Trump l-a nominalizat pe conservatorul Brett Bavannaugh la Curtea Supremă

Trump l-a nominalizat pe conservatorul Brett Bavannaugh la Curtea Supremă

Brett Kavanaugh FOTO Getty Images

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat luni că l-a nominalizat pe judecătorul conservator Brett Kavanaugh pentru Curtea Supremă. Acesta din urmă a mai trecut printr-o bătălie de confirmare a Senatului şi a ajutat la anchetarea fostului preşedinte american Bill Clinton, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceasta este ce-a de-a doua numire importantă a unui oficial în cel mai înalt organism judiciar de când Trump a devenit preşedinte, încercând astfel să consolideze controlul conservatorilor al instanţei pentru următorii ani.

Kavanaugh se află acum într-o luptă strânsă pentru confirmarea în Senat, în contextul în care colegii republicani ai preşedintelui deţin o majoritate pe muchie de cuţit. Dacă va fi confirmat, Kavanaugh îl va înlocui pe conservatorul Anthony Kennedy, care şi-a anunţat pensionarea pe 27 iunie, având 81 de ani.

„De-a lungul cercurilor judiciare el este considerat a fi un judecător al judecătorilor, un adevărat lider de gândire printre colegii săi”, a declarat Trump într-un discurs la Casa Albă.

„Este un jurist genial, cu o stiitură clară şi eficientă, considerat universal ca una dintre cele mai fine şi mai clare minţi în domeniul legal ale timpului nostru. Şi la fel ca şi judecătorul Gorsuch (n.red.: numit la Curte tot de către Trump anul trecut), el a excelat aca funcţionar legal pentru justiţia Kennedy”, a adăugat preşedintele, motivând că acesta merită o confirmare rapidă.

Teoretic, Kavanaugh ar putea servi în instanţă timp de zeci de ani. Ceilalţi candidaţi ai lui Trump pentru post au fost alţi judecători federali, printre care Thomas Hardiman, Raymond Kathledge şi Amy Coney Barrett.

„Filozofia mea juridică este simpă: un judecător trebuie să fie independent şi trebuie să interpreteze legea, nu să facă legea. Un judecător trebuie să interpreteze doar după cum este scris. Un judecător trebuie să interpreteze Constituţia aşa cum este scrisă, informată de istorie, tradiţie şi precedente”, a declarat Kavanaugh în timpul ceremoniei în care a mai subliniat şi legătura sa cu familia şi credinţa sa romano-catolică.

Kavanaugh a servit ca ofiţer senior la Casa Albă sub fostul preşedinte republican, George W. Bush, înainte ca acesta din urmă să îl numească la curtea de apel în 2003. Totuşi, o parte dintre democraţi l-au acuzat de partizanat excesiv, ducând ca numirea oficială a Senatului să fie confirmată după mai mulţi ani.

Republicanii deţin teoretic o majoritate de 51-49 în Senat. Totuşi, deoarece senatorul John McCain se află în Arizona, unde seluptă cu cancerul, republicanii pot acumula doar 50 de voturi. Datorită majorităţii la diferenţă de un singur vot, democraţii, în cazul unei dezertări de la republicani, pot bloca confirmarea candidatului lui Trump.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: