Trump a promulgat rezoluţia care condamnă supremaţia albilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump a promulgat joi rezoluţia în care Congresul condamnă supremaţia albilor, un act votat după violenţele de la Charlottesville şi pe fondul unui discurs ambiguu al preşedintelui american în legătură cu incidentele produse în acest oraş universitar.

Textul „respinge naţionaliştii albi, supramaţia albilor, Ku Klux Klan, neonaziştii şi alte grupări care răspândesc ura“, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Rezoluţia a fost adoptată în cursul acestei săptămâni în unanimitate în Congres, iniţial de către Senat luni, apoi de către Camera Reprezentanţilor marţi.

Trump a dat asigurări într-un mesaj pe Twitter că este „bucuros“ că a semnat acest text, care a fost redactat în scopul condamnării violenţelor de Charlottesville dintre adepţi ai supremaţiei albilor şi manifestanţi antirasism. O militantă antirasism a fost ucisă, iar alte 19 persoane rănite în incidentele din acest oraş universitar din Virginia.

Preşedintele american a fost puternic criticat pentru reacţiile oferite pe marginea acestui caz. El a declarat că ambele părţi sunt vinovate de violenţele de la Charlottesville, stârnind stupoare inclusiv în tabăra republicană, care l-a propulsat la Casa Albă.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite