Un alt tânăr de culoare ucis de poliţie. Protestele se extind în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În orăşelul american Ferguson poliţia face cu greu faţă furiei populaţiei de culoare
În orăşelul american Ferguson poliţia face cu greu faţă furiei populaţiei de culoare

Un tânăr de culoare, prezentat ca suferind de boli mintale, a fost ucis de poliţie la începutul săptămânii la Los Angeles, la scurt timp după moartea unui alt adolescent de culoare la Ferguson, în Missouri (centrul SUA), relatează AFP.

Ezell Ford, în vârstă de 25 de ani şi neînarmat, a fost ucis luni seara de un ofiţer de poliţie care patrula cu un coleg într-un cartier din sudul Los Angeles (California, vest).

Vecinii şi familia l-au descris pentru presa americană drept un tânăr care suferea de boli mintale.

Poliţia nu a precizat ce i-a determinat pe cei doi agenţi să i se adreseze lui Ezell Ford, sindicatul poliţiştilor LAPPL afirmând într-un comunicat că cei doi agenţi l-au "oprit pe Ezell Ford în jurul orei 20.10 (06.10 ora României) în timp ce merge pe trotuar în apropiere de strada 65".

Avocatul familiei lui Ezell Ford, Steven Lerman, a explicat joi pentru AFP că intenţionează să depună plângere "la începutul săptămânii viitoare" împotriva oraşului Los Angeles pentru încălcarea "legii privind drepturile civice", "moarte ilegitimă" şi "folosirea excesivă a forţei".

Steven Lerman a fost avocatul lui Rodney King, a cărui agresare de către poliţia din Los Angeles în 1992 a declanşat revolte rasiale. El a precizat că dispune de dovezi de la "martori şi de propria anchetă".

Decesul lui Ford are loc după cel al lui Michael Brown la Ferguson în Missouri, un tânăr, neînarmat, în vârstă de 18 ani ucis sâmbătă de un agent. Acest oraş de la periferia Saint-Louis este de atunci teatrul unor revolte urbane.

Americanii sunt tot mai furioşi, după ce un tânăr de culoare a fost împuşcat mortal de un poliţist. Protestele s-au extins în întreaga ţară. Mii de oameni au ieşit în stradă la New York, Los Angeles, Chicago, Boston, Atlanta şi Denver. În unele locuri au fost înregistrate ciocniri cu forţele de ordine. "Îmi este frică pentru fiii mei. Ei cresc, iar eu nu ştiu ce să le spun despre poliţie. Nu ştiu dacă oamenii legii pot fi chemaţi când eşti în pericol, pentru că ei nu ne protejează".

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite