Ultraconservatoarea Michele Bachmann se retrage din cursa republicană pentru Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Favorita Tea Party, Michele Bachmann, a anunţat, miercuri, că se retrage din cursa republicană pentru Casa Albă, după ce a obţinut doar cinci la sută în primul scrutin, organizat în Iowa.

„Am decis să mă retrag din cursă", a declarat Bachmann într-un discurs rostit în West Des Moines. Ea s-a clasat pe locul şase în consultarea populară republicană din Iowa, câştigată de moderatul Mitt Romney.

„Chiar dacă nu mai vreau să continui această cursă prezidenţială, am credinţă puternică în Dumnezeu şi în republica noastră", a spus Michele Bachmann. Bachmann, 55 de ani, şi-a anulat deplasarea de campanie în Carolina de Sud.

Omul de afaceri Mitt Romney a câştigat alegerile din statul Iowa pentru învestitura Partidului Republican în cursa pentru Casa Albă la o diferenţă de opt voturi faţă de următorul clasat, fostul senator Rick Santorum. Romney a avut 30.015 voturi, în timp ce Santorum a obţinut 30.007 sufragii, ceea ce face din alegerile primare din Iowa unul dintre cele mai strânse scurtine din istorie.

Pe locul al treilea a ieşit Ron Paul, cu 21% din voturi, urmat de News Gingrich cu 13% din voturi.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite