Trump nu intenţionează să reorganizeze serviciile de informaţii, afirmă Spicer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO Getty Images
Donald Trump FOTO Getty Images

Un purtător de cuvânt al lui Donald Trump a dezminţit joi că viitorul preşedinte american ar avea în vedere să reorganizeze serviciile de informaţii, respingând un articol publicat de ziarul Wall Street Journal (WSJ), relatează AFP.

Cotidianul a scris că Trump doreşte să restrictureze Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) şi să reducă puterile Biroului directorului serviciilor naţionale de informaţii (ODNI), care coordonează cele 17 agenţii americane de informaţii.

”Aceste informaţii sunt false”, a declarat Sean Spicer, un purtător de cuvânt al lui Trump, într-o conferinţă de presă telefonică.

”Ideea unei restructurări a infrastructurii comunităţii de informaţii nu este adevărată.Ea este 100% falsă”, a subliniat el.

”Toate activităţile tranziţiei au scopul culegerii de informaţii, iar orice discuţie este provizorie”, a spus Spicer, citat de reuters.

Relaţiile dintre viitoarea putere şi serviciile de informaţii cunosc suişuri şi coborâşuri, după ce Washingtonul a acuzat în mod oficial Moscova că a comis atacuri cibernetice asupra Partidului Democrat şi fostei rivale a lui Trump, Hillary Clinton, în campania electorală.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite