Trump are o nouă ţintă, premierul Suediei: Sunt „foarte dezamăgit“. De ce s-a supărat preşedintele american şi ce răspuns a primit

Trump are o nouă ţintă, premierul Suediei: Sunt „foarte dezamăgit“. De ce s-a supărat preşedintele american şi ce răspuns a primit

Donald Trump FOTO Arhivă

Preşedintele american Donald Trump s-a arătat „foarte dezamăgit“ că prim-ministrul suedez nu l-a eliberat pe rapperul A$AP Rocky, reţinut sub acuzaţia de agresiune, iar autorităţile din ţara scandinavă au reiterat vineri că justiţia este independentă de politică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trump a scris joi pe Twitter: „Foarte dezamăgit de prim-ministrul Stefan Lofven pentru că nu a fost capabil să acţioneze. Am urmărit casetele cu A$AP Rocky, iar el era urmărit şi hărţuit de scandalagii. Daţi-i lui A$AP Rocky libertatea. Trataţi americanii corect!“.

„Facem atât de multe pentru Suedia, dar se pare că nu funcţionează şi invers. Suedia ar trebui să se concentreze pe adevărata ei problemă cu criminalitatea #FreeRocky“, a mai scris el.

În replică, vineri, autorităţile suedeze au respins criticile lui Trump, spunând că justiţia este independentă.

Un purtător de cuvânt al guvernului a transmis că guvernul nu se va implica în caz. „Suedia şi prim-ministrul Stefan Lofven au fost foarte clari în dialogul cu Casa Albă şi cu preşedintele american că, în Suedia, toţi sunt egali în faţa legii şi că guvenul nu poate interveni în procedurile legale“, citează Reuters.

Rapperul american A$AP Rocky, pentru care preşedintele Donald Trump spunea în urmă cu câteva zile că este pregătit să garanteze personal, a fost pus, joi, sub acuzare.

În vârstă de 30 de ani, rapperul, modelul şi producătorul muzical, pe numele real Rakim Mayers, susţine că este nevinovat. Dacă va fi găsit vinovat, riscă pedeapsa cu 2 ani de închisoare.

Rapperul, cunoscut pentru piesa „Praise the Lord“, se afla în Stockholm pentru a cânta la festivalul Smash. Detenţia a dus la anularea celorlalte concerte programate în Europa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările