Trump, aprecieri faţă de Viktor Orban la Casa Albă: Este un om respectat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Donald Trump şi-a exprimat aprecierea faţă de Viktor Orban într-o conferinţă de presă care a marcat debutul primei vizite oficiale la Casa Albă după mulţi ani în care controversatul premier al Ungariei a fost ţinut la distanţă în ciuda eforturilor sale de a schimba această stare de lucruri.

Preşedintele american a spus că Orban este „respectat în întreaga Europă” şi că a asigurat siguranţa ţării sale , adăugând că este „un pic controversat”, cum de altfel este el însuşi, dar că acest lucru „este în regulă”.

Viktor Orban este „un dur”, spune Trump, care a precizat că, în ceea ce priveşte imigraţia, acesta „a făcut ceea ce trebuie, în opinia multora”.

La rândul său, Orban a declarat la conferinţa de presă că Ungaria e mândră să lupte alături de Statele Unite împotriva imigraţiei ilegale, terorismului, dar şi pentru a proteja şi sprijini comunităţile creştine din întreaga lume”.

Oficiali ai administraţiei spun că invitaţia la Casa Albă face parte dintr-o strategie mai amplă de reangajare şi cooptare a naţiunilor central-europene în contextul în care Rusia şi China caută să-şi mărească influenţa în regiune, relatează CNN.

Purtătorul de cuvânt al lui Orban Zoltán Kovács a declarat într-un comunicat că ambele ţări au multe puncte comune care „ne unesc”, printre care „NATO, cooperarea în probleme de securitate, securitatea în domeniul energetic, migraţie, politicile profamilie şi protecţia moştenirii noastre iudeo-creştine.”

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite