FOTO VIDEO Un avion Boeing 777 s-a prăbuşit la aterizare în San Francisco. Doi morţi şi 49 de răniţi grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine aeriană cu avionul  Boeing care s-a prăbuşit în San Francisco la aterizare FOTO Reuters
Imagine aeriană cu avionul  Boeing care s-a prăbuşit în San Francisco la aterizare FOTO Reuters

Un avion al companiei Asiana Airlines s-a prăbuşit la aterizare pe aeroportul internaţional San Francisco, sâmbătă după-amiază.

Avionul Boeing 777, cursa 214, aparţinând Asiana Airlines a avut parte de o aterizare greşită la San Francisco, după o călătorie de 10 ore de la Seul. Din primele informaţii, avionul a venit pe o traiectorie prea scurtă şi putea să rateze pista, aşa că pilotul a ridicat botul aeronavei, coada acestuia atingând pista.

Potrivit USA Today, pompierii din San Francisco au confirmat doi morţi în accidentul aviatic şi cel puţin zece călători în stare gravă. În spitalele din oraş s-ar afla aproximativ 60 de răniţi dintre cele 291 de persoane care erau la bord în momentul aterizării de urgenţă. În acelaşi timp, pompierii spun că 60 de persoane sunt ”dispărute”.

Coada avionului s-a desprins la aterizare, iar aparatul de zbor a luat foc. Pasagerii au fost scoşi cu ajutorul toboganelor de urgenţă, iar primul care a publicat o imagine de la locul prăbuşirii a fost chiar un director al Samsung, David Eun, pasager în zborul 214. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, aeronava fiind distrusă în proporţie de două treimi. 

Urmăriţi desfăşurarea evenimentelor în format live text mai jos. 

UPDATE: Oficialii americani au făcut o statistică intermediară: două persoane decedate, 49 de răniţi grav, 132 de călători cu leziuni moderate, 123 nu au fost răniţi şi a mai rămas o singură persoană dispărută. Dintre supravieţuitori 183 au fost internaţi în spitalele din San Francisco.

UPDATE: CNN confirmă că două persoane aflate în avion în momentul prăbuşirii au decedat. Pompierii din San Francisco spun că 60 dintre cele aproximativ 300 de persoane aflate la bord nu au fost ”numărate” încă. Aceşti 60 de călători ”de negăsit” pot fi decedaţi sau nu au fost număraţi corect răniţii care au fost transportaţi la spitalele din oraş.

UPDATE:  Primarul Edwin Lee a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă care are loc la aeroportul internaţional San Francisco, că incidentul se va investiga, agenţii FBI fiind informaţi cu privire la subiect, în timp ce pasagerii vor primi tot sprijinul necesar. 

UPDATE:  Un pasager al avionului Boeing 777 a declarat pentru CNN că „pasagerii din spatele avionului au fost loviţi. Pur şi simplu, am sărit din avion. Cei care stăteau în spate au fost cei mai afectaţi”. 

UPDATE:  Potrivit surselor, două piste ale aeroportului au fost redeschise, pentru că numeroase curse au întârzieri mari. 

Un avion Boeing 777 s-a prăbuşit la aterizare în San Francisco. Doi morţi şi 49 de răniţi grav

Un reprezentant al spitalului general San Francisco a declarat că ”acesta este al cincelea incident care a avut loc cu Asiana Airlines şi singurul care a avut loc pe teritoriul Statelor Unite“. 

UPDATE: Debbie Hersman, preşedinte al U.S. National Transportation Safety Board, a precizat că ”acesta e un avion relativ nou. Trebuie să ajungem la faţa locului, acum plecăm din Washington cu experţii noştri, avem mult de muncă, toate variantele de lucru sunt luate în considerare”.

UPDATE: Experţii contactaţi de "Wall Street Journal" emit, momentan, două ipoteze. Potrivit unor martori, avionul a aterizat cu botul îndreptat prea în sus, iar coada a atins pista, acest lucru cauzând desprinderea bucăţilor din avion şi aterizarea violentă. De asemenea, martori care au vorbit cu reporteri ai CNN spun că pilotul a avut probleme în a îndrepta avionul pe poziţia normală pentru aterizare. 

Resturile rămase pe pista aeroportului din San Francisco arată că pilotul ar fi putut să rişte o aterizare înainte de vreme, aşa că a ridicat botul aeronavei, astfel coada atingând solul. 

Pista aeroportului este foarte apropiată de apă FOTO Reuters

accident san francisco

UPDATE: Se adună mai multe informaţii despre accident şi răniţi. Se pare că 75 de persoane vor fi transportate la spitalele locale, cu diverse răni. Informaţia vine de la pompierii din San Francisco.  

UPDATE: Potrivit "San Francisco Daily Journal", 12 răniţi au fost duşi la spitalele locale, după declaraţiile Departamentului de Pompieri din San Francisco. Nu există informaţii despre eventuale decese. 

Toate zborurile din şi înspre San Francisco au fost anulate. Un purtător de cuvânt pentru Asiana Airlines a declarat, pentru CNN News, că au demarat o investigaţie cu privire la incident.

O imagine cu avionul după ce incendiul a distrus parte din structura sa FOTO Reuters

Boeing San Francisco FOTO Reuters

UPDATE: Potrivit CBS San Francisco, între cei 291 de oameni de la bord se afla şi un grup de copii din Coreea de Sud, dar nu există informaţii oficiale despre eventuale persoane rănite.

Accidentul a avut loc în timpul aterizării. Doi pasageri care au vorbit cu rudele prin telefon au spus că pilotul era pe cale să rateze aterizarea. De asemenea, martorii spun că avionul s-a apropiat de pistă la un unghi ciudat. "Avionul a venit la un unghi ciudat, a fost o explozie mare şi puteai să vezi apoi un nor de fum", a declarat un martor pentru CBS. 

UPDATE: Conversaţia dintre pilot şi turnul de control înainte de aterizare. 

UPDATE: Aeronava Boeing 777, zborul 214 de la Seul spre San Francisco, a zburat 10 ore şi 23 de minute până să aterizeze. Incidentul a intervenit în momentul în care avionul a atins solul. O martoră a descris evenimentul pentru CNN, spunând că „pneurile au derapat un pic, iar atunci avionul s-a lăsat pe spate". În acel moment, părţi din coada avionului au început să se desprindă, iar incendiul a cuprins aeronava. Deşi pasagerii au fost evacuaţi în regulă, avionul este distrus în proporţie de două treimi. 

UPDATE: Avionul Asiana Airlines a luat foc la aterizare, dar incendiul a fost stins de către pompierii din San Francisco. Aeronava şi-a pierdut coada la aterizare, dar toţi cei 291 de pasageri şi 12 membri ai echipajului sunt în afara oricărui pericol. 

UPDATE:  

UPDATE: Avionul a fost evacuat, cei 291 de pasageri şi 12 membri ai echipajului sunt momentan în regulă, potrivit informaţiilor. Imaginea de mai jos arată rămăşiţele de pe pistă de la aterizare şi o bucată din coada avionului. 

UPDATE: Potrivit CBS San Francisco, avionul Asiana Airlines era cursa 214 de la Seul, care avea 291 de pasageri la bord, dar niciunul nu a fost rănit. Martorii spun că au auzit o explozie, iar apoi un nor de fum a răsărit de sub avion. Totul s-a petrecut după aterizarea pe pista aeroportului din San Francisco. Momentan aeroportul este închis. 

Coada avionului, după aterizare. Se poate vedea că este ruptă. Bucăţile au rămas pe pistă, după aterizare FOTO Reuters

Coada avionului Boeing din san francisco FOTO Reuters

Într-un videoclip postat pe YouTube se poate observa fumul dens care ieşea din avionul Boeing 777. Până acum, nu s-au raportat persoane rănite. 

Potrivit presei locale, avionul aparţinea companiei Asiana Airlines, localizată în Coreea de Sud şi care operează în Asia, Europa şi America de Nord. Zborul venea de la Seul. Avionul Boeing 777 poate să găzduiască între 300 şi 450 de pasageri, în funcţie de model. 

Anthony Castriani, care a văzut avionul aterizând, a declarat pentru CNN că "s-a auzit un zgomot, iar apoi o minge de foc a venit de sub avion, iar apoi a intrat în derapaj". Toboganele de evacuare nu au putut fi scoase decât printr-o singură parte a aeronavei, de unde nu ieşea fum. De asemenea, reprezentanţii aeroportului din San Francisco au declarat sub anonimat pentru reporterii americani că aeronava nu făcea o aterizare de urgenţă, nu anunţase probleme, ci acestea au apărut după atingerea pistei. 

Martorii au povestit ceea ce au văzut pe conturile lor de Twitter. Potrivit unuia dintre pasageri, avionul în care era s-a prăbuşit la aterizare, iar coada s-ar fi rupt.

Deşi până acum nu au fost victime, iar David Eun, pasager în zborul Asiana Airlines, a menţionat că toată lumea e în regulă, este cel mai grav accident aviatic din Statele Unite ale Americii care implică o aeronavă de asemenea dimensiuni din 2001 încoace, când un avion American Airlines s-a prăbuşit la New York în noiembrie. Atunci, 260 de oameni au fost ucişi. Ultimul accident cu victime a fost în 2009, când zborul Colgan Air s-a prăbuşit lângă Buffalo. 50 de persoane au murit atunci. 

Mai multe materiale despre prăbuşirea avionului Boeing 777 în San Francisco 

Mărturii din zborul 214: A fost suprarealist. Avionul s-a apropiat la o distanţă prea mică de pistă

Avionul Asiana Airlines prăbuşit la aterizare pe aeroportul din San Francisco, noaptea trecută, a oferit lumii imagini dramatice. Doi pasageri au decedat, iar ceilalţi au supravieţuit prin minune

VIDEO Imagini cu avionul Boeing 777 prăbuşit în San Francisco

Un Boeing 777 aparţinând Asiana Airlines-a prăbuşit la aterizare pe aeroportul din San Fracisco şi a luat foc. Pompierii au reuşit să stingă incendiul de la bord şi să-i evacueze pe cei 291 de pasageri.

Ce rol joacă diferenţele culturale în cazul prăbuşirii unui avion

Prăbuşirea avionului Boeing 777 al companiei Asiana Airlines, la aterizarea pe aeroportul San Francisco, nu este un caz izolat. Scriitorul Malcolm Gladwell vorbeşte despre rolul pe care îl are moştenirea culturală în cazul prăbuşirii unor avioane coreene precum Avianca 052 şi Korean Air Flight.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite