UE, SUA şi relaţia lor cu China

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coperta cărţii "Către o nouă ordine internaţională?" scrisă de Jing Men şi Wei Shen.
Coperta cărţii "Către o nouă ordine internaţională?" scrisă de Jing Men şi Wei Shen.

Probabil că acum parcurgem etapa în care - dincolo de dramele generate de pandemie şi de afacerile apărute prin valorificarea măştilor pentru faţă, a mănuşilor de protecţie etc. - asistăm la livrarea unor iluzii generate de entităţi geopolitice ce au şi alte scopuri, decât cele enunţate oficial, iar competiţia economică este transferată şi în presă, cu exagerări infirmate clar de viaţă.

Cine afirmă că UE şi-ar abandona valorile, dacă ar opta pentru un parteneriat economic cu China de azi uită să precizeze: cine este azi Uniunea Europeană? Dincolo de iniţialele UE există aceleaşi mecanisme de putere, interese similare, politici convenite de comun acord cu SUA, atunci când este vorba de raporturile comerciale cu China? Răspunsul, place sau nu la Washington D.C., este unul negativ. 

Asta pentru că în Uniunea Europeană există actori autonomi, cu puteri economice diferite, cu percepţii distincte la Beijing, care orice şi-ar propune pe plan geopolitic, pe bătrânul nostru continent, doreşte în primul rând să aibă acorduri solide, cu finanţări pe care le garantează şi cu unele condiţionări care testează nu numai forţa suveranităţii unui interlocutor sau altul, ci şi, implicit, relaţia sa, mai mult sau mai puţin apropiată, cu aliatul sau partenerul de peste Ocean, rivalul vizibil al Republicii Populare Chineze. 

Abia ieşiţi din măsurile restrictive generate de lupta împotriva coronavirusului, europenii - şi aici vizez pe cei ce au demonstrat, în număr mare, la finaluri de săptămână, pofta lor de respiraţie liberă acolo de unde au lipsit luni de zile - au devenit imuni la: 

1.povestea cu agresivitatea nucleară a Iranului, a cărui populaţie a asistat la ceea ce se putea denumi, timp de câteva zile, o decimare oribilă datorită coronavirusului, 

2.pericolul reprezentat de Coreea de Nord, al cărui lider şi-a permis luxul de a pune lumea pe jar, câteva zile, apropo de locul unde s-ar afla şi dacă mai trăieşte şi cu care, totuşi, Donald Trump a reuşit să menţină dialogul, aşa sporadic cum a fost acesta, 

3.actorul malign Rusia, care în ultimii patru ani a fost mai degrabă la un nivel de joasă vizibilitate, în relaţia Kremlinului cu Casa Albă, Putin înţelegând că întreaga canonadă a partidului democrat din SUA, contra lui Donald Trump, îl va ţine pe acesta mai tot timpul ocupat cu replici publice vizând dinamici neaşteptate ale vieţii politicii interne americane. 

Deci, SUA poate şi este foarte bine să aibă dialog, la nivel înalt cu liderii de la Beijing, Moscova şi Phenian, dar UE să nu aibă parteneriat, de pildă, cu China, pentru că este condusă de un dictator, cum susţinea Ronald J. Gidwitz, om de afaceri american, diplomat, care funcţionează ca ambasador al Statelor Unite în Belgia, în acelaşi timp îndeplinind simultan funcţia de ambasador al SUA în Uniunea Europeană. Parcă Benjamin Franklin spunea că "o jumătate de adevăr este o mare minciună", dar el trăia în secolul al XVIII-lea. 

Acelaşi diplomat american, Ronald J. Gidwitz, privea UE, ca o "colecţie de democraţii, bazată pe libertate, bazată pe multiculturalitate, bazată pe statul de drept - poţi fi partener cu cineva care îţi dă promisiuni goale, care nu este transparent, care ignoră complet drepturile omului?” 

În mod paradoxal, democraţiile europene sunt inegale, în multe privinţe, iar diferenţa specifică, între statele membre ale Uniunii Europene, doar la prima vedere se bazează pe multiculturalitate. Există orgolii naţionale, la nivel înalt. Funcţionează parteneriate bilaterale, nu numai pe plan economic, cu terţe state, de pe alte continente, care numai democratice nu sunt, dar au cu ce să cumpere armament şi au ce să ofere, pentru a fi protejate de o metropolă puternică din Europa. 

Cât priveşte statul de drept, această sintagmă ar putea deveni, în 2020, titlul unei melodii de succes, pe o partitură bine scrisă şi interpretată de cine are impact la noua generaţie, urmând ca în noiembrie să devină Best Ever Country Songs of all time. 

Sigur că este firească îngrijorarea cu privire la propunerea legii de securitate naţională pentru Hong Kong, după cum menţiona preşedintele Consiliului UE, Charles Michel, la Bruxelles. Dar Spania nu uită evenimentele din Catalonia. Italia a depăşit spaima desprinderii nordului industrializat. Iar statele limitrofe Ungariei, dincolo de fotografiile de familie, la diferite reuniuni internaţionale, nu uită nostalgia Budapestei după ce a fost şi nu va mai fi niciodată. 

Parcurgem etapa în care asistăm la parada iluziilor generate de entităţi geopolitice care se pot eticheta şi ameninţa verbal, dar niciuna nu este deloc interesată, din raţiuni logice, de o confruntare de o altă natură, decât aceea din arena oratoriei geopolitice sau pe planul competiţiei economice. 

Românilor le rămâne răbdarea. Şi luciditatea de a se pronunţa după o informare complexă, nuanţată şi de noul dialog purtat cu tânărul dr. Alexandru Georgescu. 

image

Dr. Alexandru Georgescu: 

"Poziţia americană este de înţeles. China este noul rival. Poziţia europeană, însă, este una mult mai oportunistă. Europenii au jucat, cumva, la ambele capete. Pe de o parte, ţările europene, unele dintre acestea, în ciuda avertismentelor americane, continuă să dezvolte proiecte 5G. Europenii încearcă să menţină deschise şi canalele de comunicare cu americanii, deoarece China este un rival sistemic, o formulă foarte interesantă, dar în acelaşi timp China este şi o oportunitate economică, pentru europeni, care doresc să aibă investiţii, să beneficieze de pe urma proiectului "Drumul şi Centura", de creare a infrastructurii care să conecteze tot spaţiul interasiatic. 

Americanii întotdeauna au supraestimat tendinţa europenilor de a fi mereu de acord cu cei de peste Ocean. Ei se comportă de parcă ar fi surprinşi că europenii nu investesc în apărare, că încearcă să coopereze economic cu Rusia, mai ales Germania, sau încearcă să coopereze cu China. Este aproape caraghios să îi vezi pe americani cât de surprinşi sunt de relaţia Berlinului cu Moscova şi cât de ofensaţi sunt aproape, de această relaţie, pe care de multe ori, experţi americani o văd ca fiind duplicitară. Nu ştiu cum să caracterizez această naivitate instituţională americană. Americanii ştiu de multă vreme că au probleme cu europenii şi că trebuie să tragă de ei, pentru a îi duce în direcţia favorizată de politica externă, la nivel global, a SUA. Şi nu totdeauna este posibil acest lucru. 

Contează foarte mult: 1.) demografia, 2.) cultura populaţiei, 3.) structura economică şi disparităţile existente în regiunile respective şi 4.) coeziunea care permite unei ţări - sau areal geopolitic - să se angreneze într-un proiect comun, pe care să îl urmărească pe termen lung. Noi nu putem compara, cu adevărat, SUA şi UE. Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Chinei. China nu este cel mai mare partener comercial al Republicii Populare Chineze. Din perspectiva chinezilor, aceasta este o situaţie care ar trebui rectificată. Şi acesta este motivul pentru care s-au îndreptat chinezii spre o zonă pe care au neglijat-o mult timp, respectiv Europa Centrală şi de Est. Mă refer la fosta zonă a statelor socialiste europene. Scopul era să găsească o nouă sursă de creştere a relaţiilor dintre UE şi China. 

Lupta dintre americani şi chinezi, pentru influenţă în Europa - SUA, China, chiar şi Rusia fiind puteri europene... - se face cumva şi în baza diviziunilor interne din Uniunea Europeană. Şi este un joc aici. Americanii pot acţiona unitar, în teorie, deşi în practică au şi ei diviziuni interne majore. Dar europenii au cea mai mică capacitate de a îşi formula o politică externă comună şi de a o menţine. Pentru că Italia, Franţa, Germania au anumite interese specifice. Şi în acest sens cum putem vorbi de o politică a Uniunii Europene şi de UE ca jucător real şi egal cu SUA şi China? 

Budapesta a avut o disciplină, pe partea de politică externă şi a înţeles că este important să investească în relaţia cu China, au trimis la Beijing diplomaţi, au creat proiecte comune, s-au ţinut de acestea. Centrul banking-ului chinezesc este la Budapesta. Au mai multe reprezentanţe ale think tank-urilor chinezeşti. 

Ţările din Estul Europei, care au adoptat cel mai mult din reticenţa americană faţă de China sunt fix statele care depind cele mai mult, inclusiv la nivelul mentalului colectiv, de umbrela de securitate americană, adică Polonia, România, chiar şi Lituania, Letonia şi Estonia, pe alocuri, dar balticii au avut mai mult spaţiu de manevră. 

Ursula von der Leyen îşi dorea o comisie geopolitică şi pe tapetul politicii externe a UE trebuia să fie SUA, China, Rusia, Zona Mediteranei, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Şi totuşi, Uniunea Europeană nu s-a dovedit a fi capabilă, în niciuna din aceste zone, ca să răzbească, să ajungă la un consens şi să implementeze anumite priorităţi, în mod competent, pe termen lung. 

România, poate pentru a fi cumva mai catolică decât papa a ales să fie cât mai absentă din aceste discuţii, privind China, să pună la foc mic toate proiectele şi discuţiile pe care le avea cu Beijingul, tocmai pentru a prioritiza relaţia americană şi, să zicem aşa, priorităţile identificate de americani. Deci nu putem să spunem că noi suntem un jucător, în această privinţă. Inclusiv declaraţiile unor lideri români au fost deranjante şi multe din proiectele planificate, de-a lungul a multor ani, de-a lungul mai multor guverne au lâncezit şi nu au avansat. Asta nu înseamnă că nu va exista cooperare cu China. Dar va fi una nu neapărat în domeniile strategice sau sensibile politic. 

Eu cred că Uniunea Europeană este viciată de problemele eurozonei. Şi problemele acestea asigură o lipsă de competivitate, în sudul Europei, şi crize recurente legate de politica monetară şi de dezechilibrele comerciale din interiorul UE. Inclusiv România va avea probleme, dacă va intra în zona euro. Cred că este utilă construcţia europeană, dar aşa cum există aceasta, principiile prin care au fost create aceste instituţii şi modul în care lucrează şi deficitul lor democratic pun probleme foarte mari. Uniunea Europeană trebuie să se reformeze, în primul rând într-o direcţie a respectării mai mari a intereselor statelor, în direcţia eliminării deficitului democratic, dar şi a calibrării interesului european, comparativ cu interesele altor părţi. " 

Nota bene: 

Mulţumesc frumos conaţionalilor Richard Tufeanu, Zeca Lucic şi Claudia Dima pentru sprijinul lor tehnic aparte, la înregistrarea video a dialogurilor iniţiate sub sigla ZIUA Z.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite