Un american a fost executat în Missouri după un maraton judiciar

Un american a fost executat în Missouri după un maraton judiciar

FOTO: Twitter

Un american a fost executat, marţi, în statul Missouri, după ce a fost condamnat de trei ori la moarte pentru o dublă crimă comisă în urmă cu peste un sfert de secol, informează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Carman Deck, 56 de ani, a primit injecţia letală la ora 11.10 GMT, în penitenciarul Bonne Terre.

Luni, guvernatorul Mike Parson a refuzat să îi acorde clemenţă lui Deck şi să îi comute pedeapsa în închisoare pe viaţă.

Curtea Supremă a SUA a respins, tot luni, un ultim recurs al avocaţilor bărbatului.

Astfel, Carman Deck a devenit al cincilea condamnat executat în SUA de la 1 ianuarie până acum.

În 1996, Carman Deck a ucis un cuplu de oameni în vârstă, James şi Zelma Long, la periferia oraşului Saint-Louis. El şi-a recunoscut mereu vina.

În 2002, Curtea Supremă din Missouri a anulat verdictul unui prin proces, motivul fiind că avocaţii nu l-au apărat corect, ei omiţând în special detaliile legate de copilăria sa dificilă.

Curtea Supremă a SUA a invalidat în 2005 al doilea proces, în care a fost adus cu picioarele, gleznele şi zona abdomenului imobilizate, probabil pentru a-i influenţa pe juraţi.

În 2008, el a fost condamnat la moarte în al treilea proces, însă pedeapsa a fost invalidată în 2017 de un judecător federal, pe motiv că nu s-au prezentat toate dovezile disponibile.

O curte de apel a restaurat decizia în 2020, iar aceasta a fost ulterior confirmată de Curtea Supremă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările