult dirijate de politica bunului plac al Preşedintelui Trump.

Şi nu e vorba aici doar despre politică externă, securitate şi apărare. Atacul dur la adresa şefului Trezoreriei, Steven Mnuchin, şi cel al Federal Reserve, despre care Trump a întrebat cum poate fi eliminat legal, a dus la cea mai puternică criză a Bursei pe Wall Street, afectând imediat, prin influenţă, toate bursele din Asia. Lumea întreagă s-a cutremurat în faţa celei mai mari scăderi a burselor de la criză, pentru că Trump vrea să-l schimbe pe şeful finanţelor americane, Jerome Powell, preşedintele Federal Reserve, numit la propunerea lui Mnuchin, nemulţumit de creşterea dobânzilor. De aici un potop de tangaje pe piaţă, şi prăbuşire cu 653 de puncte a indicelui Dow Jones - medie industrială al Bursei din New York. O altă fantezie adhocratică a lui Trump.

Parcă am mai văzut tipul ăsta de comportament pe undeva?