Trump îngenunchează China aducând-o, spăşită şi ruşinată, în genunchi la negocieri

Războiul comercial dintre SUA şi China nu mai e o glumă. Intrarea în criză economică globală în următoarele 12 luni e o realitate, cu sau fără bătălia tarifelor şi spirala creşterii taxelor pentru produsele chineze aduse în SUA.

Dar va exploda exact în campania electorală prezidenţială pentru al doilea mandat Trump. Totuşi, preşedintele speră ca această perspectivă să fie contrabalansată de reaşezarea Chinei la locul său în eşafodajul global, cu precădere în ierarhia economică globală pe care tot ameninţa să o răstoarne.

Fără chinezisme pe piaţa americană

Într-adevăr, marea problemă lansată de către actualul preşedinte republican în campania electorală precedentă a fost preluarea producţiei industriale şi celei manufacturiere de către China, pe seama costurilor mici ale forţei de muncă. Efectul a fost pierderea locurilor de muncă în Occident şi dependenţa, pe acest segment, de China inclusiv a Statelor Unite.

Acestei componente i se adaugă cea de înalte tehnologii furate prin hacking de către China, nerespectarea drepturilor de autor, producerea unor imitaţii, copii şi fake-uri de produse originale şi inundarea pieţei cu asemenea „chinezisme“ în locul mărcilor originare. În plus, spionajul prin giganţii telecomunicaţilor şi dominaţia globală pregătită prin firmele sale în spaţiul comunicaţilor 5G încheie lista temelor majore de divergenţă şi competiţie neloială între China şi restul lumii.

Mai adăugăm la întreaga panoplie dezechilibrarea balanţei comerciale şi de plăţi între SUA şi China, în fapt între China şi orice stat. Alături de Germania, China e cel mai mare exportator al lumii, ceea ce o face dependentă de pieţele cucerite, multe din ele prin dumping şi preţuri sub limitele valori de producţie sau prin coruperea liderilor care preferă miza chineză pentru a canaliza statele pe care le conduc în dependenţă totală de China.

FOTO Shutterstock

Episodul 3 al escaladării taxelor de import între SUA şi China

America lui Trump a trecut acum la decuplarea forţată şi agresivă a acestor dependenţe impunând condiţia cu noi sau împotriva noastră (adică cu China). Rezultatul este extrem de costisitor. Duminică, 1 septembrie au intrat în vigoare noile tarife care schimbă dramatic regulile comerciale între China şi SUA, pe fondul absenţei unui compromis şi a lansării Chinei într-o escaladare a tarifelor, o bătălie pe care nu are cum să o câştige, chiar dacă adânceşte lumea într-o criză economică extrem de puternică şi profundă.

Taxele şi tarifele americane au crescut la un nivel fără precedent din anii 60, după o nouă creştere cu 15% la produse „Made in China“ precum alimente, produse de loan şi alte câteva mii de produse. Practic taxele au crescut de la 3,1% la preluarea mandatului de către Donald Trump la 21,2% în prezent ca medie.

China a răspuns crescând tarife şi întărind sau ridicând noi bariere pentru companiile şi produsele americane sau prin defavorizarea acestora în favoarea companiilor din alte ţări. În prima jumătate a anului, China a ajuns pe locul 3 la exporturi în SUA după Maxic şi Canada, de pe prima poziţie deţinută autoritar. Companiile americane îşi limitează expunerea pe China şi-şi mută producţia în alte state, precum Vietnam, evitând taxe de 30%. Mai mult, ameninţarea cu utilizarea de către Preşedintele Trump a puterilor executive pentru a ordona firmelor americane să repatrieze producţia din China a avut un impact major deja.

Reechilibrarea balanţei comerciale convenită a fost denunţată de China

China nu a respectat înţelegerile anterioare de a creşte importul de produse americane, mai ales produse alimentare, şi de a bloca transferul ilegal de tehnologii, de unde actuala explozie fără sfârşit şi fără termene, impredictibilă şi fără precedent. China a devenit un adevărat duşman al SUA, împins în poziţia consolidată de a doua economie a lumii – fără şansa de a mai concura cu SUA pentru primul loc – în timp ce prăbuşirea economică e menită să taie ambiţiile Chinei şi la nivel strategic, şi pe dimensiunea militară.

Pe de altă parte, Donald Trump nu caută confruntarea, deşi actuala situaţie are rolul unui război major, care ucide definitiv ambiţiile şi dorinţele Beijingului de dominaţie a lumii pe seama unei dominaţii comerciale şi economice globale care nu a mai avut loc. Preşedintele Trump reuşeşte să îngenuncheze China, dacă jocul merge până la final, fără a recurge la instrumentul militar. Situaţia comercială e suficientă pentru a bloca opţiunile şi a aduce Beijingul, spăşit şi ruşinat, în genunchi la negocieri.

Concesiile Chinei sunt obligatorii în acest moment indiferent de declanşarea accelerată şi imediată a crizei economice globale sau de intrarea Americii în recesiune. Preşedintele Xi e aşteptat să clipească, şi cu cât o face mai repede, cu atât salvează mai mult din ce urmează să piardă China, un stat care se va trezi, după confruntare şi după criza economică globală, cu o economie profund restructurată şi mult restrânsă ca dimensiune, mai înclinată spre piaţa proprie şi mai domoală în a încorda muşchii geopolitici.

La acest demers aşezat deja pe liniile confruntării globale se adaugă măsuri luate de către Departamentul Comerţului care introduce formule de control a exporturilor mai drastice pe tehnologii sensibile, în primul rând în SUA dar şi în Europa şi întreaga lume. Iar afacerile americane sunt forţate să se repatrieze sau să se mute din China printr-un set de noi măsuri creative care să evite controversatul Ordin Executiv al lui Trump de repatriere a afacerilor din motiv de securitate.

Bomba nucleară în războiul comercial: decuplarea completă a lanţurilor de furniture globale între SUA şi China

China a introdus, de duminică, taxe de 33% la soia faţă de 3% la produsul provenit din Brazilia sau Argentina, iar la automobilele şi componentele auto taxele cresc la 42,6% faţă de 12,6% produsele similare din Germania şi Japonia. Pe acest fond, până la mişcările de duminică, importurile din China au scăzut în SUA cu 12% în primele 6 luni ale anului, iar exporturile în China au scăzut cu 19%. Creşterile exporturilor în compensare ale Chinei pe terţe pieţe sunt mult inferioare pierderilor cu SUA.

Dar instrumentul cel mai de impact este decuplarea totală a economiilor între cele care fac afaceri cu SUA şi cele care fac afaceri cu China. Elaborarea unor linii roşii a ceea ce se poate exporta şi importa şi ce nu, extinderea sancţiunilor şi interdicţiilor de reexport americane spre China vizând alte terţe produse ce au componente americane pot duce, cu adevărat, războiul comercial la o etapă superioară ce poate genera inclusiv o segregare globală pe linii comerciale.

Dar chiar şi cu varianta soft a abordării, impactul se anunţă catastrofal în ceea ce priveşte China şi cu costuri suficient de mari de relocare şi în privinţa SUA, la care se adaugă posibila penurie de produse din cele importate din China sau creşteri de preţuri pe pieţele unde competiţia chineză dispare sau nu mai este sustenabilă financiar. După criza economică globală şi reaşezarea forţată, vom vedea cât s-au contractat economia chineză şi cea americană, dar şi celelalte economii ale lumii, şi ce tablou al administrării globalizării avem în noua conjunctură marcată de fenomenul decuplării pieţelor ostile şi de dumping ale lumii, conectate la Beijing.