Trump: Germania „a făcut avere” de pe urma trupelor SUA, dar plăteşte miliarde de dolari Rusiei

Trump: Germania „a făcut avere” de pe urma trupelor SUA, dar plăteşte miliarde de dolari Rusiei

Preţedintele SUA. Donald Trump

Berlinul "a făcut avere" de pe urma trupelor americane, a afirmat miercuri preşedintele SUA, Donald Trump, afirmând că Statele Unite apără Germania de Rusia, deşi Moscova beneficiază de miliarde de dolari din contractele energetice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Germania "a făcut avere de pe urma trupelor americane. După cum ştiţi, germanii au construit oraşe în jurul bazelor militare americane", a declarat Donald Trump într-un interviu acordat postului Fox News.
 
Liderul de la Casa Albă a reiterat acuzaţia că Germania este "restantă" la bugetul Alianţei Nord-Atlantice, cerând Berlinului să îşi achite datoriile.
 
Preşedintele SUA a criticat din nou proiectul gazoductului Nord Stream 2, care va face legătura între Rusia şi Germania prin Marea Baltică. "Trebuie să apărăm Germania de Rusia, este în regulă, dar Germania plăteşte Rusiei miliarde de dolari pentru energie", a acuzat Donald Trump.
 
Statele Unite susţin că vor reducerea dependenţei Europei de resursele energetice ruse. Moscova acuză Wahingtonul că vrea să vândă gaze în Europa. Uniunea Europeană a denunţat presiunile SUA.
 
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat recent că armata americană va diminua numărul militarilor din Germania. Secretarul Apărării, Mark Esper, a declarat săptămâna trecută că vor fi retraşi 11.900 de militari americani. Dintre aceştia, 6.400 vor reveni în Statele Unite, iar restul vor fi mutaţi în alte ţări membre NATO - Italia, Belgia, Polonia şi ţările baltice. În Germania vor rămâne 24.000 de militari americani. Statele Unite au anunţat deja suplimentarea cu 1.000 de militari a efectivelor americane din Polonia.
 
Donald Trump a criticat în mai multe rânduri state europene, în principal Franţa şi Germania, pentru contribuţiile bugetare insuficiente la bugetul NATO.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările