VIDEO Primele informaţii despre suspecţii în cazul atentatului din Boston: bărbaţii sunt fraţi originari din Rusia

Incidentul armat de la MIT unde ar fi fost prins unul dintre suspecţii atentatului de luni

Poliţia americană a confirmat, vineri, moartea unui suspect în ancheta privind dublul atentat din Boston, arestat în cursul nopţii, şi a anunţat că urmăreşte un al doilea bărbat.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 20.11 Tânărul în vârstă de 19 ani căutat pentru implicarea în atentatele din Boston a devenit ceteăţean american pe 11 septembrie 2012, afirmă un oficial american citat de CNN.

UPDATE 18.41 Liderul cecen Ramzan Kadyrov: „Suspecţii din Boston au crescut în SUA, şi-a format caracterul acolo. Originea răului trebuie căutată în America”.

Fraţii Ţarnaev, suspectaţi de poliţia americană că sunt implicaţi în atentatul săvârşit la maratonul de la Boston şi împuşcături la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, de mulţi ai de zile nu au nicio legătură cu Cecenia, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Ceceniei, Alvi Karimov, scrie „Vocea Rusiei”.

UPDATE 18.40 Unchiul suspectului a transmis un mesaj prin intermediul presei: „Dacă eşti în viaţă, predă-te şi cere iertare”.

UPDATE 17.35 Poliţia din Boston au dat în urmărire o Honda din 1999 de culoare gri, pe care ulterior au recuperat-o.

UPDATE 17.30 Fraţii Ţarnaev deţineau paşapoarte kârgâze şi le-au folosite ca să aplice pentru „Green Card”, a declarat un oficial pentru CNN.

Oficialul a ţinut să precizeze că asta nu înseamnă neapărat că sunt născuţi în Kârgâzstan sau că rudele lor sunt kârgâze.

UPDATE 17.00 Poliţistul împuşcat la MIT de suspecţii atentatului de la Boston a fost identificat de şeful poliţiei al campusului universitar, John DiFava, în persoana lui Sean Collier, un bărbat în vârstă de 26 de ani din Sommerville. Lucra pentru poliţia campusului MIT din ianuarie 2012, informează Associated Press.

UPDATE 16.57 Mai multe explozii au fost auzite într-o clădire din Boston înconjurată de forţele de ordine care îl caută pe al doilea suspect în cazul atentatelor, informează Fox News.

Exploziile s-au produs într-o clădire situată într-un perimetru de securitate constituit de agenţii de poliţie care îl caută pe Jokar A. Ţarnaev, în vârstă de 19 ani.

UPDATE 16.00 Două persoane au fost reţinute de poliţişti, informează NBC. Ambele se aflau în casa de pe strada Norfolk, unde locuiau cei doi fraţi.

De asemenea, oficialii spun că ştiu unde se află Ţarnaev. Reporterii NBC relatează că perimetrul din jurul unei locuinţe a fost izolat de forţele de ordine. La faţa locului s-au deplasat genişti şi agenţi FBI.

UPDATE 15.50 FBI a dat publicităţii o nouă fotografie cu Djohar Ţarnaev.

UPDATE 15.45 Potrivit NBC, Djohar s-a născut în Kîrgîzstan, iar fratele său în Caucazul rus, probabil în Cecenia sau Daghestan. Cei doi suspecţi locuiau de mulţi ani în Statele Unite şi erau rezidenţi americani.

UPDATE 15.36  Cine este Djohar Ţarnaev, cel mai căutat om al momentului

UPDATE 15.31 Potrivit NBC, suspectul anumărul 1" în dublul atentat cu bombă comis luni la Boston, ucis vineri dimineaţa, se numea Tamerlan Ţarnaev şi avea vârsta de 26 de ani.

UPDATE 15.00 Locuitorii din Boston sunt rugaţi să rămână în case în continuare, până când suspectul va fi prins, a anunţat şeful poliţiei, Ed Davis, în timpul unei scurte conferinţe de presă organizată în această după-amiază. Anunţul se adresează mai ales locuitorilor din Belmont, Cambridge, Newtown şi Watertown, cartierul în care a fost prins primul suspect.

Potrivit oficialităţilor, transportul public se va relua doar după ce poliţiştii vor considera că cetăţenii din Boston sunt în siguranţă.

UPDATE 13.45 Cei doi bărbaţi suspectaţi că ar fi comis atacurile cu bombă de la maratonul din Boston sunt originari din Rusia. Ei provin dintr-o zonă apropiată de Cecenia şi s-au stabilit în Statele Unite cu cel puţin un an înainte de atentatele din 15 aprilie.

Suspectul căutat de poliţie a fost identificat drept Djohar A. Ţarnaev, în vârstă de 19 ani.

Potrivit NBC, cei doi suspecţi erau fraţi şi aveau pregătire militară.

UPDATE 13.34 La cererea poliţiei, tot transportul public din Boston a fost oprit. De altfel, potrivit NBC News, cartierul Watertown, în care poliţiştii cred că încă se află „suspectul 2”, este practic izolat. Li s-a cerut oamenilor să nu iasă din case, să nu deschidă nimănui şi să fie foarte vigilenţi, pentru că suspectul este înarmat şi extrem de periculos.

Pretigioasele universităţi MIT şi Harvard au suspendat cursurile.

UPDATE 12.26 Jeff Bauman (foto2), tânărul care şi-a pierdut ambele picioare în atacul din Boston şi care a apărut într-o fotografie ce a devenit celebră atentat, a ajutat anchetatorii la identificarea celor doi suspecţi, potrivit Bloomberg.

UPDATE 11.24 „Un altul a fugit (...), înarmat şi periculos“, a precizat şeful poliţiei din Boston Ed Davis pe contul său de Twitter.

Poliţia a stabilit un perimetru de 20 de străzi unde îl caută pe cel de-al doilea suspect şi a avertizat oamenii să nu deschidă uşile, urmând să facă o descindere din casă în casă.



UPDATE 11.07 Suspectul capturat de poliţie la Watertown, lângă Boston, a fost rănit în urma schimbului de  focuri şi ar fi murit la spital, potrivit AFP. Forţele de intervenţie sunt în continuare pe urmele celui de-al doilea presupus terorist care ar fi pus bombele din timpul maratonului de la Boston şi au cerut locuitorilor din Watertown să stea departe de ferestre.

Tânărul arestat şi care între timp a decedat, ar avea în jur de 20 de ani, păr şaten şi purta pantaloni de trening cu dungi albe şi un sacou cu un logo pe partea din spate.

Se pare că acesta a opus rezistenţă poliţiei, pentru că anterior s-au auzit focuri de arme şi explozii pe străzile situate la nord de campusul universitar.

După cum relatează NBC, reţinerea suspectului a avut loc în apropiere de o pompă de benzină.

UPDATE 10.35 Mai multe dispozitive explozive şi o oală sub presiunea au fost găsite vineri în incidentul din Watertown, în apropiere de Boston, au declarat surse pentru NBC News.

Agenţii FBI, prezenţi la faţa locului încearcă să stabilească dacă există vreo legătură între acest incident, declanşat după uciderea unui poliţist în campusul Massachusetts Institute of Technology, şi dublul atentat de la maratonul din Boston, relatează CNN.

Atentatul din Boston ar fi fost comis cu dispozitive explozive realizate cu ajutorul unei oale sub presiune. 

UPDATE 10.25 Suspectul a fost arestat la Watertown, lângă Boston, în timpul urmăririi lansate după uciderea unui poliţist în campusul Massachusetts Institute of Technology (MIT), scrie Boston Globe. Poliţia îl caută şi pe cel de-a doilea suspect în apropiere de oraşul în care au fost auzite explozii şi focuri de armă.

Focuri de armă şi explozii s-au auzit în cartierul Watertown, situată la nord de universitate. „Au fost explozii, s-ar putea să fi fost şi grenade“, a declarat un rezident local, Adam Brown.

Postul de televiziune NBC-WJAR a difuzat imagini cu un bărbat culcat la pământ, cu mâinile în faţă, în timp ce era înconjurat de poliţişti.

Două oră mai devreme, un individ înarmat a ucis un poliţist în prestigiosul campus Massachusetts Institute of Techology, potrivit autorităţilor locale. Numeroase forţe de securitate au fost mobilizate la locul incidentului, iar zona a fost survolată de elicoptere în timpul operaţiunii de prindere a atacatorului.

 


Potrivit imaginilor date publicităţii de FBI, ieri,  doi suspecţi au fost surprinşi în apropiere de linia de sosire a maratonului din Boston, mergând unul după altul. Ei aveau în spate câte un rucsac, iar anchetatorii cred că acolo se aflau bombele, detonate ulterior. În urma publicării imaginilor, FBI a avertizat oamenii să nu se apropie de aceşti bărbaţi, deoarece sunt foarte periculoşi.


O imagine cu cei doi bărbaţi suspectaţi că ar fi comis atacurile teroriste de la maratonul din Boston, dată publicităţii de FBI FOTO Reuters

"Cineva îi cunoaşte pe aceşti indivizi, ca fiind prieteni, vecini, colegi de lucru sau rude ale suspecţilor. Chiar dacă poate fi dificil, naţiunea contează pe cei care au informaţii, să vină la noi şi să ni le prezinte", a declarat agentul special al FBI, Richard Deslauriers.

Între timp, liderul de la Casa Albă, Barack Obama, a dat asigurări că autorii atentatului vor fi găsiţi şi aduşi în faţa Justiţiei. În cadrul unei slujbe religioase în memoria victimelor, Obama a mai adăugat că întreaga ţară este alături de familiile celor morţi.

„Dacă au încercat să ne intimideze, să ne terorizeze şi să zguduie valorile noastre, după care ne conducem ca cetăţeni americani, ar trebui să le fie clar că au ales greşit oraşul", a spus Obama.

Un dublu atentat cu bombă s-a produs la începutul acestei săptămâni la maratonul din Boston. Trei oameni au murit, iar alţi aproape 180 au fost răniţi.

 

Vom reveni cu amanunte


Citeşte toate articolele despre atentatul terorist de la Boston

 

Vânătoarea de terorişti se transformă într-o vânătoare de vrăjitoare

Cum autorităţile nu au reuşit să reţină niciun suspect în cazul atentatelor teroriste din Boston, comunitatea online a început să caute vinovaţii prin sute de fotografii postate pe Internet.

Obama la Boston: „Suntem alături de victimele atentatului. America nu se va lăsa intimidată“

Preşedintele SUA, Barack Obama, le-a adus omagiu, joi, victimelor atentatelor din Boston, afirmând că întreaga ţară este alături de familiile celor trei persoane decedate şi promiţând că America nu se teme şi nu se va lăsa intimidată.

INFOGRAFIE Vânătoare de terorişti cu mouse-ul după atentatul de la Boston

La patru zile după atentatul de la maratonul din Boston, soldat cu cel puţin trei morţi şi 183 de răniţi, ancheta s-a împotmolit într-un noian de detalii mai mult sau mai puţin relevante. Confuzia e accentuată de iniţiativa, altfel bine-intenţionată, a sute de utilizatori de internet care îşi petrec ore întregi în faţa calculatorului, studiind miile de fotografii şi filmări de la locul atentatului, în căutarea suspecţilor.

Povestea din spatele uneia dintre cele mai cutremurătoare imagini de la atacul din Boston

Jeff Bauman este unul dintre cei pentru care Maratonul de la Boston s-a transformat într-o cursă pentru viaţă. El apare într-o fotografie care a devenit un simbol al atentatului de la Boston, o imagine pe cât de şocantă, pe atât de utilă, pentru că datorită ei tânărul a fost identificat şi găsit de familia sa.

FOTO Imaginile care au ajutat FBI să identifice principalii suspecţi ai atentatelor de la Boston

Anchetatorii care examinează imaginile video care au surprins atentatele de la maratonul din Boston cred că au reuşit să identifice un suspect, la locul în care a avut loc cea de-a doua explozie.

FOTO VIDEO Momente emoţionante la primul eveniment sportiv organizat la Boston, după atentate. Mesajul de pe un banner a făcut înconjurul lumii

La două zile după maratonul sângeros, oraşul care a fost atacat de terorişti a impresionat întreaga lume, arătând că americanii sunt mai uniţi ca oricând.

Uniţi împotriva terorismului: bucureştenii au organizat un eveniment remarcabil în amintirea celor care au murit la Boston

Ultimele atentate care au avut loc în Statele Unite au zguduit întreaga lume. Pentru a-i comemora pe cei care şi-au pierdut viaţa, românii au recurs la o idee originală.

Atentatul din Boston: Una dintre bombe a fost plasată într-o oală sub presiune

Autorităţile americane au aflat noi informaţii despre dispozitivele explozive care au provocat decesul a trei persoane şi rănirea altor 176 de oameni, în Boston.

Atentatul de la Boston: Fotografiile şi înregistrările video joacă un rol-cheie în anchetă

Anchetatorii americani au început marţi să cerceteze minuţios miile de fotografii şi imagini video luate în cursul dublului atentat comis în timpul maratonului de la Boston, adresând publicului noi apeluri pentru a contribui la identificarea autorilor crimei.

Cine se află în spatele atentatului din Boston? Analiştii exclud implicarea unei organizaţii teroriste internaţionale

Cei mai mulţi americani s-au întrebat, după atacul terorist din Boston, dacă acesta a fost opera unor terorişti islamişti, dar analiştii cred că este mult mai probabil să fi fost de cineva din interior.

VIDEO Preşedintele Barack Obama merge joi la locul atentatului de la Boston

Preşedintele american Barack Obama se va deplasa joi la Boston pentru o ceremonie religioasă în memoria victimelor dublului atentat cu bombă care a îndoliat luni reşedinţa statului Massachusetts.

Anchetatorii americani au pornit în vânătoarea de indicii în cazul atentatului din Boston

O suprafaţă întinsă din centrul oraşului Boston a fost izolată marţi de poliţiştii americani în timpul căutărilor unui suspect, ca urmare la atentatul cu bombă petrecut la finalul Maratonului oraşului. Atacul a dus la moartea a trei persoane, iar alţi 144 de oameni au fost răniţi.

FOTO Martor: „Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut cel puţin un picior în exploziile de la Boston”

Bilanţul răniţilor continuă să scoată la iveală noi detalii despre atentatele de la Boston, care au ucis trei persoane şi au rănit peste 140. Un participant povesteşte că, în haosul rămas în urmă după deflagraţii, a văzut cel puţin 25-30 de oameni cu membre amputate, „fie cu un picior lipsă, fie fără amândouă, fie fără laba piciorului”.

FBI a percheziţionat un apartament în cazul atentatului de la Maratonul din Boston

Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au percheziţionat în timpul nopţii de luni spre marţi un apartament din Revere, o suburbie a oraşului Boston, despre care se crede că poate furniza informaţii despre atentatele de la Maratonul oraşului. Anchetatorii federali au declarat că atentatul nu a fost revendicat până în momentul de faţă.

Povestea copilului care a murit în atentatele din Boston. Sora şi-a pierdut un picior, mama are leziuni cerebrale

Martin Richard, în vârstă de opt ani, îşi aştepta tatăl la linia de sosire a maratonului din Boston, alături de mama sa şi de sora sa mai mică. Exploziile care au avut loc chiar la linia de final i-au produs leziuni cerebrale grave mamei sale, care a fost operată la scurt timp, dar rămâne în stare gravă. Sora sa în vârstă de şase ani şi-a pierdut piciorul, care i-a fost amputat în explozie. Martin este una dintre cele trei persoane care au murit.

VIDEO Atentate la Boston: cele mai puternice imagini de la atacurile cu bombă din SUA

Organizaţiile internaţionale de presă au obţinut imagini video filmate de persoane aflate la doar câţiva metri de locul în care s-au produs exploziile de la Boston, care au ucis trei persoane şi au rănit peste 140. Dintre acestea, cel puţin 30 se află în stare gravă, iar majoritatea au suferit amputări ale membrelor inferioare.

Lider musulman: „Sunt bucuros să văd oroarea din America!”

Liderul jihadist al grupului Salafi de origine iordaniană a susţinut prin intermediul unei declaraţii publicate marţi că este „bucuros să vadă oroarea din America”, după exploziile care au zguduit luni oraşul Boston. Gruparea teroristă este cunoscută drept o subsidiară a organizaţiei globale Al-Qaida

VIDEO Mărturii de la Boston: „Piciorul cuiva a zburat pe lângă capul meu.” „Era ca o zonă de război, mi-a amintit de 11 septembrie”

„Mi-am dat cureaua pentru a ajuta să oprim sângerarea persoanei care rămasese fără un picior”, povesteşte John Ross, care se afla de faţă atunci când s-au produs exploziile la maratonul din Boston

Ministru rus al Sporturilor: Atacul de la Boston, un „avertisment pentru Rusia“ înainte de Olimpiada de iarnă din 2014

Exploziile mortale produse în timpul maratonului de la Boston sunt un "avertisment serios" pentru Rusia, care va organiza mai multe manifestaţii sportive internaţionale până la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, a apreciat marţi ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko.

FOTO O atletă din Craiova stabilită în America a participat la maratonul din Boston. Nuţa Olaru: „Toată lumea a început să fugă disperată ca să se salveze’’

Nuţa Olaru, în vârstă de 43 de ani, din Craiova, a participat la maratonul din Boston. Atleta româncă terminase cursa când au avut loc exploziile. Olteanca a declarat că încă îi tremură picioare, însă îi mulţumeşte lui Dumnezeu că este bine.

Explozia de la Boston: vedetele reacţionează

Tragedia petrecută în SUA – cele două explozii simultane care au întrerupt cea de-a 177-ea ediţie a maratonului din Boston - au trezit imediat reacţii. După aflarea veştii, mai multe vedete şi-au arătat sprijinul pentru familiile victimelor, prin mesaje postate în reţele de socializare.

SUA se pregătesc pentru ce este mai rău, după atacurile cu bombă de la Boston. Autorităţile au luat măsuri draconice de securitate, nivelul de alertă rămâne ridicat

Oraşele americane şi-au sporit măsurile de securitate în scurt timp pentru a încerca să prevină un alt eveniment dezastruos precum atacul terorist din Boston, al căror explozii s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi 140 de răniţi.

Bărbat misterios pe acoperişul unei clădiri aflate la câţiva metri de locul exploziilor din Boston

O fotografie făcută de un spectator la maratonul din Boston, la scurt timp după ce au explodat primele două bombe în apropierea liniei de final, arată un bărbat suspect mergând pe un acoperiş aflat la câteva zeci de metri de la locul în care s-au produs deflagraţiile.

EDITORIAL Atentatele din Boston: tehnologia, ca sursă de speranţă pentru victime şi pentru poliţişti

Exploziile de la Maratonul din Boston au cutremurat SUA şi întreaga lume. Sute de persoane au fost rănite şi trei oameni şi-au pierdut viaţa după atentatul terorist din Boston. Un eveniment menit să ofere alinare, fericire şi speranţă s-a transformat în motiv de suferinţă, disperare şi doliu pentru o naţiune întreagă.

Un arab saudit, primul suspect al atentatelor de la Boston

O persoană de origine saudită se află sub supravegherea poliţiei, fiind internată deocamdată la un spital din Boston, potrivit „The New York Post”. Arabul este principalul suspect al autorităţilor pentru atacurile cu bombă care au ucis ieri trei persoane la Boston, printre care şi un copil de opt ani.

EDITORIAL „We are all Bostonians” - solidari cu Bostonul

Ieri Statele Unite ale Americii au fost din nou încercate în ceea ce se pare a fi un atac terorist în care 3 persoane (inclusiv un copil de 8 ani) şi-au pierdut viaţa, pe lângă cei 144 de răniţi (18 în stare gravă, 25 în condiţie serioasă). Dintre cei răniţi cel puţin 10 au avut membre amputate în urmă rănilor (mai ales membre inferioare), răni provocate de undele de şoc cât şi de şrapnele.

EDITORIAL Teroriştii au lovit din nou într-un simbol american: Maratonul din Boston

Atacul din Boston e sigur un act terorist pentru că are câteva trăsături caracteristice: mulţi răniţi la finalul unui eveniment simbolic al oraşului. Maratonul din Boston e cel mai vechi maraton din lume în era modernă. Înfiinţat în 1897, e cel mai important eveniment sportiv din oraş.

„La maratonul din Boston, oamenii au alergat pentru a-şi salva viaţa“ - atentatul terorist, povestit de cei care l-au trăit

Exploziile care au ucis trei persoane şi au rănit peste 100 de oameni au marcat profund participanţii la ceea ce se aştepta a fi o competiţie lipsită de incidente. În loc de asta, oamenii au ajuns să alerge pentru a-şi salva viaţa.

Atacul terorist din Boston, o recapitulare a dezastrului

Explozia a două bombe în Boston s-a soldat cu trei morţi şi cel puţin 110 răniţi, dintre care şase se află în stare gravă. Cel puţin opt răniţi sunt copii

Şeful unui grup extremist iordanian, despre atacul terorist din Boston: „Sângele american nu este mai preţios decât sângele musulman“

Şeful unui grup extremist salafist musulman din Iordania a declarat că este „fericit să vadă groază în America“ după exploziile din Boston.

Dezastre în ziua de 15 aprilie: de la moartea lui Abraham Lincoln la atacul terorist din Boston

Două explozii au avut loc luni în apropierea liniei de sosire a maratonului din Boston, iar o a treia deflagraţie s-a petrecut la Biblioteca JFK. Evenimentele din Boston au cauzat moartea a cel puţin două persoane, în timp ce bilanţul răniţilor a crescut la 110.

VIDEO Atentat în SUA / Ce a urmat după exploziile de la maratonul din Boston

„Este o zi îngrozitoare“, a spus Deval Patrick, guvernatorul statului Massachusetts, în urma exploziilor care au avut loc la Maratonul din Boston. Peste 100 de persoane au ajuns cu răni la spital, iar doi oameni au murit.

Barack Obama, despre atentatul terorist din Boston: „Vinovaţii vor plăti!“

Preşedintele Barack Obama a declarat că administraţia federală a Statelor Unite a mobilizat toate resursele necesare, iar autorii atacului vor fi aduşi în faţa justiţiei.

VIDEO Atentat în SUA / Imagini filmate la câţiva metri de locul exploziilor de la maratonul din Boston: „S-a cutremurat pământul!“

Dan Lampariello este unul dintre martorii tragicelor incidente de la Maratonul din Boston. Acesta îşi aştepta mama, concurentă la maraton, să ajungă la linia de sosire pentru a o felicita. Dan le-a povestit jurnaliştilor de la ABC News ce a simţit în momentul în care cele două explozii s-au produs la linia de sosire a Maratonului din Boston.

Lumea întreagă este alături de locuitorii oraşului Boston. Mesajele emoţionante adresate victimelor atentatului terorist

Zeci de persoane au ţinut să îşi exprime compătimirea şi gândurile bune faţă de victimele atentatului terorist din Boston. Pe Facebook, mai multe persoane şi-au exprimat sprijinul faţă de locuitorii oraşului Boston.

VIDEO Explozii la maratonul din Boston: imaginile dezastrului, filmate din elicopter

Oraşul Boston a fost lovit, în decursul a câteva ore, de trei explozii puternice, în urma cărora cel puţin trei persoane şi/au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite. Două deflagraţii au avut loc în timpul Maratonului din Boston, iar a treia s-a produs la Biblioteca JFK.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

 Institutul de Tehnologie al Massachusetts (MIT) din Boston a fost încercuit de oficiali din cadrul serviciilor de securitate în urma unor focuri de armă FOTO Reuters

Imagini din aceeasi galerie
  •  Institutul de Tehnologie al Massachusetts (MIT) din Boston a fost încercuit de oficiali din cadrul serviciilor de securitate în urma unor focuri de armă FOTO Reuters
  • Polițiștii securizând zona unde a avut loc incidentul armat la MIT FOTO Reuters
  • Polițiștii securizând clădirea unde a avut loc incidentul armat la MIT FOTO Reuters
  • Polițiștii securizând clădirea unde a avut loc incidentul armat la MIT FOTO Reuters
  • Agenţii FBI, prezenţi la faţa locului încearcă să stabilească dacă există vreo legătură între acest incident, declanşat după uciderea unui poliţist în campusul Massachusetts Institute of Technology, şi dublul atentat de la maratonul din Boston FOTO Reuters
  •  Mai multe dispozitive explozive şi o oală sub presiunea au fost găsite în incidentul de la MIT, din Watertown, în apropiere de Boston FOTO Reuters
  • Unul dintre suspecții atacului terorist de la Boston a fost rănit în timpul operațiunii de la MIT în care forțele de ordine încercau să-l captureze FOTO Reuters
  • Suspectul a murit în drum spre spital FOTO Reuters
  • Poliţia americană a confirmat vineri moartea, la spital, a unui suspect în ancheta privind dublul atentat din Boston, arestat în cursul nopţii, şi a anunţat că urmăreşte un al doilea bărbat, considerat periculos FOTO Reuters
  • Colonelul Timothy P. Alben din cadrul Poliției Federale Massachusetts, oferind declarații de presă după operațiunea din campusul MIT FOTO  Reuters
Distribuie imaginea
citeste totul despre: