Trump: Noile sancţiuni ONU sunt un pas mic, „nimic“ pe lângă ce va trebui făcut în cazul Coreei de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că cea mai recentă rundă de sancţiuni ONU vizând Coreea de Nord reprezintă numai un pas mic, “nimic” pe lângă ce va trebui făcut în cazul programului nuclear al ţării, relatează Reuters.

Trump le-a spus reporterilor, la începutul unei reuniuni cu premierul Malaysian Najib Razak, că este mulţumit că Malaysia nu mai face afaceri c Phenianul, adăugând că a discutat votul de la ONU cu secretarul de Stat Rex Tillerson.

“Credem că este numai încă un pas foarte mic, nu mare lucru (…). Nu ştiu dacă are vreun impact, dar este, cu siguranţă, drăguţ să obţii un vot 15 la zero”, a declarat el.

“Însă aceste sancţiuni nu sunt nimic pe lângă ce va trebui să se întâmple în cele din urmă”, a subliniat liderul de la Casa Albă, fără a face alte precizări.

Trump a promis să nu permită Coreei de Nord să obţină o rachetă nucleară capabilă să lovească SUA.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni, în unanimitate şi la iniţiativa Statelor Unite, o nouă serie de sancţiuni impuse Coreei de Nord, care interzic exporturile de textile şi reduc aprovizionările acestei ţări izolate cu petrol şi gaz.

Această a opta serie de măsuri - susţinută de China şi Rusia, cele mai apropiate susţinătoare ale Coreei de Nord - vizează să pedepsească regimul din cauza testului nuclear pe care l-a efectuat la 3 septembrie.

Prin sancţiunile sale, de fiecare dată mai dure, ONU vrea să determine Phenianul să-şi negocieze programele de înarmare nucleară şi convenţională, considerate o ameninţare la adresa stabilităţii lumii.

Coreea de Nord a calificat drept “scelerate” noile sancţiuni şi a ameninţat din nou Washingtonul, cu o “durere cum nu a mai simţit în istoria sa”.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite