Un pasager al Frontier Airlines a fost surprins urinând pe scaunul din faţa sa, după ce ar fi hărţuit două femei

Un pasager al
Frontier Airlines a fost surprins urinând pe scaunul din faţa sa, după ce ar fi
hărţuit două femei

FOTO AFP

Un pasager al companiei aeriene americane Frontier Airlines a fost fotografiat în timp ce urina pe scaunul din faţa sa, dupa ce anterior fusese mutat de la locul său iniţial, din cauza unor acuzaţii de hărţuire a două femei, conform CBS.

Ştiri pe aceeaşi temă

CBS 4 a citat un alt pasager din avionul care călătorea de la Denver în Carolina de Sud, care spunea că bărbatul a pipăit o pasageră, în timp ce aceasta dormea şi a întrebat-o pe alta detalii despre căsătoria şi viaţa ei sexuală. 

Însoţitorii de zbor l-au mutat pe individ pe un alt scaun şi au rugat o persoană din proximitatea sa să fie atentă la comportamentul omului. Această persoană l-a surprins pe bărbat în timp ce urina pe locul din faţa sa şi l-a fotografiat.

Se pare că individul consumase alcool şi avea un comportament ciudat, conform pasagerei care a surprins fapta şocantă: „Era nebun. Parcă nu putea vorbi, doar mormăia ceva. Acest om era într-o stare avansată de ebrietate,” a declarat ea.

Femeia, numită Emily, a spus că a rămas dezamăgită de felul în care compania aeriană a gestionat toată situaţia: „Cineva trebuia să stea cu el, să-l supravegheze.”
Emily a mai declarat că după incident a fost mutată pe un loc din faţa aeronavei şi a primit un voucher de zbor de 200 de dolari.

Se pare că la aterizare, bărbatul a fost reţinut de autorităţi.

Un reprezentant al companiei aeriene Frontier a declarat pentru Business Insider: „ Siguranţa pasagerilor noştri este prioritară. Cunoaştem situaţia şi colaborăm cu autorităţile în ceea ce priveşte acest incident.”
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: