Un fost agent CIA riscă închisoarea pe viaţă, după ce ar fi transmis documentele secrete unui spion chinez

Un fost
agent CIA riscă închisoarea pe viaţă, după ce ar fi transmis documentele
secrete unui spion chinez

FOTO radiomacondo.fm

Un juriu din Virginia l-a găsit vinovat de spionaj pe un fost agent CIA, care a transmis documente confidenţiale Chinei, a anunţat Departamentul de Stat, relatează Le Figaro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Kevin Mallory, în vârstă de 61 de ani, a lucrat pentru CIA şi Agenţia americană de informaţii militare. El a părăsit serviciile guvernamentale în 2012.

Departamentul de Stat a a precizat că Mallory riscă închisoarea pe viaţă. Verdictul va fi pronunţat la 21 septembrie.

Mallory, care vorbeşte dialectal mandarin, ar fi mers la Shanghai în martie şi aprilie 2017, unde s-ar fi întâlnit cu un spion.

Potrivit documentelor depuse în instanţă, Mallory i-ar fi scris respectivei persoane: „obiectivul tău este să obţii informaţii, iar obiectivul meu este să fiu plătit”.

Pe de altă parte, fostul diplomat a susţinut, în cursul unei audieri FBI, că persoana cu care s-a întâlnit la Shanghai i-a spus că lucrează pentru un centru de reflecţie chinez, Shanghai Academy of Social Sciences (SASS).

FBI are informaţii cel puţin din 2014 că spioni chinezi folosesc afilieri SASS pentru a-şi acoperi identităţile, potrivit Departamentului de Justiţiei.

Mallory este acuzat şi pentru că nu a declarat 16.500 de dolari cash, găsiţi în două genţi în timp ce tranzita aeroportul Chicago.

FBI a confirmat că fostul diplomat a avut acces la informaţii secrete atunci când a lucrat pentru Guvern. Accesul a fost sistat atunci când a încetat să mai fie angajat al statului, în 2012, an când bărbatul a decis să devină consultant independent.

citeste totul despre: