Trump, după atacul din Texas: „SUA ar trebui să finanţeze şcoli sigure înaintea ajutorului oferit Ucrainei”. Republicanul îndeamnă la „înarmarea cetăţenilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA EFE
FOTO EPA EFE

Fostul preşedinte american Donald Trump susţine că SUA ar trebui să acorde prioritate finanţării şcolilor, pentru a-şi consolida securitatea, în faţa ajutorului acordat Ucrainei, în contextul în care 19 elevi au fost ucişi recent într-o şcoală din Texas, relatează BBC. Trump a îndemnat la „înarmarea cetăţenilor” pentru a lupta împotriva „răului din societate”.

„Existenţa răului este motivul pentru care trebuie înarmaţi cetăţenii care respectă legea”, a transmis Donald Trump, fostul preşedinte republican, vineri, în cadrul Convenţiei National Rifle Association (NRA), cel mai important lobby american al armelor de foc, în Texas. 

„Singura modalitate de a opri un tip rău cu o armă este un tip bun cu o armă”, a mai punctat Trump, fiind de altfel o expresie des întâlnită printre susţinătorii pro-arme, care insistă că sunt necesare mai multe arme, nu mai puţine, pentru a combate violenţa armată în America.

Potrivit publicaţiei citate, Donald Trump l-a acuzat pe succesorul său democrat Joe Biden de exploarea politică a „lacrimilor familiilor” îndoliate, într-o încercare de a impune adoptarea unor legi privind armele de foc. Conservatorii se opun limitării numărului armelor de foc argumentând că este mai bine să fie tratate problemele de sănătate mintală din SUA, un subiect asupra căruia Trump a insistat în cadrul convenţiei, precizând că atacatorul şcolii din Texas era un „lunatic scăpat de sub control”.

Totodată, fostul preşedinte american a mai precizat că dacă SUA pot trimite miliarde în Ucraina, „ar trebui să putem face tot ce este necesar pentru a ne menţine copiii în siguranţă acasă”, a spus Trump. De alfel, fostul preşedinte republican şi-a început discursul citind numele victimelor împuşcăturilor din Uvalde, Texas. 

„Am cheltuit trilioane în Irak şi Afganistan şi nu am primit nimic pentru asta”, a continuat Trump în discursul de vineri, stârnind aplauze puternice din partea publicului, potrivit BBC. „Înainte de a construi o naţiune în restul lumii, ar trebui să construim şcoli sigure pentru copiii din propria noastră naţiune”, a mai spus acesta.

La începutul acestei luni, Congresul SUA a votat sprijinirea Ucrainei cu ajutor militar de aproximativ 40 de miliarde de dolari. În total, parlamentarii americani au trimis aproximativ 54 de miliarde de dolari în Ucraina de când Rusia a invadat în februarie.

Trump vrea fortificarea şcolilor

Fostul preşedinte a îndemnat la o consolidare a securităţii în şcolile americane şi a propus o „revizuire de sus în jos” a siguranţei în şcoli, care ar presupune puncte unice de intrare în instituţiile de învăţământ, fortificate, inclusiv detectoare de metale şi cel puţin un ofiţer de poliţie înarmat în fiecare campus. El i-a acuzat pe democraţi că au înlăturat astfel de măsuri de securitate. Trump a sugerat să se instaleze „garduri robuste” şi detectoare de metale în faţa instituţiilor de învăţământ şi cadrele didactice să fie înarmate.

În afara locaţiei unde a avut loc convenţia, sute de protestatari s-au adunat pentru a se opune NRA. Aceştia ţineau pancarte pe care era scris: „NRA ucide copiii”, „protejaţi copiii, nu armele”. Cel puţin 19 elevi şi doi adulţi au fost ucişi marţi într-un atac armat la şcoala elementară Robb din Uvalde, Texas. Atacatorul, identificat drept Salvador Ramos, este mort şi se crede că a acţionat singur. Ramos, în vârstă de 18 ani, era elev al şcolii.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite