Trump nu vrea să asculte înregistrarea „oribilă” a asasinării lui Khashoggi

Trump nu vrea să asculte înregistrarea „oribilă” a asasinării lui Khashoggi

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump afirmă că deţine înregistrarea uciderii lui Jamal Khashoggi în consulatul saudit de la Istanbul, la începutul lui octombrie, dar că nu doreşte să o asculte, pentru că are un conţinut ”foarte violent”, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Locatarul Casei Albe a refuzat din nou să se pronunţe asupra unei eventuale responsabilităţi în acest asasinat a prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman, în vârstă de 33 de ani, insistând asupra dezminţirilor acestuia.

El a dat asigurări în California, sâmbătă, că un ”raport complet” asupra acestui dosar îi va fi remis în zilele următoare.

”Avem înregistrarea, nu vreau să o ascult (...), pentru că este o înregistrare a suferinţei”, a declarat el într-un interviu acordat Fox News, difuzat duminică.

”Am fost integral informat, nu există vreun motiv să o ascult”, a continuat el. ”Ştiu exact ceea ce s-a petrecut (...), a fost foarte violent, foarte brutal şi oribil”.

Refugiat în Statele Unite după ce căzut în dizgraţia Riadului, Jamal Khashoggi a fost ucis la 2 octombrie de agenţi saudiţi, în consulatl ţării sale la Istanbul. Acest scandal cu un răsunet mondial a pătat considerabil imaginea regatului sunnit, un aliat istoric al Washingtonului şi primul exportator mondial de petrol.

Arabia Saudită şi-a schimbat, în mai multe rânduri, versiunea oficială cu privire la ceea ce i s-a întâmplat jurnalistului dup ce intrat pe uşa consulatului.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat, la mijlocul lui noiembrie, că a împărtăţit, împreună cu Riadul, Washingtonul, Parisul şi Berlinul înregistrări realizate în consulat în momentul crimei.

Erdogan a declarat în mai multe rânduri că ordinul de ucidere a lui Khashoggi a fost dat ”la cele mai înainte niveluri ale statului” saudit. El a îndepărtat responsabilitatea regelui Salman, însă presa şi oficiali turci anonimi l-au incriminat pe fiul regelui, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit ”MBS”.

”MBS V-A MINŢIT?”

Potrivit ziarelor Washington Post (WP) şi New York Times (NYT), CIA a conchis că "MBS" a ordonat asasinarea lui Khashoggi. Departamentul de Stat a dat asigurări sâmbătă că Statele Unite nu au ajuns, în acest stadiu, la vreo ”concluzie definitivă” cu privire la responsabilităţile în această crimă.

Prinţul, care contestă orice implicare, ”v-a minţit?”, l-a întrebat jurnalisul de la Fox News pe preşedintele Statelor Unite.

”Nu ştiu. Cine poate şti cu adevărat?”, i-a răspuns Trump.

”El mi-a spus că nu are nimic a face cu asta. Mi-a spus-o poate de cinci ori, cu diverse ocazii, inclusiv acum câteva zile”, a adăugat el.

Amintind că Statele Unite au anunţat sancţiuni fiannciare ţintite vizând responsabili saudiţi, el a insistat de asemenea îndelung asupra faptului că Arabia Saudită este un aliat preţios.

”Eu vreau să rămân cu un aliat care, în numeroase privinţe, a fost excelent”, a declarat preşedinele american.

”Ei sunt un aliat cu adevărat spectaculos în privinţa locurilor de muncă şi dezvoltării economice”, a subliniat Trump sâmbătă. ”Eu sunt preşedinte, trebuie să iau multe elemente în calcul”.

Pentru a ajunge la concluziile respective, scrie WP, CIA s-a sprijinit pe un apel telefonic între Jamal Khashoggi şi fratele puternicului prinţ moştenitor, ambasadorul saudit în Statele Unite.

Potrivit cotidianului, ambasadorul Khalid bin Salman l-a sfătuit pe jurnalist să se ducă la consulatul saudit la Istanbul, dându-i asigurări că nu i se va întâmpla nimic.

Washington Post, cu care colabora Khashoggi, adaugă că ambasadorul Khalid bin Salman l-a sunat pe Khashoggi la cererea fratelui său, prinţul moştenitor.

Khalid bin Salman a respins rapid, cu fermitate, acest acuzaţii.

”Aceasta este o acuzaţie gravă, care nu ar trebui să fie lăsată la nivelul unor surse anonime”, a scris el pe Twitter, dând asigurări că nu a discutat niciodată despre o călătorie în Turcia cu jurnalistul.

citeste totul despre: