Un fost ofiţer american de informaţii, arestat pentru spionaj în favoarea Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
spion

Un fost ofiţer al Agenţiei de Informaţii pentru Apărare (DIA) a Statelor Unite a fost arestat la sfârşitul săptămânii trecute pentru că ar fi spionat în favoarea Chinei. Anunţul a fost făcut luni de Departamentul american de Justiţie, relatează Reuters.

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) l-a reţinut sâmbătă pe Ron Rockwell Hansen, în vârstă de 58 de ani, în timp ce acesta se îndrepta spre aeroportul internaţional din Seattle pentru a se îmbarca într-un avion cu destinaţia China.

Potrivit Departamentului de Justiţie, fostul ofiţer a fost acuzat că a încercat să transmită guvernului chinez informaţii legate de apărarea naţională şi că a primit în schimb sute de mii de dolari. Conform cotidianului britanic „The Guardian“, citat de News.ro, suma s-ar fi ridicat la 800.000 de dolari. 

Procurorii au afirmat că Hansen vorbeşte fluent chineză (dialectul mandarin) şi rusă şi a lucrat pentru Agenţia de Informaţii pentru Apărare ca ofiţer de caz în perioada 2000-2006, în timpul serviciului militar activ. Apoi, el şi-a continuat activitatea în acelaşi domeniu în calitate de angajat civil. El a deţinut autorizaţie de acces la informaţii secrete de nivel înalt timp de mai mulţi ani. 

Autorităţile spun că fostul ofiţer de informaţii a făcut mai multe călătorii în China în perioada 2013-2017, participând la diverse conferinţe, transmiţând cu aceste ocazii informaţii Beijingului. A fost plătit pentru activitatea sa prin transfer bancar, în numerar şi prin intermediul unor carduri de credit.

Biroul Federal de Investigaţii a început ancheta în cazul Hansen în 2014, fără ca acesta să ştie. El s-a întâlnit de nouă ori cu agenţi federali, în Utah, şi le-a spus acestora că serviciile chineze de informaţii au încercat să-l recruteze, s-a oferit să coopereze ca sursă şi chiar a oferit FBI materiale secrete pe care nu era autorizat să le deţină. Acum, împotriva lui Hansen au fost formulate 15 capete de acuzare.

Şeful Diviziei de Securitate Naţională din cadrul Departamentului de Justiţie, John Demers, a declarat că acţiunile de care este suspectat Hansen reprezintă „o trădare a securităţii noastre naţionale“, dar şi „un afront la adresa fosţilor săi colegi din comunitatea de informaţii“. 

Cazul lui Ron Rockwell Hansen nu este însă singular, aminteşte Reuters. La începutul acestui an, un fost ofiţer al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a fost inculpat pentru conspiraţie în vederea colectării sau furnizării către China a unor informaţii privind apărarea naţională. Iar în statul Virginia este pe rol procesul unui alt fost angajat al serviciilor americane de informaţii - Kevin Mallory -, care ar fi vândut secrete Chinei. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite