Trump, tot mai aproape să se împace cu soarta. „Voi părăsi Casa Albă dacă aşa va vota Colegiul Electoral”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump, FOTO EPA-EFE
Donald Trump, FOTO EPA-EFE

Donald Trump a declarat că va părăsi Casa Albă dacă voturile Colegiului Electoral al Statelor Unite vor fi în favoarea lui Joe Biden atunci când va fi realizată acreditarea oficială a acestora. Această declaraţie este pasul cel mai apropiat de o recunoaştere a înfrângerii făcut de preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, în ciuda faptului că acesta susţine în continuare că alegerile au fost fraudate.

Întrebat la o conferinţă de presă dacă va părăsi Casa Albă în momentul în care rezultatele oficiale finale îl vor arăta pe Joe Biden câştigător, Trump a declarat: „Cu siguranţă că o voi face şi voi ştiţi asta”. Semnele împăcării cu realitatea s-au oprit, însă, aici, preşedintele încă în exerciţiu al Statelor Unite adăugând, reluându-şi teoria despre fraudarea alegerilor, că „dacă va câştigă (n. red. - Joe Biden), atunci s-a făcut o greşeală”, relatează Reuters.

Trump a continuat să explice că va fi foarte greu să-şi recunoască înfrângerea şi a refuzat să spună dacă va fi prezent la ceremonia de inaugurare a lui Joe Biden care va avea loc pe 20 ianuarie. „A fost un scrutin măsluit la cel mai înalt nivel”, a insistat Trump.

Întâlnirea electorilor va avea loc pe 14 decembrie, electorii nominalizaţi ai fiecărui stat federal urmând să voteze cu câştigătorul alegerilor în statul respectiv. Congresul va număra apoi voturile acestora pe 6 ianuarie.

Până acum, Donald Trump nu doar că nu şi-a recunoscut înfrângerea, dar s-a angajat într-o amplă campanie de contestarea a rezultatului alegerilor prezidenţiale, susţinând fără nicio dovadă palpabilă că scrutinul a fost fraudat şi instruindu-şi echipa de avocaţi să atace rezultatele în mai multe state cheie, precum Pennsylvania, Georgia şi Michigan.

Joe Biden a câştigat, însă, alegerile prezidenţiale cu 306 de voturi în Colegiul Electoral - multe peste cele 270 necesare pentru a ajunge preşedinte, în timp ce Donald Trump a obţinut doar 232.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite