Trump se pregăteşte să înfrunte China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Trump ar putea să anunţe noi sancţiuni comerciale împotriva Chinei după ce oficialii americani au constatat că Beijingul nu şi-a respectat angajamentele asumate la intrarea în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

La sfârşitul lunii ianuarie, preşedintele Trump trebuie să răspundă la o solicitare din partea unor firme americane, care vor tarife şi cote de import impuse panourilor solare din China şi maşinilor de spălat, fabricate în China şi în alte state asiatice. Responsabili americani din Departamentul Comerţului au stabilit în ambele cazuri că producatori americani au fost afectaţi de practici comerciale inechitabile şi solicită impunerea de bariere comerciale.

Trump poate dispune limite la investiţiile chineze în SUA şi ridicarea unilaterală a tuturor tarifelor, ceea ce ar reprezenta o violare a regulilor Organizaţiei Comerciale Mondiale, în aşteptarea rezultelor unei anchete care vizează încălcări de către China ale drepturilor la proprietate intelectuală, scrie europa liberă.

O altă investigaţie vizează impactul asupra securităţii naţionale a creşterii importurilor de oţel şi aluminiu din China.

Scott Kennedy, expert la Centrul pentru Studii Strategice şi Internationale crede că administraţia Trump încearcă să produca un efect cumulat şoc, prin aceste acţiuni.

Într-o recentă discuţie cu firme din Consiliul de Afaceri China-Statele Unite, negociatorul şef american Robert Lightizer a spus că practicile comerciale ale Beijinului nu pot fi rezolvate doar prin noi convorbiri, parând indiferent la posibilitatea prăbuşirii uneia dintre cele mai largi relaţii comerciale în valoare de 600 de miliarde dolari, anual.

Nu este încă clar cât de amplă ar putea fi acţiunea administraţiei, până acum promisiunea de campanie a lui Trump de a opri invadarea SUA cu mărfuri ieftine din China nu a fost materializată. În timpul vizitei sale la Beijin, luna trecută, preşedintele SUA a reproşat predecesorilor săi şi nu Beijinului, deficitul comercial.

În ciuda retoricii de până acum, deficitul a crescut în primul an al administraţiei Trump. Observatorii apreciază că preşedintele a vorbit mult, dar nu a făcut mare lucru în acest domeniu. Dar există semnale că această situaţie s-ar putea schimba.

Oficialităţi ale administratiei consideră că China nu şi-a respectat angajamentele asumate la intrarea în Organizaţia Comercială Mondială. Liberalizarea pieţei a fost încetinită şi pe alocuri pusă în revers. Firmele de stat chineze sunt subvenţionate şi avantajate pe pieţe. Situaţia protecţiei proprietăţii intelectuale nu s-a îmbunătăţit. Dacă SUA iau măsuri împotriva Chinei, aceasta va riposta probabil şi consecintele pot fi vaste, susţine  sursa citată.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite