Trumpismul fără limite rupe în două Partidul Republican

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO EPA-EFE
Donald Trump FOTO EPA-EFE

Ultimele evoluţii de pe scena politică americană au subliniat perspectiva greu predictibilă anterior de scindare a Partidului Republican.

Deja trumpismul face prozeliţi, o parte fiind virtuali candidaţi cu ambiţii la candidatura prezidenţială, alţii fiind senatori ce urmează să se realeagă în 2022 şi care s-au trezit cu presiunile preşedintelui Trump la adresa propriei candidaturi ca în cazul altor republicani dintre grei, precum liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, şi numărul doi în Senat, senatorul de South Dakota, John Tune, pentru că au recunoscut victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale. Între republicanii conservatori clasici şi trumpism se produce o schismă vizibilă, primii respectând regulile jocului democratic şi recomandând colegilor lor să nu conteste în reuniunea ceremonială din 6 ianuarie rezultatul votului şi al Colegiului Electoral. Perspectiva intervine în contextul în care dezbaterile privind nevoia unui nou partid conservator au fost relansate.

Pierderea Senatului de către Republicani şi separarea apelor

Ultimele săptămâni au relevat câteva evoluţii dificil de anticipat până astăzi, în condiţiile încheierii alegerilor prezidenţiale şi generale, a fazei legale de atacuri şi a desfăşurării lucrărilor Colegiului Electoral care a declarat victoria candidatului democrat Joe Biden împotriva preşedintelui republican în exerciţiu, Donald Trump, cu 306-232 electori. Donald Trump pierduse deja votul popular, ca şi acum 4 ani, de data aceasta cu un record de prezenţă la urne: Biden a primit 81,281,502 voturi faţă de 74,222,593 voturi pentru Donald Trump, o diferenţă de peste 7 milioane de voturi. În procente, 51,3% dintre americanii prezenţi la urne au votat pentru Joe Biden faţă de doar 46,9% pentru Donald Trump. Diferenţa merge, tradiţional, la candidaţi terţi, de obicei statali şi regionali.

(Sistemul electoral american este unul de vot indirect, votându-se pentru electorii pe care-i dă fiecare stat, în număr egal cu suma dintre numărul de reprezentanţi – proporţional cu populaţia, plus câte doi senatori de stat. Acest vot ponderat face ca unele state să aibă un aport mai mare, iar electorii acordaţi pe state, câte doi, fac ca votul popular să poată fi diferit de cel al electorilor, care consacră alegerea preşedintelui şi reprezintă deopotrivă repartiţia teritorială mai bună a susţinerii statelor şi voturile cetăţenilor).

Alegerile din 3 noiembrie 2020 au readus o majoritate democrată în Camera Reprezentanţilor – mai redusă, însă, decât anterior – iar în Senat, raportul e 50 la 48, cu două alegeri speciale în Georgia la 5 ianuarie, stat în care victoria este dată cu peste 50% din numărul de voturi câştigate dar, în ambele cazuri, câştigătorii nu au atins pragul. Astfel că, cel puţin teoretic, dacă ambele locuri sunt luate de Democraţi – într-un stat altfel tradiţional Republican, dar câştigat de către Joe Biden – atunci Democraţii obţin şi majoritatea în Senat, deci în ambele camere ale Parlamentului, prin votul tradiţional de departajare al Preşedintelui Senatului, care este vicepreşedintele Statelor Unite, un Democrat, Kamala Harris.

Miza acestei bătălii, care se tranşează la 5 ianuarie, a făcut ca, în noaptea de duminică spre luni, altfel duminică, 3 ianuarie, în SUA, să apară public înregistrările convorbirii dintre Preşedintele Donald Trump şi Secretarul de stat al statului Georgia, Republican, căruia i-a cerut să găsească voturile necesare pentru a întoarce alegerile, după ce toate procesele fuseseră pierdute de către Republicani. O asemenea acţiune are valoare de întrebuinţare în zona imaginii şi a efectelor electorale în cursa pentru Senat, mai ales că Republicanii din Georgia, indiferent de poziţiile publice, administraseră corect alegerile şi declaraseră, după renumărare de două ori, câştigătorul în statul sudic, pe Joe Biden.

Această acţiune alături de anunţul contestării în Congres a alegerilor asumate de către Colegiul Electoral, a declaraţiilor lui Donald Trump care a creat presiune pe unii dintre Republicanii de prim plan, au determinat o situaţie inedită de scindare în cadrul Partidului Republican: zona trumpistă, cei care contestă alegerile şi rezultatul lor şi susţin şarada lui Donald Trump şi pe actualul preşedinte, insistând să preia votanţii săi şi să beneficieze de sprijinul său şi capacitatea sa de a mobiliza resurse financiare în alegeri şi, respectiv, zona Republicană conservatoare clasică, respectuoasă faţă de regulile tradiţionale instituite ale sistemului democratic american, faţă de statul de drept şi faţă de instituţiile statului american.


FOTO EPA-EFE

Manifestanti pro si contra Donald Trump pe strazi in SUA FOTO EPA-EFE

Contestarea rezultatelor Colegiului Electoral: trumpişti împotriva voinţei populare şi a statelor

Deşi reuniunea de miercuri, 6 ianuarie, e una mai degrabă ceremonială - în care cele două camere ale Congresului American iau act de rezultatele Colegiului Electoral, iar Preşedintele Senatului, vicepreşedintele SUA Mike Pence, declară câştigătorul, pe Joe Biden, a cărui inaugurare va avea loc la 20 ianuarie – pot exista şi formule de contestare. Regula spune că, dacă un senator şi un reprezentant contestă alegerile, oricât de formală ar fi această contestare, ambele camere rezervă 2 ore dezbaterii şi votului şi, dacă ambele votează împotriva alesului de către Colegiul Electoral cu majoritate de voturi, atunci Camera alege Preşedintele SUA şi Senatul vicepreşedintele.

Formula tradiţională din Constituţia Statelor Unite este una care ar însemna mutarea responsabilităţii votului pentru Preşedintele şi vicepreşedintele SUA către Congres, luând cetăţenilor americani şi statelor responsabilitatea votului pe motiv de fraude sau orice alt motiv care nu trebuie neapărat probat. Contestarea s-a mai făcut, formal, dar este pentru prima dată de 150 de ani când un număr de 12 congresmeni republicani contestă alegerea preşedintelui în procedură democratică. În mod normal, majoritatea Camerei Reprezentanţilor, Democrată, va vota împotrivă şi, cel mai probabil, şi majoritatea Senatului, în format bipartizan, astfel încât demersul este pur formal, dar menit să separe apele între Republicani.

Senatorul de Missouri, Josh Hawley, a fost primul care a anunţat că va ataca confirmarea de către Congres a opţiunii şi alegerii făcute de către Colegiul electoral la 6 ianuarie. Apoi, alţii 11 republicani, conduşi de către senatorul de Texas Teed Crus şi de Ron Johnson, cel de Wisconsin, aliaţi ai lui Trump, au anunţat contestarea votului dat de cetăţeni şi de către Colegiul Electoral. Solicitarea ultimilor 11 construieşte un întreg mecanism de creare a unei comisii electorale care să facă un audit de urgenţă de 10 zile în aşa-numitele "state disputate", neprecizate. Ca rezultat, statele care ar fi în discuţie ar putea să-şi reunească din nou structurile de conducere şi să modifice, acolo unde este cazul, rezultatele.

Propunerea nu are şanse de izbândă şi chiar autorii ştiu acest lucru, au recunoscut-o, dar contează pe 140 de voturi, potrivit evaluărilor proprii. Chiar şi vicepreşedintele Mike Pence, altfel un personaj extrem de riguros şi echilibrat, a comunicat printr-un purtător de cuvânt faptul că "împărtăşeşte preocupările a milioane de americani în legătură cu frada la vot şi neregularităţile la ultimele alegeri, (…) salută eforturile membrilor Camerei şi ale Senatului de a-şi folosi autoritatea conferită de lege pentru a ridica obiecţii şi a aduce probe în faţa Congresului şi a poporului american la 6 ianuarie". E o formula împăciuitoare dar neangajantă, mai ales că o instanţă a respins posibilitatea ca vicepreşedintele SUA, în numele Senatului pe care-l prezidă, să ia decizia de a respinge alegerile, cum o ceruseră un număr de petenţi.

Valoarea de întrebuinţare a unui gest politic cu costuri: scindarea Partidului Republican

În Statele Unite, este dominantă valoarea jurisprudenţei şi a precedentului la nivelul actului juridic, mai ales că, în justiţia anglo-saxonă acest lucru este cel mai important ca şi echilibrul şi egalitatea de tratament în faţa legii, deci valoarea unui act decis deja contează. Precedentul invocat de către contestatarii lui Ted Cruz şi Ron Johnson vizează situaţia din 1877, când victoria în 3 state a fost contestată de ambele partide, de unde acordul ambelor pentru crearea unui comitet bipartizan de investigare. De această dată, însă, atât Departamentul Justiţiei, FBI, agenţia responsabilă de atacuri cibernetice, precum şi multe alte agenţii au susţinut că alegerile au fost pe deplin corecte, că nu au existat ingerinţe de nici un fel şi unele chiar au investigat contestările şi au respins orice pretenţie şi referire la fraudă.

Care este atunci valoarea de întrebuinţare a unui vot împotriva Colegiului Electoral, despre care senatorul Mitch McConnell, liderul majorităţii Republicane din Senat, a afirmat public că votul ar trebui să aibă loc pe baza conştiinţei fiecărui membru al Congresului, dar, în privat, a comunicat dorinţa sa şi sfatul ca nimeni să nu se alăture votului contestatarilor pro-Trump?

Mai întâi, pentru o mare parte dintre cei care-l urmează pe Trump, există raţiuni pragmatice: fiecare vizează electoratul lui Donald Trump, dar şi sprijinul său şi capacitatea de a colecta fonduri. Apoi, mulţi dintre cei care au alegeri rapid, în 2022, se gândesc să nu aibă contre cu Trump şi să nu li se contrapună în primare vreun trumpist pe fotoliile pe care le vizează în swing states, state dificile şi cu rezultat improbabil. În cazul lui Ted Cruz şi Josh Hawley, reacţia era aproape obligatorie atunci când ambii vizează candidatura prezidenţială în 2024, acolo unde Donald Trump însuşi şi mai ales votanţii lui Trump sunt foarte importanţi pentru nominalizare.

Pentru Donald Trump, miza e mult mai importantă. El încearcă să măsoare, astfel, loialitatea republicanilor şi greutatea propriei influenţe în cadrul Partidului Republican. Mai mult, această măsură a votului din 6 ianuarie pentru întoarcerea alegerilor, oricât de neuzual şi periculos ar fi el în contextul contestării votului public, îi permite să realizeze dacă poate controla Partidul Republican sau măcar o aripă importantă a acestuia. Pentru Mitch McConnell şi John Tune, miza o reprezintă mai întâi eliberarea Partidului Republican de Trump iar, în subsidiar, este vorba despre bătălia pentru eticheta GOP a numelui Partidului Republican.

Dacă majoritatea respectă indicaţiile de vot private ale liderilor Senatului şi greilor partidului, atunci Partidul Republican are o şansă mare să se scuture de Donald Trump sau să abordeze relaţia dintr-o postură de forţă, după preluarea mandatului prezidenţial de către Joe Biden. Dacă nu, se pune chiar problema confiscării Partidului Republican sau fracţionării acestuia de către Donald Trump şi trumpiştii lui, iar atunci există şi o dezbatere în subsidiar asupra nevoii creării unui nou partid, lăsând deoparte extrema dreaptă trumpistă şi menţinând zona conservatoare sănătoasă, realistă, principială, care să poată reuni conservatorii moderaţi şi noii lideri ai generaţiei republicane tinere care să extindă zestrea voturilor.


FOTO Getty Images

Imagine indisponibilă

Un alt partid conservator

Pierderea etichetei de Partid Republican este o mare înfrângere pentru actuala conducere şi pentru greii partidului. Pe de altă parte, 140 de congressmani reprezintă o masă critică impunătoare în favoarea lui Trump. Adevărul este că mare parte dintre cei în cauză i se alătură cu votul nu din convingere, din îmbrăţişarea trumpismului şi a poveştilor nesubstanţiate de probe cum că Donald Trump ar fi câştigat alegerile, ci din oportunism şi de frică. O mică parte dintre cei în cauză sunt trumpişti şi susţinători ai lui Trump fără crâcnire. Totuşi nici un lider al Republicanilor nu-şi permite să ignore forţa de vot şi de mobilizare a lui Trump şi nu este confortabil ca fostul Preşedinte să-i găsească un înlocuitor sau un competitor în cadrul propriului partid pe care să-l susţină cu fonduri din abundenţă.

În cazul greilor partidului, aceştia realizează că vor pierde din această dispută majoritatea poziţiilor către democraţi, acolo unde asemenea dispute vor fi stârnite. Nu există suficienţi republicani pentru a susţine două curente sau două partide conservatoare. Pe de altă parte, varianta creării unui nou partid are valoare prin separarea apelor şi trimiterea trumpiştilor în extremă. Dar nu e simplu să renunţi la un partid vechi, istoric, tradiţional şi mai ales să recunoşti înfrângerea în faţa omului orchestră, fără veleităţi politice, Donald Trump.

Primele idei despre un nou partid au fost lansate la 23 decembrie, de către Thomas L. Friedman, care a susţinut că e nevoie de un nou start pentru conservatorii principiali. E adevărat că în Partid există o întreagă grupare Never Trump, sau grupul Lincoln Project care s-a opus din timp alegerii sau realegerii lui Donald Trump, considerat un corp străin şi periculos pentru Partidul Republican, pentru seriozitatea, morga şi trecutul său.

Astăzi, presiuni pe această direcţie, ca soluţie de ieşire şi de eliberare a Republicanilor de Trumpism, vin şi din partea fostului senator Republican de Maine şi fost secretar al Apărării, William Cohen, care a declarat joi, 31 decembrie, că este, poate, timpul pentru un nou partid, care respectă statul de drept, optează pentru un buget echilibrat şi cu oportunităţi variate, şi pledează pentru o responsabilitate fiscală diferită de cele văzute în epoca Trump. Un partid care respectă votanţii acestei ţări şi pe cei care îi votează, spre deosebire de opţiunea Trump first a Republicanilor trumpişti de astăzi. Cohen a avertizat că postura lui Donald Trump de îmblânzitor de lei în cuşcă va continua, că rămâne sau nu Preşedinte, şi că este un pericol pentru Partidul Republican. În plus, contestarea votului popular poate avea consecinţe şi costuri şi mai mari.

O altă direcţie din care vine vântul schimbării şi dezbaterile despre un nou partid este generaţia Z, cei născuţi după 1996, între 18 şi 24 de ani, reprezentând 10% din populaţia curentă şi a viitorului Americii, care au votat, în proporţie de doar 31% faţă de 37% acum 4 ani, cu Republicanii. Aceştia îşi doresc noi direcţii de dezvoltare a politicilor care să nu fie controversate şi să îndepărteze votanţi, din contra. Este vorba despre politicile de toleranţă faţă de LGBTQ şi politicile de mediu, cel puţin, urmând ca politicile tradiţionale vizând armele de foc să intre în planul doi făcând loc, mai degrabă, unei politici şi înclinaţii spre inclusivitate care poate fi mai avantajoasă în viitor pentru noile generaţii. Ei sunt nemulţumiţi şi de imaginea proastă pe care o are conservatorismul ca ideologie în percepţia publică americană, mai ales a americanilor cu instrucţie. Că reuşesc sau nu, perspectiva unui nou partid sau a unei rupturi trumpiste poate distruge şi rupe Partidul Republican şi poate limita şansele sale de a performa în viitoarele runde de alegeri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite