Trump şi-a anulat vizita în Polonia pentru a monitoriza uraganul Dorian, care se apropie de Florida

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi anularea vizitei sale în Polonia, delegându-i vice-preşedintelui Mike Pence această sarcină, el motivând gestionarea uraganului Dorian aşteptat a lovi Florida zilele următoare, relatează CNN.

„Am decis să-l trimit pe vicepreşedintele nostru Mike Pence în locul meu în Polonia pentru a rămâne aici şi a mă asigura că toate resursele federale vor fi alocate gestionarii furtunilor”, a spus Trump.

„Este foarte important pentru mine să fiu aici. Pare că această furtuna va fi una cu adevărat uriaşă”, a spus el.

Trump urma să viziteze Polonia pentru a marca 80 de ani de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Trump i-a sunat pe oficialii polonezi cu puţin timp înainte de a anunţa anularea vizitei ce urma să aibă loc în acest week-end, au declarat oficiali ai Casei Albe. Trump a spus la un eveniment de la Rose Garden că a vorbit cu preşedintele polonez Andrzej Duda la telefon şi i-a transmis urări călduroase.

Uraganul este aşteptat să lovească Florida luni. Locurile unde uraganul Dorian ar putea lovi se află pe o arie cuprinsă între Cheile Floridei şi sud-estul Georgiei. Iniţial, prognoza arăta că uraganul Dorian va lovi puternic Puerto Rico, dar acesta a lovit Insulele Virgine britanice şi Insulele Virgine americane. Insula americană a fost devastată de curând de uraganul Maria, 3000 de oameni pierzându-şi viaţa. 

Meteorologii au reclasificat uraganul de la unul de cateogorie 3 la unul de categorie 4. Vântul ar urma să atingă 113 kilometri pe oră în anumite regiuni din Florida, după cum au avertizat joi reprezentanţii Administraţiei Naţionale pentru Oceane şi Atmosferă (NOAA) din Statele Unite, potrivit Hotnews

Autorităţile din Florida i-au îndemnat pe oameni să facă provizii de apă, alimente şi medicamente pentru şapte zile, astfel că rafturile magazinelor de pe coasta Atlanticului se golesc rapid. De asemenea rezidenţii stau la cozi pentru a cumpăra combustibil.

Este a doua vizită în Europa anulată de Trump după cea din Danemarca, în urma declaraţiilor premierului danez Mette Frederiksen că interesul cumpărării Groenlandei este unul „absurd”.

I

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite