Trump: Organizaţia Mondială a Sănătăţii „chiar a dat-o în bară” în privinţa coronavirusului

Trump: Organizaţia Mondială a Sănătăţii „chiar a dat-o în bară” în privinţa coronavirusului

Donald Trump FOTO Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a criticat dur, marţi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), acuzând faptul că s-a ocupat mai mult de China şi că a dat sfaturi „greşite” în timpul crizei de coronavirus, a scris Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

„OMS chiar a dat-o în bară. Dintr-un anumit motiv; o organizaţie finanţată în mare parte de SUA a fost totuşi foarte mult de partea Chinei. Vom analiza asta mai bine. Din fericire, am respins din timp sfatul lor de a păstra deschise frontierele cu China. De ce ne-au făcut o astfel de recomandare greşită?", a scris Trump pe Twitter. 

OMS nu a comentat informaţia la solicitarea Reuters. 

La 31 ianuarie, OMS a sfătuit ţările să păstreze deschise graniţele în ciuda epidemiei, precizând că fiecare stat are dreptul de a lua măsuri pentru protejarea propriilor cetăţeni. În aceeaşi zi, administraţia de la Casa Albă a blocat călătoriile dinspre China. 

Oficiali americani au criticat OMS pentru deciziile luate în timpul pandemiei, susţinând că au fost bazate pe date eronate furnizate de Beijing. 

Săptămâna trecută, senatorul republican Marco Rubio a cerut demisia directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, spunând că „a permis Beijingului să folosească organizaţia pentru a induce în eroare comunitatea internaţională".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: