Trump propune schimbări majore pentru sistemul de imigrare în SUA. Cine vor fi cei mai afectaţi.

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Trump a subliniat recent nevoia implementării unui nou sistem de imigrare în SUA, bazat pe puncte şi pe merit, denumit „Build America Visa“.

Una dintre modificările principale propuse este limitarea Green Cardurilor acordate în baza de reîntregire familie şi a loteriei vizelor şi înlocuirea acestora cu viza „Build America“. Aceasta va fi acordată conform unor criterii bine definite, precum vârsta aplicantului, nivelul de educaţie, potenţialul de angajare, idei de business şi capacitatea de creare a locurilor de muncă, precum şi cunoaşterea limbii engleze. Scopul implementării acestui sistem este creşterea numărului de Green Carduri acordate în baza nivelului de calificare (merit) de la de la 12%, cât este în prezent, până la 57%.

Nouă formula de imigrare propusă de Trump este bazată pe un sistem de puncte care se vor aloca în funcţie de criteriile enumerate anterior.

Ultima modificare majoră a legii imigrării a avut loc în anul 1990, când „Immigration Act“ a venit cu următoarele schimbări: stabilirea unui număr fix de green carduri pe baza ofertelor de muncă (140.000) şi a unui număr de vize limitat pe ţara, precum şi a celor 65.000 de vize H-1B anuale.

Potrivit Departamentului de Stat al SUA, 4 milioane de oameni se afla în prezent pe lista de aşteptare pentru procesarea actelor în vederea obţinerii Green Cardului. Dintre aceştia, aproximativ 2,2 milioane aparţin categoriei fraţi şi surori ai cetăţenilor americani, 950.000 sunt copii peste 21 de ani ai cetăţenilor americani şi 470.000 sunt soţii/soţiile şi copiii sub 21 de ani sau copiii adulţi necăsătoriţi ai rezidenţilor permanenţi SUA.

Toate aceste categorii de imigranţi vor fi eliminate, chiar dacă se afla în aşteptarea procesării documentelor, dacă propunerea lui Trump va fi aprobată. Pentru a reaplica, aceste categorii vor fi nevoite să reia procesul de solicitare a vizelor de imigrant, cu respectarea noilor criterii de eligibilitate bazate pe puncte.

Pentru România au fost eliberate în anul fiscal 2018 un număr de 879 de vize de imigrant, dintre care 60 pentru muncă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite